America

Pagina urmatoare »

SUA-ISRAEL, O PRIETENIE DE 3 MILIARDE $ ANUAL

martie 2009

Statele Unite ale Americii acordă anual Israelului 3 miliarde de dolari ca ajutor militar şi îi oferă acces la armamentul pe care îl are deja stocat în ţară. SUA este pentru Israel cel mai apropiat aliat, iar în ultimii 60 de ani, americanii au reprezentat în mod constant un sprijin ori de câte ori au fost atacaţi.

Pe de altă parte, s-ar putea spune că Israelul este cea mai importantă investiţie a SUA în străinătate. De la naşterea statului în 1948, SUA i-a dat zeci de miliarde de dolari: 10 miliarde pentru dezvoltare economică şi încă 21 pentru dezvoltare militară, între 1948 şi 1985, ca ulterior, SUA să acorde, în mod constant, 3 miliarde de dolari anual ca ajutor militar. În timp, Israelul s-a transformat din fratele cel mic în partener egal al SUA, având un comandament militar comun şi semnând un acord pentru schimburi de tehnologie.

CE CÂŞTIGĂ CELE DOUĂ ŢĂRI DIN ACEST PARTENERIAT

La ce a condus acest parteneriat foarte apropiat dintre cele două ţări despărţite de un ocean şi de un continent? Evident, evreii au că- pătat încredere după secole de prigoană şi primele cinci decenii fioroase ale secolului XX. Au profitat economic, prin sprijinul acordat de americani, au avut drept la liberă circulaţie. Au putut să se apere în faţa atacurilor venite din Siria, Liban, Egipt, din Palestina sau Irak. Ce au obţinut americanii? Dincolo de prietenii şi relaţii strânse între numeroasele familii evreieşti din SUA şi Israel, americanii au obţinut acces la o poziţie strategică pe Malul Mediteranei, în miezul ţărilor arabe măcinate de conflice religioase, care pot oricând să dea naştere unor tensiuni la nivel global. Aşa că, declaraţii în care oficialii americani spun că SUA vor apăra Israelul de orice duşman nu miră pe nimeni, iar această abordare protectoare nu va fi diferită nici în viitor. Înainte de a-şi prelua mandatul de secretar de stat, Hillary Clinton a făcut clară poziţia viitoarei administraţ ii Obama în ceea ce priveşte statul prieten Israel. „Nu poţi negocia cu Hamas până nu renunţă la violenţă, nu recunoaşte Israelul ca stat şi nu acceptă să respecte acordurile anterioare. Aceasta este poziţia guvernului Statelor Unite. Aceasta este poziţia preşedintelui ales“, a spus Hillary Clinton în Congres, în timpul audierilor pentru poziţia de secretar de stat. A fost cea mai tranşantă poziţie în favoarea operaţiunii militare declanş ate de Israel, la finele lui 2008, în Făşia Gaza, după ce militanţi ai Hamas au atacat civili din Israel. De altfel, în debtutul operaţiunilor militare, premierul israelian Ehud Olmert declarase că s-a simţit încurajat de abordarea preşedintelui de la acea vreme George W. Bush pentru a declanşa războiul în regiune.

CE SPUN EUROPENII DESPRE RĂZBOI

Europa a privit cu stupoare la amplitudinea operaţiunilor şi la violenţ a atacurilor armatei evreieşti, însă liderii de pe bătrânul continent nu au reuşit să vorbească pe o singură voce în această temă. Au cerut pacea în regiune, din raţiuni umanitare, cu jumătate de gură. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a încercat să aducă pacea, printr-un turneu de forţă în Egipt şi Israel, dar a fost ignorat. Preşedinţia cehă a UE s-a văzut nevoită să-şi accepte eşecul după ce a organizat un summit special pentru pace în Orientul Mijlociu, dar la care Israelul nu şi-a trimis reprezentanţi.

Categoria: America, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

ISRAELUL, O ŢĂRĂ FRĂMÂNTATĂ DE RĂZBOAIE MILENARE

martie 2009

Cu Egiptul la sud, Mediterana la vest, Iordania la est şi Libanul şi Siria la nord, Israelul oferă o poziţie strategică americanilor, poziţie care s-a consolidat în ultimii ani ai războiului împotriva terorii declanşat de George W. Bush. Preşedintele American George W.Bush a avut un discurs moderat, nu numai pentru că mandatul său era pe final, dar şi pentru că succesorul său în funcţie, Barack Obama, anunţase din timpul campaniei electorale o abordare mai „soft“ în ceea ce priveşte relaţiile cu ţările arabe.

Preşedintele republican a declarat aşadar că responsabilitatea pentru încetarea războiului şi a stopării numărului de victime în rândul populaţiei civile aparţine grupării teroriste Hamas considerată de evrei drept principalul vinovat pentru izbucnirea conflictului. „Cea mai bună metodă de a obţine o încetare a focului este o colaborare cu Egiptul, pentru a opri traficul de arme către Gaza, care permite Hamas să continue tirurile de rachete“, a spus Bush.

Obama, într-unul dintre primele sale discursuri după preluarea mandatului său de preşedinte, a avut o poziţie despre care analiştii politici au spus că este cu totul diferită de cea a administraţiei Bush. El a cerut Israelului să deschidă graniţele către Gaza şi să permită Convoaielor cu ajutoare venit din Europa să intre în provincie şi să ajute populaţia înfometată. „Pentru ca o pace durabilă să reziste sunt următoarele condiţii: hamas trebuie să înceteze focul, Israelul să îşi retragă forţele din Gaza, SUA va sprijini dezvoltarea regiunii şi va supraveghea ca Hamas să nu se poată reînarma“. „Ca procesul de pace să dureze, graniţele Gazei trebuie să fie deschisă ca să permită ajutoarelor să intre, iar distribuţia acestora să fie supravhegeată de Autoritatea Palestiniană şi de autorităţi internaţ ionale“.

