Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul generalilor Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac, menţinând sentinţa de 15 ani de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara. La termenul de pe 15 septembrie, avocaţii generalilor în rezervă au cerut, în primul rând, achitarea lor, iar pe de altă parte, au solicitat magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casarea sentinţei din aprilie 2007 şi restituirea dosarului la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale.
Nr. 1 / Noiembrie - Decembrie 2008
CHIŢAC ŞI STĂNCULESCU CONDAMNAŢI DEFINITIV
noiembrie 2008BĂSESCU ATAC LA TĂRICEANU, VIA RUSIA
noiembrie 2008După mai multe dispute şi acuze purtate prin intermediul presei, premierul Tăriceanu şi preşedintele Băsescu au avut încă un subiect de ceartă: bugetul Armatei. Premierul Tăriceanu a declarat că şeful statului a acuzat Guvernul, în cadrul şedintei CSAT, că serveşte interesele Rusiei pentru că nu a alocat suficient de mulţi bani pentru înzestrarea Armatei şi a calificat afirmaţiile preşedintelui ca fiind „aiuritoare“.
„Din câte ştiu, România nu este azi ameninţată de nimeni, nu suntem în stare de conflict cu nicio ţară din preajmă, am reuşit să avem relaţii care să ne aducă în situaţia de normalitate. (…) Întotdeauna când voi avea de ales între a cheltui banii pentru oameni, a investi în educaţie, sănătate, cultură sau a cheltui banii pe tancuri, o să am prima opţiune.
A fâlfâi pericole de acest gen nu face decât să aducă aminte de sistemul de propagandă din perioada comunistă, când intotdeauna se căuta un duşman“, a spus în replică la acuzaţiile lui Băsescu premierul Tăriceanu.
LOGAN L-A DEMIS PE ŞEFUL POLIŢIEI
noiembrie 2008Licitaţia organizată de IGPR pentru achiziţionarea de autoturisme s-a lăsat cu suspendarea şedinţei CSAT, după ce şeful statului a remarcat preţul mult prea mare de achiziţie a acestora. Potrivit raportului prezentat de Ministerul de Interne in sedinta CSAT, la capitolul cheltuieli figura, printre altele, achiziţionarea a 392 autoturisme Dacia Logan cu câte 60.000 de euro: 12 mii preţul de achiziţie al maşinii, la care se adaugă dotări de 48.000 de euro. „La Ministerul de Interne s-au încheiat 29 de contracte privind achiziţionarea a 2.136 de automobile. Printre acestea, peste 300 de Dacia Logan. Fiecare maşină costă 11.700 de euro, iar dotările 45.000 de euro. Achiziţionarea de maşini era necesară, însă în materialele pentru CSAT nu se vorbea despre preţurile acestora“, s-a arătat nemulţumit preşedintele Băsescu.
La o zi distanţă de la acuzele preşedintelui adresate Ministerului de Interne de modul defectuos în care foloseşte banii publici, premierul Tăriceanu a aprobat, la solicitarea ministrului de Interne, demiterea de la şefia Inspectoratului General al Poliţiei Române a chestorului Gheorghe Popa, cel care a gestionat derularea licitaţiei.
PROFESORII L-AU „PICAT“ PE PREMIERUL TĂRICEANU
noiembrie 2008Executivul s-ar putea să se vadă nevoit să găsească resursele financiare necesare pentru majorarea salariilor profesorilor cu 50% şi pentru creşterea punctului de pensie cu 25% în cazul categoriile grele de muncă. Scandalul salariilor din învăţământ a fost tranşat de Curtea Constituţională care a decis că nu se încalcă Legea Fundamentală prin aceste majorări ale veniturilor. Premierul Tăriceanu s-a arătat surprins de decizia Curţii Constituţionale în cazul majorării salariilor profesorilor.
„Cu o astfel de măsură vă garantez că nu vom face decât să plonjăm cu capul înainte într-o criză majoră care va distruge toate eforturile şi performanţele înregistrate de economie în ultimii nouă ani“, a spus Tăriceanu. Majorarea revendicată de profesori a fost aprobată de parlamentari, în unanimitate de voturi, pe 30 septembrie. Acum, pentru executiv, singura speranţă se numeşte Traian Băsescu, preşedintele putând să retrimită în Parlament legea pentru reexaminare.
PARTIDUL CIVIC MAGHIAR REIA TEMA AUTONOMIEI
noiembrie 2008România a rămas fără ambasador în Danemarca, după ce Toader Paleologu a renunţat la diplomaţie pentru a-şi face loc în politică.
Deşi membrii familiei Paleologu au făcut politică liberală, tânărul Paleologu a decis să se alăture Partidului Democrat Liberal, el urmând să candideze pentru un mandat de deputat în sectorul 2 al Capitalei.
„Am acceptat cu bucurie propunerea onorantă a PDL de a candida la alegerile parlamentare, în sectorul 2 al Capitalei. Experienţa ca ambasador m-a convins că România are nevoie de un efort reformator pornit din interior. Cred că doar prin transformarea realităţilor din ţară, ne putem asigura statutul european“, a declarat noul deomocratliberal.
Toader Paleologu a mai cochetat cu politica de partid în noiembrie 2007, când a fost foarte aproape să candideze la alegerile europarlamentare din partea Partidului Naţional Liberal.
