Atât de cunoscut în ziua de azi ca provenind din lumea orientală, deci prin asimilare din lumea arabă, termenul în sine este de fapt de origine persană. Noţiunea de „bazar“ provine din Iran şi are ca echivalent arab pe cel de „sukh“, termen familiar nouă, specific ciclului celor 1001 nopţi.

Începând cu avântul şi dezvoltarea oraşelor islamului (Bagdad, Damasc, Cairo, Marrakesh), putem vorbi despre apariţia şi dezvoltarea unor remarcabile centre comerciale şi artizanale.

În mijlocul acestora se situează bazarul, ale cărui activităţi, în pofida percepţiei moderne şi spontane, erau strict reglementate de un cadiu sau un muhtasib. Acesta avea în principiu atribuţii legate de controlul preţurilor şi al specificului activităţilor artizanale şi comerciale reglementate.

Aceste activităţi nu puteau încălca canoanele religioase şi morale ale perioadei respective, ale religiei islamice în principal (în virtutea principiului referitor la „halal“ permis şi „haram“ interzis).

BAZARURILE PRECURSOARE ALE MALLURILOR MODERNE

Oraşele islamice nu deţineau un singur bazar atotcuprinzător, ci beneficiau de o multitudine de asemenea centre comerciale şi artizanale.

Bazarul cel mai important al oraşului se afla în partea sa centrală şi se caracteriza prin concentrarea în proximitatea fortăreţei conducătorului central sau local (calif, seik, prinţ), schemă pe care o reproduceau şi bazarele de cartier.

Specializarea bazarului după produse a făcut să fie adunate în acelaşi loc atât producţia artizanală şi industria uşoară, cât şi comercializarea, specializată la rândul ei în vânzarea en-gross („cu toptanul“) sau în import-export.

În acest spaţiu „sacru“ al comerţului erau nelipsiţi cămătarii, de regulă „oameni ai Cărţii“ (evrei, creştini sau armeni), în condiţiile în care legislaţia islamică („şaria“) interzice împrumutul cu dobândă.

Totuşi, în ciuda aspectului său urban conferit de existenţa unor prăvălii şi magazine având un aspect arhitectural remarcabil, nu putem vorbi despre bazar ca despre un cartier în sine, comparativ cu cartierele comerciale ale oraşelor europene. Aceasta, pentru că bazarul era nelocuit noaptea şi era destinat exclusiv comerţului.

MAGAZINUL, SUFLETUL BAZARULUI

În oraşe precum Bagdad sau Cairo, întreaga viaţă negustorească era centrată pe ideea de magazin (din arabul makhazan ajuns la noi pe filieră turcă). În aceste condiţii, structura bazarului era determinată de cele mai multe ori de prestigiul mărfurilor expuse. Cărţile şi obiectele religioase, exclusiv musulmane, erau plasate în sukhul librarilor, iar articolele de lux textile, piei fine şi parfumuri erau dispuse în proximitatea moscheii, centrul spiritual şi comunitar al oraşului. În afara arealului moscheii principale „de vineri“ se afla sukhul zarafilor si meşteşugarilor. Spre comparaţie, se poate da exemplul străzii Covaci în maghiară sau a Fierarilor din zona Lipscani din Centrul vechi al Bucureştilor. Activităţile de negoţ zgomotos sau „murdar“ se desfăşurau în periferie şi fiecare cartier purta numele meşteşugarilor care activau aici: tăbăcari, vopsitori, căldărari.

Un exemplu elocvent este Marrakesh-ul, cu celebrele sale vopsitorii.

CARAVANSERAIUL ŞI HANUL HOTELUL „AVANT LA LETTRE“

Iniţial, caravanseraiurile şi hanurile din lumea islamică au avut o funcţie strict economică, fiind destinate negocierilor intense şi adăpostirii mărfurilor tranzacţionate. Acest fapt îi făcea pe negustori să fie scutiţi de închirierea unei dughene în bazar. De altfel, concentrarea de negustori şi mărfuri în hanuri şi caravanseraiuri permitea autorităţilor să controleze şi să perceapă taxele în mod eficient. Principalele oraşe musulmane au constituit de-a lungul timpului, prin aceste caravanseraiuri şi hanuri, remarcabile exemple de arhitectură urbană şi motive artistice.

BAZARUL, ÎNTRE REALITATE ŞI AMINTIRE

Urbanizarea modernă, începută în secolul al XIX-lea, a determinat în principal aspectul actual al majorităţii bazarelor păstrate, fenomen care a generat însă şi dispariţia unor specimene remarcabile. În prima categorie se înscriu, de exemplu, bazarele din Istanbul şi Tunis, mai cunoscute românilor, ambele aparţinând patrimoniului UNESCO. În cea de-a doua categorie sunt incluse bazarele din Cairo (Khan al Khalili), Kabul şi Delhi, alterate însă serios de modernismul eclectic al zilelor noastre.

Feed RSS Comentarii: RSS 2.0 feed.