DREPTUL LA LINIŞTE

De ce nu este niciodată linişte în Israel este o întrebare la care politicienii, comentatorii, observatorii sau locuitorii din zonă nu mai găsesc răspunsul, pentru că în mii de ani care au trecut de la prima confruntare între palestinieni şi evrei, cele două popoare nu au găsit o soluţie de convieţuire viabilă. Israelul este unul dintre cele mai tinere state de pe glob, are puţin peste 60 de ani, iar apariţia sa a stârnit o ură nemăsurată în ţările arabe, care au jurat distrugerea sa încă din prima zi în care s-a constituit. Statul Israel şi-a declarat independenţ a de protectoratul britanic în 14 mai 1948, ca a doua zi Egiptul, Iordania, Siria, Libanul, Irakul şi Arabia Saudită să îl invadeze.

Ca să înţelegi de ce puternicele state arabe au invadat Israelul trebuie să mergi înapoi cu 3000 de ani, la lupta dintre David, regele evreu, şi Goliat, uriaşul luptător al filistenilor, precursorii palestinienilor. Cu privire la cine era îndreptăţit să conducă Iudeea, rebotezată Palestina de către romani, istoricii se contrazic. Unii spun că evreii au ajuns aici după filistini şi susţin cu tărie că istoria lui Moise, care i-a adus pe evrei din Egipt în ţara mamă nu a existat. De cealaltă parte, susţinătorii evreilor spun că filistinii au ajuns mult după naşterea Iudeeii şi au căutat să distrugă poporul „ales“. Cine are dreptate şi cine a pus primul piciorul pe acest pă- mânt?

Răspunsul este dificil, iar în lipsa unui compromis rezonabil, istoria regiunii a ajuns să se ducă în ultimii 60 de de ani după un acelaşi scenariu ultracunoscut: zeci de atentate ale palestinienilor în Israel, apoi război, armistiţiu, iar atentate, iar provocări, iar război.

SIMBOLURI

Plecând de la oraşul sfânt, Ierusalim, cele două popoare şi-au împărţit ţara în două. Israelul are puţin peste 20.000 de km pătraţi, din care pământul arabil reprezintă doar 15%. Numărul locuitorilor este de aproximativ 7,2 milioane. Apa este ca şi inexistentă. Fâşia Gaza, în est, are 360 de km pătraţi în care locuiesc aproximativ 1,6 milioane de arabi, iar populaţia este în marea majoritate dependentă de ajutoarele umanitare. Cisiordania, în vest, are o suprafaţă de 5600 de km pătraţi, în care locuiesc 2 milioane şi jumătate de arabi, a căror activitate economică se leagă în principal de cea a Iordaniei. Cu Egiptul la sud, Mediterana la vest, Iordania la est şi Libanul şi Siria la nord, Israelul oferă o poziţie strategică americanilor, poziţie care s-a consolidat în ultimii ani ai războiului împotriva terorii declanşat de George W. Bush.

Liderii organizaţiei teroriste Hamas, vânaţ i de armata israeliană în Gaza în timpul războiului de la începutul lui 2009, şi-au găsit cu uşurinţă adăpost în comunităţile înghesuite din regiune. Hamas este considerată principalul vinovat pentru atentatele care au loc pe suprafaţa statului evreu. Cel mai important sponsor al organizaţ iei este Iranul, care virează sume importante liderilor organizaţ iei teroriste în bănci din ţările arabe, potrivit presei internaţionale.

Categoria: America, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

DE CE RĂZBOI ÎNTRE ISRAERAEL ŞI HAMAS

martie 2009

La aproape două luni după declanşarea şi încheierea ofensivei israeliene în Fâşia Gaza întrebarea care stă pe buzele tuturor este „la ce bun“?

Palestinienii nu au capitulat şi atacuri lansate de terorişti din Gaza ţin în continuare tensiunea la cote ridicate în Israel şi, implicit, în Occident.

EUROPA PRIVEŞTE CU OCHI MARI ÎNSPRE ORIENTUL MIJLOCIU

La două zile după Crăciun, evreii au atacat nervos Fâşia Gaza, lăsând puterile occidentale în offside într-o perioadă considerată tradiţional a păcii şi reconcilierii. Discursurile liderilor occidentali din SUA şi UE lăsau să se înţeleagă faptul că guvernul israelian a luat decizia de a invada Gaza fără a se consulta cu partenerii săi tradiţionali.

Pe vreme ce evreii avansau în teritoriul ocupat de palestinieni, iar numărul răniţilor şi morţilor creş- tea, mesajele care veneau din UE erau din ce în ce mai confuze: pre- şedinţia cehă a Uniunii a acuzat atacul disproporţionat lansat de Israel, ca apoi să îşi retragă cuvintele. Rusia a luat partea ţărilor arabe care au boicotat sărbătorile legate de finele anului nou şi au închis barurile şi restaurantele căutate în timpul vacanţei de iarnă de turiştii din Vest, iar un Summit European convocat teatral de pre- şedintele francez Nicolas Sarkozy s-a încheiat fără niciun rezultat în absenţa liderilor evrei.

DAR CE A DUS LA DECLANŞAREA CONFLICTULUI?

