Atacuri la persoană, injurii, candidaţi ridicaţi la superlativ şi, dimpotrivă, candidaţi târâţi în mocirlă de adversarii politici, acuze de cenzură, de fraudă şi de corupţie, iar lista ar putea continua. Nu, nu este vorba de ciclurile electorale din România postdecembristă, ci de acelea din perioada interbelică, considerată de mulţi drept una dintre cele mai democratice şi mai înfloritoare din istoria noastră.

„ASFALTĂRI“ FĂRĂ LICITAŢIE

Corupţia era şi ea la ordinea zilei, presa vremii demonstrând, cu documente, că, în anul 1933, primarul Protopopescu atribuie pavarea unei străzi din Bucureşti, fără licitaţie, unor apropiaţi, familia Rudenberg, fără ca până atunci firma familiei respective să mai fi realizat o asemenea lucrare în Capitală.

Un mizilic însă, în comparaţie cu atacurile dure la persoană din ziarele vremii. „Domnul Grigore Iulian are un metru şaizeci. Orice ar face, oricât s-ar zbate nu se poate ridica un milimetru mai sus (…) toată răutatea lui, toată meschinăria lui vine din acest miniaturism“. Aşa era caracterizat de oficiosul „Dreptatea“ un disident din PNŢ.

Nici candidaţii PNL nu scăpau de ironiile adversarilor politici. Bunăoară, candidatul PNL la alegerile locale din Bucureşti, V.P. Sassu, era descris drept „o figură a Partidului Liberal, o figură de pe când în partid se poartă burtă şi principii“.

Fruntaşii liberali îl catalogau pe Ghiţă Pop drept „un comunist şi un bolşevic, un om păcătos, un trădător de neam“.

LEHAMITEA DE PARLAMENT ŞI PRESĂ

Absenteismul din forul legislativ era taxat şi el, ca şi acum, în presa interbelică: „Şedinţa începând la o oră nepotrivită, dupămasă, doi senatori s-au absentat, preferând ca astăzi să doarmă acasă“. În plus, arestarea unor jurnalişti sau directori de ziare consideraţi incomozi nu suprindea pe nimeni. Iată ce declara Nae Ionescu despre cele petrecute în perioada Regenţei, când guvernau ţărăniştii: „La 4 ianuarie 1930, d. Maniu îmi confisca ziarul în care nu făceam decât să reproduc declaraţiile pe care d-sa le făcuse în opoziţie“. Este vorba de „Cuvântul“, care dusese o campanie pătimaşă pentru înlăturarea liberalilor de la putere şi înscăunarea partidului condus de Iuliu Maniu.

Nae Ionescu continuă, arătând că, cu două zile înainte de confiscarea tirajului gazetei, „d. Maniu m-a condus prieteneşte până dincolo de uşă şi m-a asigurat de statornicia sentimentelor sale, subliniind necesitatea absolută a colaborării noastre. Asta la 1,20. Ceea ce nu-l impiedică însă ca la ora 1,25 să cheme telefonic Siguranţa Generală, cerându-i să mă pună în urmărire“.

Pomeni electorale

Presa vremii abundă de articole referitoare la alegeri, prezentate în funcţie de orientarea politică a fiecărei gazete. Bunăoară, în 1921 se vorbea deschis în presă despre pomenile electorale. „Noi, liberalii, vom face ca Averescanii: prin imagini de orice fel, cu chipul lui Ionel Brătianu purtat în vârful unei prăjini, prin manifestaţie exterioară muzică, tămbălău, alcool etc. vom aduce masele de ţărani şi muncitori la vot bine pregătite sufleteşte în favoarea noastră“, scria Vintilă Brătianu, proaspăt perdant în întrecerea electorală, în ziarul „Ţara nouă“. Şi ziarul Curierul, din 9 decembrie 1928, face vorbire despre legătura dintre alcool şi politică: „Propagandiştii liberali s-au fixat la această lozincă electorală nouă: vin la discreţie!“.

Şi totuşi, alegeri…

În lipsa talk-show-urilor de azi, ziarele erau utilizate şi ca prilej de polemici, politicienii răspunzându-şi unul altuia prin intermediul cernelii tipografice.

„Voi face totul ca alegerile să fie libere. Eu am un mandat imperativ: să fac alegerile şi le voi face. (…) Nu fac politică; a doua zi după constituirea Parlamentului voi demisiona“, clama generalul Arthur Văitoianu într-un interviu acordat ziarului Izbânda. Opoziţia nu rămâne tăcută şi îi răspunde acestuia, cu numai o zi înaintea alegerilor, în ziarul Epoca: „Se minte pe toată linia; se minte cu îndrăzneală“.

Care va să zică, domnilor, doamnelor, nimic nou sub soare!!

Feed RSS Comentarii: RSS 2.0 feed.