Veţi candida la preşedinţia României în 2009. Vă propuneţi să fiţi un preşedinte jucător în „liga naţională“ sau veţi încerca să readuceţi ţara în prima linie a diplomaţiei internaţionale?

Mai întâi trebuie lămurită o problemă. Eu nu am ascuns niciodată dorinţa de a candida.

Am mai spus asta. Decizia însă aparţine partidului şi, cel mai important, decizia nu va fi luată acum. În acest moment însă nu acesta este aspectul cel mai important. Acum PSD este concentrat pe alegerile parlamentare deoarece ne dorim un scor cât mai bun. Vrem să câştigăm. Vrem să formăm un guvern cât mai stabil din punct de vedere parlamentar pentru a ne putea pune în practică programul de guvernare. În ceea ce priveşte modul în care se exercită funcţia prezidenţială, în nici un caz nu mai poate continua modelul Băsescu.

Cred că românii s-au săturat de certuri, de conflicte politice sterile, de ambiţii personale şi de circ politic.

Românii au nevoie de lideri responsabili care să creeze bunăstare, care să le ofere protecţie în faţa riscurilor de orice fel. Dacă acest lucru se obţine şi prin diplomaţie, atunci vă rog să aveţi certitudinea că vom avea cel mai activ corp diplomatic.

Domnule Adrian Năstase, v-aţi aflat şi vă aflaţi într-o directă şi permanentă relaţie cu diverse organisme internaţionale, ca să dau numai un exemplu, aţi deţinut funcţii importante în cadrul Consiliului Mondial al Foştilor Miniştri ai Afacerilor Externe, fiind vicepreşedinte în 1993, reales în această funcţie în iulie 1999. Cum se vede şi cum se vorbeşte astăzi despre România diplomatică?

România diplomatică se vede aşa cum o fac politicienii să se vadă, adică uneori mai bine, asta însemnând profesionalism, fermitate, consecvenţă şi coerenţă, iar alte ori mai rău, adică stângăcie, nesiguranţă, lipsă de unitate şi de coordonare. Dar asta depinde foarte mult, iar uneori mult prea mult, de factorul politic. Atunci când anumite mesaje care produc efecte în plan diplomatic sunt transmise pe mai multe voci, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, România diplomatică despre care vorbiţi nu se vede foarte bine. Cel mai recent exemplu de această factură este cel al declaraţiilor contradictorii pe care actualii guvernanţi le-au făcut în legătură cu proiectele menite să asigure securitatea energetică a Europei. Este vorba despre Nabucco şi South Stream, proiecte concurente, dar pe care România se pare că le susţine în egală măsură. Acest conflict distructiv dintre Palate se reflectă mult prea periculos în domenii în care lipsa de unitate, de coerenţă, şi de competenţă poate produce efecte pe termen lung, dificil de remediat.

Ţara noastră, este un fapt de notorietate, a dat diplomaţiei figuri emblematice. De asemenea, statul român a jucat un rol extrem de important, ca mediator, în diverse situaţii de criză. Mai face parte astăzi România din „forţa de intervenţie rapidă” a diplomaţiilor europene şi mondiale?

Aveţi dreptate, România a avut mari diplomaţi, oameni de valoare care au ştiut să înţeleagă vremurile în care au trăit şi care au avut înţelepciunea de a acţiona dincolo de interesele mărunte, subiective şi de moment. Eu cred că diplomaţia românească se află într-o perioadă de căutare. O căutare care se poate prelungi dacă liniile directoare nu sunt clare, unitare şi stabile. Şi ele nu pot fi aşa în condiţiile în care reprezentanţii României nu colaborează sau o fac doar de faţadă. De aceea, o „forţă de intervenţie” la nivel mondial este totuşi mult spus. Mai util şi mai important ar fi ca România să se manifeste ca atare şi să joace un astfel de rol mult mai aproape, aici la noi în zona Balcanilor şi în UE.

În ce context se simte Adrian Năstase în largul său? În politica internă sau în cea externă?

Îmi propuneţi o alegere imposibil de făcut. În primul rând pentru că cele două zone nu sunt divergente. Ele nu se bat cap în cap. Întotdeauna între politica internă şi cea externă a existat o complementaritate. Dacă vă amintiţi, chiar spuneam la un moment dat că integrarea europeană este o temă de politică internă, atunci când toţi o tratau doar ca subiect diplomatic.

De multe ori simt nevoia ca şi în politica internă să regăsesc eleganţa, sobrietatea şi seriozitatea diplomatică. Acestea sunt caracteristici de cele mai multe ori străine politicii dâmboviţene. Oricum, sunt convins că experienţa pe care o am în ceea ce generic numim politică externă îmi foloseşte mult în politica internă, aceasta şi pentru faptul că ceea ce se petrece în ţară nu mai priveşte demult doar Bucureştiul. Şi invers.

În prezent un lider politic trebuie să fie capabil să intre în contact cu preşedinţii şi premierii lumii în aceeaşi măsură în care se întâlneşte pentru a discuta despre problemele unei comune sau ale unui sat.

Abordând contextul politic intern, cum vedeţi acum, la început de campanie, şansele PSD de a accede la guvernare?