Oficialii israelieni au invocat recentele tiruri de rachetă lansate de teroriştii din Gaza pe teritoriul statului evreu, care s-au soldat cu 3 morţi. Violenţele şi terorismul trebuie să ia sfârşit cu orice preţ, a fost mesajul transims de premierul evreu Ehud Olmert, iar pentru asta armata a fost trimisă în Făşia Gaza. Analiştii politici leagă aceste evenimente şi de alegerile din Israel care au avut loc la mijlocul lunii februarie. Niciun partid nu poate forma majoritatea pentru a asigura Guvernarea, iar ultimul premier desemnat Tzipi Livni, actualul ministru de Externe, a eşuat în misiunea de a forma Guvernul, în condiţiile în care actualul premier Ehud Olmert trebuie să dea socoteală în justiţie pentru mai multe fapte de corupţie. Aşadar, spun unii comentatori de politică externă, în perspectiva anticipatelor, partidul cel mai bine reprezentat în Knesset, Kadima(centru-dreapta), condus de Tzipi Livni, a încercat să dea o lovitură de maestru, anihilând forţele teroriste din Gaza. A reuşit? Aparent nu, dacă este să ne luăm ultimele informaţii din regiune, care spun că din Gaza, aflată în continuare sub supraveghere evreiască, mai pleacă rachete înspre Israel.

CE A REUŞIT ISRAELUL?

La nivel umanitar, operaţiunea dusă de forţele armate evreieşti în Fâşia Gaza este considerată un mare eşec. Armata israeliană este acuzată că a folosit fosfor alb (o substanţă care arde pielea, interzisă prin convenţia de la Geneva) şi că a ucis mii de oameni nevinovaţ i, a blocat intrarea convoaielor umanitare în zonă, înfometând populaţ ia deja sărăcită. Israelul neagă aceste acuzaţii. Cifra morţilor şi răniţilor atinge 7000, iar pagubele din urma bombardamentelor sunt şi ele, pentru moment, greu de suportat. 4.000 de clădiri de locuinţe au fost distruse în bombardamentele israeliene, precum şi 48 de clădiri şi birouri guvernamentale, 30 de comisariate şi 20 de moschee, din totalul de 795 rămase pe acest teritoriu, spun surse palestiniene. Pe lunga listă a infrastructurilor distruse, Biroul de statistică al Palestinei a adaugat străzi, şcoli (18), o parte din reţeaua electrică şi cea de apă. În total, 14 la sută din clădirile şi imobilele din Fâşia Gaza au fost distruse sau avariate. Biroul estimează la 500 de milioane de dolari suplimentari suma necesară pentru finanţarea înlăturării ră- măşiţelor. Pe de altă parte însă, Israelul a reuşit să expună Iranul, care până acum a fost considerat, fără probe, sponsorul principal al organizaţiei teroriste Hamas. Autorităţile egiptene au reţinut un lider al grupării Hamas, care încerca să intre în Gaza cu mai multe milioane de euro asupra sa, bani despre care se crede că ar proveni din Iran. Dacă acuzaţia va fi dovedită, relaţiile diplomatice din regiune vor avea mult de suferit, spun analiştii din presa occidentală.

Categoria: America, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

ISRAELUL, LA O NOUĂ OFENSIVĂ ÎMPOTRIVA HAMAS. VA FI ŞI ULTIMA?

martie 2009

În Fâşia Gaza, un teritoriu de doar 360 de kilometri pătraţi în care locuiesc un milion şi jumătate de palestinieni, acalmia s-a instalat de câteva zile, după aproape o lună de bombardamente israeliene. Conflictul dintre cele două popoare este milenar, iar istoria regiunii face ca pacea să pară o dorinţă foarte îndepărtată. Ceea ce vrea Israelul este să distrugă organizaţ ia teroristă Hamas, care are rădăcinile în Gaza şi care este finanţ ată de mai multe state arabe între care şi Iran. Pace este ceea ce a cerut şi noul preşedinte al SUA, Barack Obama, care a promis în campania electorală o nouă abordare în politica externă, non-beligerantă, şi care să facă din SUA o altfel de putere la nivel global. Însă tonul secretarului său de stat Hillary Clinton, care a „purtat“ mesajele administraţiei Obama până la învestitură, lasă puţine interpretări: „Nu poţi negocia cu Hamas până nu renunţă la violenţă, nu recunoaşte Israelul ca stat şi nu acceptă să respecte acordurile anterioare. Aceasta este poziţia guvernului Statelor Unite. Aceasta este poziţia preşedintelui ales“. Acelaşi ton a fost folosit şi de premierul israelian Ehud Olmert, justificând bombardamentele armatei israeliene asupra Gazei. „Am fost încurajat de atitudinea preşedintelui american George W. Bush, atunci când am declanşat atacul“. Rămâne de văzut cât succes va avea războiul în calmarea tensiunilor din Israel, mai ales după răspunsul statelor arabe care au reacţionat virulent la atacurile evreilor asupra palestinienilor. Peste 1300 dintre aceştia au murit, în vreme ce pagubele războiului se ridică la aproape un miliard de dolari.

Categoria: America, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

I HAVE A DREAM…

decembrie 2008

Dacă ai fi spus unui alb din sudul Americii în urmă cu 50 de ani că un negru va ajunge preşedinte la Casa Albă, cu siguranţă ar fi râs în hohote.

Sunt încă mulţi în acea zonă care consideră că noua realitate nu poate fi posibilă. Sentimentele rasiste au fost atât de puternice până în anii 70, încât negrii şi albii nu puteau împărţi serviciile publice de transport, magazinele, şcolile, spitalele şi traversau strada atunci când se zăreau pentru a evita violenţele.