PREMIERUL A SCURTAT SALARIILE ŞEFILOR DE AGENŢII
noiembrie 2008După scandalul declanşat de presă în legătură cu salariile de nababi pe care le încasează şefii agenţiilor şi autorităţilor din subordinea executivului şi a ministerelor, premierul Tăriceanu s-a văzut nevoit să acţioneze. Astfel, în baza unui act normativ adoptat de executiv, salariile de bază pe care le primesc preşedinţii şi inspectorii generali de stat vor fi la nivelul indemnizaţiilor de care beneficiază secretarii de stat, iar cele pentru vicepreşedinţi, la nivelul indemnizaţiilor subsecretarilor de stat, a decis guvernul. Prevederile noii hotărâri sunt valabile atât pentru instituţiile finanţate de la buget cât şi pentru cele finanţate integral din venituri proprii. Mai mult, premierul a anunţat că a semna un memorandum în care se specifică faptul că secretarii de stat vor avea dreptul să deţină un singur loc în consiliile de administraţie, iar angajaţii din societăţile cu capital de stat, fie integral, fie parţial, regii autonome etc., vor trebui să aibă salariile în funcţie de performanţele pe care le realizează.
ILIESCU, ÎN DOSARUL MINERIADEI
noiembrie 2008Procurorii Parchetului General au decis neînceperea urmăririi penale pentru Ion Iliescu în cazul decesului a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare, în 13/14 iunie 1990. Decizia instanţei a provocat nemulţumire în rândul societăţii civile şi ale reprezentanţilor Asociaţiei Victimelor Mineriadelor. „Decizia confirmă eticheta ruşinoasă pusă pe România, de campioană a corupţiei în justiţie. (…) Toată lumea îl consideră pe Iliescu vinovat de ceea ce s-a întâmplat atunci“, a afirmat Sorin Ilieşiu, vicepreşedintele Alianţei Civice. Totuşi, surse judiciare declară că procurorii mai au un dosar ce îl vizează pe Iliescu pentru Mineriada din iunie 1990. Singurul în care apare Ion Iliescu este cel aflat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism din cadrul Parchetului General. Ancheta deschisă de procurorii militari privind Mineriada din 1990 vizează mai multe persoane implicate în evenimentele din iunie 1990 şi include acuzaţiile de crime împotriva umanităţii şi subminarea puterii de stat şi a economiei naţionale.
LEGEA CASELOR NAŢIONALIZATE A AJUNS LA CC
noiembrie 2008Camera Deputaţilor a respins cu 117 voturi „pentru“, 79 „împotrivă“ şi 28 abţineri, raportul comisiei juridice la cererea de reexaminare privind Legea caselor naţionalizate formulată de preşedintele României, Traian Băsescu. Forma trimisă la promulgare iniţial, şi care rămâne valabila, după ultimul vot al deputaţilor, prevede că nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor legii 112/1995. De asemenea, nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate, tot în baza Legii 112. Legea mai prevede ca persoanele care au primit despăgubiri în baza Legii 112 pot solicita restituirea în natură numai dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a noii legi. În replică, reprezentanţii PNL şi ai PDL au sesizat Curtea Constituţională, ei considerând că Legea caselor naţionalizate aşa cum a fost votată ea de Parlament la propunerea iniţiatorului, Partidul Conservator, încalcă mai multe articole din Constituţie.
NICOLAE VĂCĂROIU A PLECAT LA CURTEA DE CONTURI
noiembrie 2008Nicolae Văcăroiu şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, după ce a fost validat în funcţia de şef al Curţii de Conturi. Văcăroiu va avea un mandat de nouă ani la conducerea Curţii de Conturi. Decizia Parlamentului a survenit într-un moment în care preşedintele Băsescu contestase la Curtea Constituţională mai multe articole din legea Curţii de Conturi. În această situaţie, parlamentarii ar fi avut la îndemână două variante: fie să numească preşedintele Curţii, fie mai întâi să aştepte decizia Curţii Constituţionale. În sesizarea sa, şeful statului reclama printre altele, faptul că nu este de acord cu articolul care prevede criteriile pe care trebuie să le îndeplinească, pentru a fi numiţi în funcţie, consilierii de conturi.
Băsescu considera că restrângerea sferei studiilor absolvite, doar la cele economice sau juridice, excede textului constituţional, consilierii de conturi fiind numiţi de către Parlament, în urma negocierii dintre partidele politice.
STATELE UNITE, ÎN CRIZĂ PROFUNDĂ
noiembrie 2008Producţia industrială a SUA s-a redus în septembrie cu 2,8%, după căderea de 1% din august, aceasta fiind cea mai puternică scădere din 1974, potrivit datelor publicate de Rezerva Federală americană.
Bunaoară, gigantul General Motors a anunţat concedierea unui număr de 1.600 de angajaţi din trei uzine americane, şocul fiind resimţit cu cea mai mare intensitate la uzina de camioane Pontica din Michigan.
Aceste concedieri se adaugă altor 4.500 de posturi suprimate de GM în ultimele săptămâni. Pe de altă parte, Bursa din New York (NYSE) a cunoscut recent cea mai proastă şedinţă din ultimii 20 de ani, indicele său vedeta Dow Jones scăzând cu 7,87%.
Pentru a mai drege busuiocul, autorităţile de la Washington au anunţat prima serie de măsuri pentru ieşirea din marasm, în cadrul planului de salvare a sistemului financiar prin injectarea de către stat a 700 miliarde de dolari în băncile falimentare.






















ARTE VIZUALE/MEDIA