Nu este vorba despre cum văd eu aceste şanse. Ştiu foarte bine, pe baza experienţei acumulate în aceşti ani, pe baza contactului des pe care l-am avut cu alegătorii, că PSD are prima şansă pentru a câştiga aceste alegeri, şi de a forma Guvernul. Eu unul sper că vom obţine un scor care să ne permită să guvernăm singuri, chiar şi în condiţiile din perioada 2000-2004, atunci când PSD nu a avut majoritate absolută. Trebuie să avem însă un Guvern puternic, pentru că România este în pragul unor provocări majore, iar fără responsabilitate şi competenţă riscurile sunt mari. De aceea, eu sper că nu vom avea parte după aceste alegeri de reacţii care să arunce ţara în criză. Numai de asta nu avem nevoie acum. Eu aşa văd problema accederii la guvernare. Nu văd politica nici ca pe un joc, nici drept divertisment. În politică nu contează numai să ajungi primul la linia de sosire, ci mai ales ceea ce faci după alegeri.

Este votul uninominal un pas înainte în sistemul electoral autohton, sau aţi fi preferat în continuare votul pe liste?

Nu vreau să fiu demagog. Eu am atras de la bun început atenţia asupra riscurilor pe care sistemul de vot uninominal le implică. Nu mă dezic de ceea ce am afirmat în trecut, dar mai cred că, acum, odată ce decizia a fost luată, trebuie să mergem până la capăt. De aceea, consider absolut deplasată acţiunea PRM din această perioadă, care cu sprijinul direct al PD-L şi al lui Traian Băsescu doresc să amâne aplicarea votului uninominal. După ce au susţinut agresiv faptul că sunt siguri care ar vrea reforma politică, şi-au făcut calcule şi au observat că riscă să cadă în plasa propriei demagogii. Dar o astfel de atitudine nu este străină pentru Traian Băsescu sau pentru PD-L.

Eu sper măcar că în această campanie candidaţii la alegerile parlamentare se vor apropia mai mult de comunităţile pe care doresc să le reprezinte. Chiar şi pentru acei candidaţi care nu vor câştiga mandatul de parlamentar, acest moment poate genera o experienţă politică utilă carierei lor. Vom vedea după acest scrutin dacă am ales cea mai bună variantă, sau dacă va trebui să schimbăm ceva.

Care vi se pare că ar fi alianţa la guvernare cea mai viabilă, pe care o poate realiza PSD?

Acum, v-aş putea spune că PSD trebuie să câştige alegerile cu un scor suficient de bun pentru a nu avea nevoie de alianţe. Realist vorbind, este probabil ca după alegeri să fie nevoie de o colaborare politică şi cu alte partide pentru a forma o majoritate. Ceea ce contează însă fundamental pentru noi este ca viitorul guvern să preia proiectele noastre de stânga, axate pe investiţii în infrastructură şi educaţie. Dacă ne întoarcem cu faţa şi spre acea Românie săracă, rurală şi îmbătrânită pe care nimeni nu a mai ajutat-o în ultimii patru ani, putem fi siguri că guvernarea viitoare va fi una bună, indiferent care vor fi partidele care o vor compune.

Sunt prea multe lucruri care nu s-au făcut în aceşti patru ani, mai ales pentru cei mulţi, pentru cei defavorizaţi pentru a spune că oamenii mai pot aştepta. Viabilitatea oricărei alianţe, mai degrabă colaborări, va fi dată de disponibilitatea fiecăruia dintre parteneri de a face mai bine, pentru mai mulţi.

Vă doriţi ceva în mod special în acest moment?

După cum îmi scriau şi unii dintre colegii mei de blog, în România este tot mai puţină solidaritate socială. Dacă îmi doresc ceva, este vorba în primul rând de normalizarea relaţiilor din societate, de conştientizarea de către cât mai mulţi cetăţeni şi politicieni, că o viaţă mai bună este un ţel la care toată lumea are dreptul să aspire. Indiferent dacă este profesor, agricultor, student sau pensionar.

Unda de şoc a crizei

Când şi cum previzionaţi că va lovi, în România, unda de şoc a crizei mondiale?

Aceasta este o întrebare la care până acum nimeni nu a răspuns în mod concret. Toată lumea vorbeşte despre criză, despre faptul că România va fi afectată.

O parte a populaţiei resimte efectele crizei chiar acum. Ele nu pot fi cuantificabile statistic decât peste două-trei luni, dar uitaţi-vă la preţuri, la sistemul bancar, la fluctuaţia şi impredictibilitatea cursului de schimb.

Uitaţi-vă la portofelul românilor şi la puterea de cumpărare a populaţiei. Sigur că se poate vorbi şi despre efecte cu bătaie pe termen lung cum ar fi reducerea investiţiilor, reducerea producţiei de export, creşterea şomajului etc. Dar toate acestea ar putea fi evitate dacă Guvernul ar trece la acţiune încă de pe acum. Până acum însă, acesta pare total defazat. Vorbeşte despre criză, dar nu face nimic concret. Admite existenţa ei, dar caută cu disperare să îi lase pe cei mai vulnerabili profesori, personalul din domeniu sanitar, funcţionarii publici, pensionarii fără nici o protecţie în faţa pericolului.