Fără curajul şi dedicaţia câtorva oameni, lucrurile ar fi fost, în mare, neschimbate şi astăzi. America se mândreşte cu Rosa Parks, Malcolm X, Martin Luther King, câţiva militanţi care au scris, prin modul în care au trăit şi militat, cărţile de democraţie ale SUA.

ROSA PARKS

Fără Rosa Parks, supranumită „mama mişcărilor pentru drepturi civile“, negrii ar fi în continuare obligaţi să cedeze locurile din autobuz albilor. Pe 1 decembrie 1955, ea a refuzat să se ridice spre a-i face loc unui alb şi, drept urmare, a fost arestată şi condamnată pentru că nu a respectat legea locală. Liderii comunităţii negrilor din Montgomery, Alabama, au organizat un protest, la care au participat 90 la sută dintre negrii din localitate. În 1956, regulamentul autobuzelor a fost declarat drept segregaţionist de către un judecător din Alabama, astfel că protestul a luat sfârşit în triumf, iar negrii nu au mai fost obligaţi să cedeze albilor locurile din autobuz.

MARTIN LUTHER KING

Tânărul pastor din Montgomery, Martin Luther King, s-a remarcat în timpul acestui protest, datorită elocinţei sale. Patru ani mai târziu, el a plecat în India, unde a fost profund marcat de uriaşa personalitate a lui Gandhi, de la care a învăţat reţeta succesului construit pe activismul non violent.

FBI-ul a reacţionat imediat, înregistrându-i convorbirile telefonice, în încercarea de a-l face să renunţe, prin şantj, la poziţia pe care o deţinea în fruntea grupării de protest, non-violent, împotriva segregaţionismului. Protestele paşnice ale lui King au condus către garantarea dreptului negrilor de a vota, desegregaţie, drepturi egale de muncă şi alte drepturi civile de bază.

MALCOLM X

O soartă la fel de tragică împărtăşise Malcolm X, un militant islamist din New York, asasinat în 1965. Malcolm X provenea dintr-un mediu dezorganizat, în adolescenţă petrecându-şi trei ani la închisoare, acuzat de furt şi legături cu mafia din Boston şi New York. A fost un militant de stânga, cu puternice resentimente faţă de albi, fapt ce l-a făcut să se opună marşului organizat de Martin Luther King la Washington, susţinând că manifestaţia este o farsă organizată de albi în faţa statuii altui alb, mort de peste 100 de ani.

Abordarea sa naţionalistă black pride era diferită de cea a lui King, care promova egalitatea şi pacea. După asasinarea sa, foştii aliaţi au afirmat că Malcolm X primise preţul celor predicate de-a lungul vieţii.

Cele trei personaje au avut o influenţă majoră în emanciparea negrilor şi în consolidarea drepturilor tuturor cetăţenilor americani, iar fără ei, o seară precum aceea de 4 noiembrie, când Barack Obama şia proclamat victoria în cursa pentru preşedinţia SUA, nu ar fi fost posibilă.

PREMIUL NOBEL PENTRU PACE

În 1963, la Washington DC, King a vorbit unei mulţimi imense despre dreptul oamenilor de culoare la muncă şi la libertate.

El a rostit atunci cateva cuvintele memorabile, care au intrat în istorie, şi care au devenit inspiraţie pentru toţi militanţii în favoarea drepturile civile din lume „I have a dream that one day this nation will rise up and live out the true meaning of its creed.

We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal“ („Visez că într-o zi această naţiune se va ridica şi va trăi în spiritul credinţei sale.

Adevărul este unul singur oamenii sunt, cu toţii, egali“), a spus Martin Luther King în faţa statuii lui Lincoln, care, cu aproape 100 de ani înainte semnase declaraţia de emancipare a negrilor, urmare a războiului american de secesiune.

Un an mai târziu, pastorul a primit premiul Nobel pentru pace, iar în 1968 eforturile sale pentru naşterea unei naţiuni măreţe au fost stopate violent, Luther fiind asasinat.

Etichete:
Categoria: America, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

OBAMA, HE’S OUR MOMMA!

decembrie 2008

Obama este numele noului idol mondial, dacă este să te iei după modul în care au reacţionat oamenii la aflarea veştii că democratul a fost ales preşedintele SUA.

Sondajele indică faptul că noul preşedinte American beneficiază de sprijinul a peste 90 la sută din populaţia globului, ceea ce înseamnă că dacă vreodată ar avea loc alegeri la nivel mondial, Barack Obama ar avea mari şanse să devină şeful suprem al Terrei.

Reacţia americanilor care i-au scandat numele ore în şir în faţa Casei Albe, la Washington DC, a părut suprinzătoare pentru un popor obişnuit să reacţioneze cu patos doar în faţa vedetelor de la Hollywood.

Însă noua vedetă este tânărul Obama, cu familia lui perfectă despre soţia sa Michelle se spune că este noua Jackie Kennedy. Cei doi, împreună cu fetiţele Malia şi Sacha constituie un nou dream-team american, gata să salveze lumea de criză financiară şi războaie. Imaginea sa a devenit inspiraţie pentru mulţi dintre cetăţenii globului. În Kenya, locul de naştere al tatălui său, portretul lui Obama a împânzit şcolile. La Berlin se dansează în grădiniţe deja un aşa numit Obama-dance se rotesc şoldurile, mâinile sunt întinse în faţă, degetele mari în sus, în semn de victorie, în vreme ce numele noului preşedinte smerican este scandat pe un ton şmecheresc: Obaaama! Imagini similare au fost difuzate de televiziuni şi din Indonezia, ţară în care, în copilărie, Barack a locuit pentru o perioadă.

