Barbu Catargiu scria în État social des Principautés Danubiennes (Imprimerie de Bols Wittouk, Bruxelles, 1855, 32 pp./fragmente reproduse după „A fi conservator“, antologie, comentarii şi bibliografie de Ioan Stanomir şi Laurenţiu Vlad, Editura Meridiane, Bucuresti, 2002, pp. 219220) despre experienţa şi cumpănirea politică, critica tulburărilor socialpolitice, evoluţia organică a comunităţii, ordinea, legalitatea şi proprietatea.

„Doctrinele periculoase care au ameninţat Europa cu o catastrofă în anul 1848 au ajuns şi în aceste locuri liniştite, lăsând amintiri sinistre tuturor. Participanţii la trista parodie revoluţionară a ţării noastre au fost ori destul de naivi, ori suficient de perverşi ca să împingă mişcarea lor necugetată către aberaţiile comunismului.

Din nefericire acesta este spiritul omenesc; alunecând pe panta greşelilor, el nu se opreşte decât la ultimele limite ale rătăcirii, mai cu seamă atunci când îi lipseşte acea soliditate a judecăţii, pe care o pot da numai o instrucţie sănătoasă sau măcar o mare experienţă.

Cum în ţara noastră nu există nici întreprinderi industriale sau comerciale considerabile, nici mari capitaluri, nici datorie publică, întreaga avere a locuitorilor înstăriţi se sprijină pe proprietatea funciară. Or, tocmai împotriva acestei proprietăţi revoluţia de la 1848 şi-a îndreptat armele.“

„Reformele violente sau intempestive sunt convulsii sociale care lasă mai multe urme ale răului decât germeni ai binelui, în timp ce ameliorările progresive, măsurate, în concordanţă cu gradul de civilizaţie al ţării unde ele operează şi fondate pe justiţie şi raţiune, rămân întotdeauna şi prepară calea unor noi ameliorări.

Ca să vindecăm un corp bolnav, nu este necesar să ştim doar că acel corp suferă, trebuie să căutăm cauzele bolii, să descoperim originea răului. Tot aşa, pentru a regenera o ţară, nu este de ajuns doar să ştim că acea ţară este înapoiată, că o clasă de oameni sunt săraci, nefericiţi, ci suntem obligaţi să cercetăm adevarata sursă a durerii care o copleşeşte. Altfel tăiem la întâmplare şi omorâm bolnavul pe care vrem să-l vindecăm, dezorganizăm ţara pe care căutăm s-o reformăm.

De aceea este de o mie de ori mai dezastruos ca o ţară să aibă legi bune călcate însă în picioare, decât să aibă legi mediocre, dar respectate sau chiar să nu aibă deloc. În Anglia, englezii se supun legilor vechi care sunt chiar contrare secolului nostru şi nu fac altele decât cu foarte mare circumspecţie. În Franţa s-au schimbat patru sau cinci carte constituţionale în ultimii 60 de ani. Care dintre cele două ţări totuşi, ne întrebăm, este mai bine guvernată?“

Politician conservator, născut în 1807; studii universitare în Franţa (anii ‘20-’30 ai veacului al XIX-lea); deputat de Teleorman în Adunarea Obştească în 1841; director în Departamentul Dreptăţii în 1842, în timpul domniei lui vărului său Gheorghe Bibescu (18421848); adversar declarat al Revoluţiei de la 1848, (în perioada Revoluţiei pleacă în Austria, Franţa şi Anglia); la revenire ocupă, din nou, funcţia de Director la Departamentul Dreptăţii, Judecător la Înalta Curte, de unde a demisionat în 1856, în vremea domniei celuilalt văr al său, Barbu Ştirbei (18491853, 1854-1856); este primul lider al unei grupări conservatoare constituite în anii 1859-1862, cel dintâi prim-ministru al primului guvernul unic al Principatelor Unite 1862; moare asasinat în iunie 1862.

Feed RSS Comentarii: RSS 2.0 feed.