CE N-A VĂZUT PARISUL

În Franţa, unde Obama are o rată de susţinere de 85 la sută, datorită politicilor sale de stânga şi poziţia faţă de războiul din Irak, entuziasmul este la fel de mare ca în Ungaria, Bulgaria sau România, de exemplu.

„Am fost atât de impresionată de alegerile din America, încât am luat avionul şi am stat în săptămâna alegerilor la un prieten din Harlem“, spune Helene, o doamnă elegantă din Paris. „Am vrut să fiu între ei în noaptea aceea minunată“.

„Între ei“ însemnând evident între locuitorii de culoare ai New York-ului, pentru care alegerea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al Americii echivalează cu eliberarea finală după anii lungi de frustrări şi de segregaţie socială. Până şi Times Square, inima Manhattanului, a semănat cu un uriaş cor de gospel în noaptea alegerilor. Erau adunaţi acolo mulţi republicani şi democraţi cu ochii aţintiţi spre ecranele CNN, unde era aşteptat din clipă în clipă rezultatul alegerilor mai ceva ca minutul 00.00 din noaptea Anului Nou. Cele două tabere împărţeau bannerele şi scandările, zâmbetele şi strângerile de mână, iar atmosfera era relaxată.

„Orice ar fi, Bush tot va trebui să plece de la Casa Albă“, spune James, un tânăr democrat din Bronx, cu degetele încleştate de emoţie pe un steguleţ cu chipul lui Obama.

MESAJ DIN ILLINOIS Pe măsură ce rezultatele parţiale din fiecare stat erau anunţate, emoţia creştea în sufletul fiecărui simpatizant al lui Obama, dar nimeni nu avea curajul să îşi asume proclamarea victoriei. A făcut-o noul preşedinte American în Chicago, Illinois, loc pe care îl reprezenta de doi ani în Senatul American.

„Schimbarea a ajuns în America“, a spus Obama în faţa unei adunări imense de fani, din care nu au lipsit vedete de la Hollywood.

Prezentatoarea de culoare Oprah Winfrey, una din cele mai influente personalităţi americane, nu îşi putea stăpâni lacrimile de emoţie. „Yes, we can!“, scanda mulţimea la fiecare frază a noului preşedinte, care a transmis un puternic mesaj de stânga, în sprijinul celor ce şi-au pierdut averile din cauza crizei. „Nu poţi fi bogat pe Wall Street în vreme ce cetăţenii de rând suferă“, a spus el.

„Drumul va fi lung. Calea va fi sinuoasă. Poate că nu ne vom atinge scopul într-un an sau într-un mandat, dar nu a mai existat atâta speranţă ca în aceasta seară, iar poporul american va reuşi“, a spus Obama.

El a avut un mesaj aparte şi legat de prejudecăţile rasiale referindu-se la cetăţenii de culoare care au suferit din cauza sclavagismului. „În această seară mă gândesc la o femeie care a votat în Atlanta, Ann Nixon Cooper, la vârsta de 106 ani. Ea face parte din generaţia născuta imediat după sclavie, într-o perioadă în care cineva ca ea nu putea vota din doua motive: pentru că era femeie şi din cauza culorii pielii“, a mai spus el.

Speranţe de ieşire din criză

Reacţia frenetică din rândul populaţiei la aflarea rezultatelor alegerilor a avut un trend similar şi pe burse, imediat după anunţarea rezultatelor, însă căderea a continuat, accentuând criza şi lăsându-i pe oamenii de afaceri fără mari speranţe cu privire la rederesare.

Însă majoritatea americanilor sunt de părere că el este singurul care va putea scoate economia americană din criză: peste două treimi cred că preşedintele ales va putea să aducă schimbările necesare pentru îmbunătăţirea economiei, potrivit unui sondaj realizat de Associated Press şi GFK.

Etichete: ,
Categoria: America, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

CUM A DEVENIT OBAMA PREŞEDINTELE STATELOR UNITE

decembrie 2008

În urmă cu un an, doar aventurierii aveau curajul să parieze pe numele unui afroamerican la bursa pariurilor pentru preşedinţia SUA.

Şi asta în ciuda deziluziei majore constituite de al doilea mandat al preşedintelui George W. Bush, care a insistat pe războiul împotriva terorii şi nu a găsit rapid răspunsuri în faţa crizei imobiliare, care a dus la destabilizarea economiei globale.

Barack Obama, tânărul senator de Illinois, le-a spus americanilor „Yes, we can“ după ce a înfrânt-o pe Hillary Clinton, şi a intrat în campanie avantajat faţă de contracandidatul său republican John McCain. Argumentele sunt de partea lui: este tânăr, este democrat schimbul de putere era aproape o necesitate pentru americani după cei opt ani de mandat ai lui George W. Bush -, doreşte încetarea războiului şi acordarea de subvenţii pentru salvarea clasei mijlocii. Este charismatic şi are darul de a face mulţimile să viseze.

Aşa s-a făcut ca în noaptea zilei de 4 noiembrie, Obama să anunţe mapamondul de pe un stadion din Illinois, că: „Schimbarea a ajuns în America!“.

Noul preşedinte a obţinut 52 la sută din scrutinul popular, echivalentul a 338 de voturi electorale, faţă de cele 163 ale contracandidatului său republican, John McCain. Pentru a fi ales, un candidat la preşedinţia SUA are nevoie de minim 270 de voturi electorale.

Noul preşedinte va fi învestit oficial pe 20 ianuarie 2009, data la care actualul locatar de la Casa Albă îşi va încheia mandatul.

Obama s-a impus în state cheie precum Pennsylvania, Florida, Ohio sau Virginia, pe când McCain a câştigat în Indiana şi Carolina de Sud.

Americanii s-au înghesuit să voteze, înregistrându-se cea mai mare prezenţă la urne (66%) la nivel naţional din 1908. În state cu rol important pentru rezultatul alegerilor, precum Ohio, cetăţenii americani au stat la coadă pentru a reuşi să voteze. Analiştii susţin că principalul motiv al prezenţa atât de numeroase la vot a fost dorinţa de rezolvare a situaţiei economice dificile.

„Dacă mai este cineva care se îndoieşte că America este un loc în care totul este posibil, care se întreabă dacă visul părinţilor noştri fondatori este încă viu, care se mai îndoieşte de puterea democraţiei noastre, răspunsul i-a fost dat în această seară“, a spus Obama în faţa unei mulţimi entuziaste adunate în Chicago. Sute de milioane de oameni i-au urmărit discursul live la televizor, în ciuda diferenţelor de fus orar.

OBAMA, SOCIALIST?! E PREA MULT!

Unii analişti susţin că Obama a adoptat deja un discurs de stânga, prea socialist pentru americani el vrea taxe mai mari pentru bogaţi, concomitent cu acordarea de ajutoare pentru cei cu venituri modeste. Apropiaţii săi susţin contrariul.

„Să-l acuzi pe Obama de socialism este deja mult prea mult. Obama nu propune decât să redreseze baza sociala şi bugetul“, susţin analiştii.

„Mai întâi avem nevoie de un plan de salvare a clasei de mijloc ce va învesti în eforturi imediate pentru crearea de locuri de muncă şi sprijinirea familiilor ale căror salarii se reduc şi ale căror economii din întreaga viaţă dispar“, a spus Obama. Politicile sale ţintesc obţinerea energiei din surse regenerabile, sistemul de sănătate şi ajutorarea clasei mijlocii.

Este aşteptat anunţul noului preşedinte privind componenţa viitoarei sale administraţii.

Potrivit unor surse din echipa lui Obama, citate de presa americană, Hillary Clinton ar fi acceptat deja poziţia de secretar de stat. De asemenea, fostul său strateg din campanie David Axelrod va fi consilier în noua administraţie. Obama i-a mai anunţat pe Greg Craig ca avocat al Casei Albe, pe Lisa Brown drept secretar pentru personalul Casei Albe şi a lui Chris Lu în funcţia de secretar al Cabinetului.

De asemenea, guvernatorul statului Arizona, Janet Napolitano, este favorită pentru numirea în funcţia de secretar pentru securitate internă în viitoarea administraţie.

Aşteptarea cea mai mare este însă legată de numele celui care va conduce Trezoreria americană.

UN ÎNVINS „ELEGANT“

Republicanul John McCain şi-a recunoscut înfrângerea la scurt timp după ce televiziunile îl anunţaseră drept câştigător pe Obama, şi a avut un discurs considerat „elegant“ de către analişti, în care i-a îndemnat pe americani să-l susţină pe Barack şi şi-a asumat integral eşecul. „Ne-am luptat în maniera cea mai dură posibil. Şi pentru că am eşuat, acest eşec este al meu, nu al vostru“, a declarat McCain în faţa susţinătorilor săi, adunaţi la Phoenix, Arizona. „Astăzi am fost un candidat pentru cea mai mare funcţie a ţării pe care o iubesc atât de mult, iar în seara asta rămân servitorul ei“, a mai spus veteranul McCain.

Etichete: ,
Categoria: America, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

BARACK OBAMA ADUCE SCHIMBAREA LA CASA ALBĂ

decembrie 2008

La începutul lunii noiembrie, o briză de aer proaspăt a intrat în atmosfera politică, odată cu alegerea democratului Barack Obama (47 de ani) la preşedinţia Statelor Unite.

Alegerea sa în defavoarea veteranului republican John McCain a venit pe un val de simpatie greu de stăvilit în retorica cotidiană. „Yes, we can!“, sloganul de campanie al democratului, este noul imn al populaţiei globale. Îl auzi şi acum pe stradă de la Berlin la Singapore, din Canada în ţara de Foc, în vreme ce tricouri şi insigne imprimate cu numele preşedintelui ales se vând ca pâinea caldă în magazine.

Viitorul locatar de la Casa Albă n el va fi învestit oficial în funcţie pe 20 ianuarie are o misiune grea: va trebui să hrănească speranţele americanilor, dar şi a unei bune părţi a populaţiei de pe glob, în ceea ce priveşte salvarea economiei, războiul din Irak şi reformarea leadershipului.

Este dificil de anticipat cum va fi noua administraţie a lui Barack Obama, dar, cel puţin într-o privinţă, simpatizanţii şi scepticii pot fi de acord: „Schimbarea a venit la Casa Albă“. Este prima frază a discursului său după ce a fost declarat câştigător.

Ce promite Obama? Salvarea clasei de mijloc americane, subvenţii pentru cei care nu îşi mai pot plăti ratele la bancă, salvarea industriei auto şi în general multe stimulente din partea statului pentru redresarea economiei. Retragerea trupelor din Irak mesaj căruia i se datorează câştigarea nominalizării democrate în faţa lui Hillary Clinton este un subiect din ce în ce mai rar adus în discuţie.

Obama a făcut primul pas pentru reunificarea Partidului Democrat, divizat în timpul cursei interne pentru nominalizarea candidatului la preşedinţia SUA şi i-a propus lui Clinton să devină secretar de stat.

Restul echipei sale va fi anunţat până la finele acestui an. Din ianuarie, se va vedea dacă speranţele pe care oamenii şi le-au pus în Barack Obama se vor adeveri.

Etichete: ,
Categoria: America, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

AMERICANI AFECTAŢI DE CRIZĂ

noiembrie 2008

În localurile de lux din Manhattan a început să bată vântul tot aşa cum bate prin buzunarele brokerilor de pe Wall Street, rămaşi, după o carieră bazată pe instinct, în faţa unei singure întrebări: ce mai urmează?

Răspunsul este încă departe de a fi găsit, iar până la elucidarea sa, peisajul din New York, dar şi din celelalte mari oraşe americane îşi schimbă înfăţişarea.

Localurile de lux au început să fie din ce în ce mai puţin căutate, în vreme ce foştii vizitatori ai acestora se îndreaptă încet, dar sigur, spre fast-food-uri, pe jos, căci maşinile încep şi ele să fie vândute.

„După ce oamenii ieşeau de la birou, localul nostru gemea de aglomeraţie; de câteva zile însă, abia dacă mai sunt ocupate două trei mese, iar vinul se consumă în cantităţi infime“, spune Mario, chelner într-un restaurant italian aflat în apropierea străzii Nassau.

La restaurantul cu profil hispanic Raluyela, deschis în urmă cu aproape doi ani, mesele sunt în continuare pline, dar se comandă mai puţin aperitivul este împărţit între comeseni, de multe ori desertul lipseşte, iar vinul se coamandă la pahar şi nu la sticlă, aşa cum se obişnuia. „Cea mai mare frică a mea este că nu ştiu la ce să mă aştept.

Mă tem că multe restaurante nu o să reuşească să supravieţuiască acestei crize“, a spus Hector Sanz.

Restaurantele îşi diminuează profiturile şi din cauza creşterii preţului la alimente, cu aproape 9% în ultimul an, însă de vină este, mai ales, precauţia consumatorilor.

MAI PUŢIN LUX

Cercetătorii s-au orientat rapid pe obiceiurile acestora, după debutul crizei economice care a destabilizat bursa de la New York, şi au remarcat că oamenii tind să fie mai atenţi în ceea ce priveşte cheltuielile care nu sunt strict necesare, cum ar fi cinele în oraş în fiecare seară sau achiziţiile de lux. Susan Coyne, angajată a unui magazin de lux din Manhattan, intenţiona să-şi achiziţioneze, la începutul lui noiembrie, o pereche de cercei cu diamante de la Saks Fifth Avenue. Ea a renunţat însă la această idee. „Mă simt vinovată dacă îi cumpăr. Toate investiţiile mele sunt jos, oamenii sunt înfricoşaţi de criză. Obişnuiesc să cumpăr mult de aici, dar trăim vremuri în care ar fi mai bine să mă abţin“, a spus ea.

Cazul lui Susan Coyle nu este singular în New York, unde observatorii au remarcat o frânare a achiziţiilor de maşini şi o scădere importantă a preţului apartamentelor în Manhattan, cea mai scumpă zonă din America.

Cumpărătorii de produse de lux, cum sunt cei care obişnuiesc să intre de cel puţin trei ori pe săptămână la Saks şi niciodată să iasă cu mâna goală, sunt rezervaţi. Dar ei nu reprezintă decât o mică zonă din economia SUA, în vreme ce cumpărătorii cu venituri medii îşi închid portofelele la presiunea ipotecilor şi a creşterii preţului la mâncare şi la energie. „Evident că oamenii îşi pot permite în continuare să cumpere. Important este dacă simt că vor sau nu să cumpere lux“, spune Eva Jeanbart Lorenzotti, unul dintre directorii executive ai Vivre, un catalog cu produse de lux, care oferă printre altele argintărie de cel puţin 60 USD o piesă şi mobilă îmblănită de minim 5.000 USD.

Sunt multe obiecte de lux la care oamenii tind să renunţe acum, spun analiştii de la JP Morgan, totuşi, unele vânzări merg încă bine.

O investiţie sigură: ARTA

Operele de artă reprezintă şi ele un bun plasament pentru banii milionarilor. „Mulţi cumpărători vin acum atraşi de valoarea operelor de artă, care creşte în timp“, susţine Nicholas Lowry, preşedintele unei galerii cu vânzare din Manhattan. Numai de la începutul lunii, la Sotheby, au fost vândute opere de artă în valoare de 198 de milioane de dolari. „Operele de artă seamănă cu aurul“, explică Lowry. „Ele ţin pasul cu istoria şi le creşte valoarea în timp. Cheia este ca ele să fie unice şi exclusive“.

Etichete:
Categoria: America, Nr. 1 / Noiembrie - Decembrie 2008 | Nici un comentariu

DE LA CRAHUL DIN 1929 LA CRIZA SUBPRIME

noiembrie 2008

La finele lui octombrie 1929, lumea era luată prin suprindere de ştiri cu milionari care se aruncau pe ferestrele zgârie-norilor din Manhattan.

Sinuciderile celor care îşi vedeau pierdute în câteva ore averile strânse cu trudă în ani de zile erau doar preambulul unei perioade îndelungate de recesiune care avea să înfometeze America şi să bulverseze economiile ţărilor industrializate de pe glob. Marele Crah din 1929 a rămas în manualele de economie drept cea mai mare prăbuşire înregistrată vreodată, deşi mulţi analişti contemporani susţin că dezastrul ar putea fi depăşit de criza declanşată de creditele subprime din America zilelor noastre.

CUM A ÎNGENUNCHIAT AMERICA

Datele prăbuşirii economice din anii 30 criza a durat din 1929 până în 1939, când industria s-a ridicat din nou datorită războiuluiseamănă în bună măsură cu ceea ce se întâmplă acum. Falimentul băncilor, prăbuşirea burselor, sărăcirea populaţiei, şomajul au condus către o slăbire a cererii din partea consumatorilor, în vreme ce ofertele abundau, astfel că industriile au căzut şi ele. Analiştii economici încă îşi mai dispută originea bulgărelui de zăpadă care a dus la falimentarea industriei americane şi a ţărilor care depindeau de ea, la acea vreme.

„Poate ca prăbuşirea Bursei să conducă la o încetinire a industriei, în condiţiile în care producţia este sănătoasă?“, se întrebau jurnaliştii de la The Economist la începutul crizei. Ei bine, da! Prăbuşirea bursei într-o lună de zile acţiunile companiilor au ajuns să valoreze mai puţin decât hârtia pe care erau tipărite s-a datorat unui boom speculativ care a avut loc în cea mai mare parte a deceniului al doilea din secolul trecut. Sute de americani, în special noii îmbogăţiţi din petrol, au investit masiv la bursă, ceea ce a condus la o apreciere nejustificată a unor acţiuni care nu au dat randament.

În plus, decizia guvernului de a mări tarifele pentru mai bine de 20.000 de bunuri importate care a dus la o hotărâre similară din partea ţărilor ce făceau comerţ cu SUA a reuşit să diminueze schimburile comerciale cu Europa şi să izoleze America în debutul crizei economice. Ceea ce avea să urmeze, a depăşit cu mult avertismentele şi celor mai negativişti dintre observatori, iar abia după 10 ani situaţia avea să fie stabilizată datorită reformelor financiare şi noilor reglementări în privinţa comerţului.

MARŢEA NEAGRĂ

În 29 octombrie 1929, după câteva săptămâni de aprecieri şi deprecieri la bursă, oamenii au intrat în panică şi au început să vândă masiv la bursa de la New York. Peste 12.894 de milioane de acţiuni au fost tranzacţionate în acea zi, iar bursa a căzut, ducând o dată cu ea acţiunile băncilor comerciale şi investiţiilor milionarilor Americii. Ca urmare a acelor zile de coşmar, toată economia a început să alunece: construcţiile, agricultura valoarea recoltelor din acel an a scăzut cu 60%, producţia industrială nimeni nu a mai vrut să cumpere maşini, unelte, utilaje, să facă căi ferate. Minele au început să concedieze din ce în ce mai mulţi oameni, iar şomajul punea stăpânire pe oraşele americane. 13 milioane de oameni au rămas fără slujbe, producţia industrială a scăzut la jumătate, construcţia de locuinţe a scăzut cu 80%, iar peste 5.000 de bănci au falimentat între 1929 şi 1932, cea mai dureroasă perioadă a Marii Depresiuni.

CIFRELE CRIZEI DIN ‘29

Peste 12 milioane de acţiuni au fost v‚ndute în timpul zilei de marţi 29 octombrie 1929, care a rămas în analele istoriei drept Marţea Neagră, cea mai neagră zi a Bursei de la New York.

Piaţa financiară a pierdut peste 14 miliarde de dolari în Marţea Neagră, în vreme ce pierderile săptăm‚nii au ajuns la un total de 30 de miliarde de euro, de 10 ori mai mult dec‚t bugetul federal şi mult peste ceea ce SUA au cheltuit în cel de-al doilea război mondial.

Peste 5.000 de bănci au falimentat între 1929 şi 1932, perioada cea mai acută a Marii Depresiuni. Depozitarii au pierdut aşadar peste 140 de miliarde de dolari, după prăbuşirea băncilor.

13 milioane de oameni au rămas fără slujbe, producţia industrială a scăzut la jumătate, iar construcţia de locuinţe a scăzut cu 80% în timpul Marii Depresiuni. Oamenii au început să găsească noi locuri de muncă, iar economia şi-a revenit abia după ce perspective celui de-al doilea război mondial a devenit clară, iar America a trebuit înarmată.

Datoria publică a crescut în 1933 la 22.5 miliarde de dolari şi aproape s-a dublat la 40.44 miliarde în 1939, după ce preşedintele Roosvelt a decis să dezechilibreze balanţa bugetară pentru a salva poporul de la foamete.

Hitler a scos America din criză

Mulţi observatori ai vremii au spus că teroarea provocată de Hitler în Germania nazistă a reprezentat punctul de revenire al economiei americane. Liderii săi, dar şi cei din bătrâna Europă au redirecţionat banii publici către industria de armament, creând locuri de muncă celor din fabrici şi plătind soldaţii. Industriaşii au început să-şi reclădească afacerile, semnând contracte cu statul, în ciuda cifrelor bugetare care arătau o balanţă dezechilibrată cu datorii în creştere, şi a taxelor majorate.

Oamenii de rând au acceptat ca statul să controleze preţurile şi să ţină din frâu economia, pentru a sprijini efortul războiului.

Măsurile luate atunci de Roosevelt au schimbat modul de gândire economică, pentru că statul a început să se implice din ce în ce mai mult. Mulţi critici l-au acuzat însă pe preşedintele american că promovează un model socialist.

Etichete:
Categoria: America, Nr. 1 / Noiembrie - Decembrie 2008 | Nici un comentariu

Pagina urmatoare »