Preşedintele Traian Băsescu şi premierul în exerciţiu, Călin Popescu Tăriceanu (foto Agerpres), au participat la mijlocul lunii decembrie la Consiliul European de Iarnă de la Bruxelles. Potrivit declaraţiei şefului statului, cei doi au reuşit „să servească interesul naţional“ în contextul deciziilor luate de acest for, ultimul organizat sub preşedinţia franceză a UE, „una a crizelor rezolvate“, după cum a caracterizat-o preşedintele. Băsescu a amintit în acest sens despre criza georgiană, criza financiară şi criza economică, „chiar şi aceasta părând a înregistra un început de rezolvare“.

El a amintit, referindu-se la criză, că România a cerut o perioadă de simplificare a procedurilor Comisiei Europene, privind accesul la fondurile UE, ceea ce s-a şi obţinut în cadrul Consiliului, iar în baza acestor intervenţii s-a stabilit ca pe o perioadă de doi ani, procedurile de accesare a fondurilor europene să se facă mai simplu. „Procedura standard a Comisiei Europene privind accesarea de fonduri durează 87 de zile, teoretic, pentru că în practică perioada este şi mai mare. La Consiliu s-a hotărât ca, pentru următorii doi ani, această procedură să dureze maximum 30 de zile, ceea ce va duce la accesarea mai uşoară a fondurilor europene“, a explicat Băsescu. Consiliul stabilise iniţial ca reducerea perioadei de accesare să fie aplicată doar în 2009, însă, la solicitarea României şi a Belgiei, care au cerut prelungirea şi pentru 2010, termenul s-a extins la doi ani.

Forul european a mai hotărât ca „celebrele 30 de miliarde de euro de la Banca Europeană de Investiţii, destinate IMM-urilor şi infrastructurii, să poată acoperi şi industria auto, zonă în care România este foarte interesată“, a mai spus Traian Băsescu.

Îndelungata istorie a Partidul Naţional Liberal se confundă exceptând perioada comunistă cu destinele României moderne. De numele „dinastiei“ Brătienilor se leagă şi naşterea României Mari. De numele PNL rămân, de asemenea, legate momentele ulterioare actului unic de la 1 Decembrie 1918, perioadă în care noul stat naţional cunoaşte profunde transformări sociale şi economice.

O ISTORIE DE 133 DE ANI

PNL, ca formaţiune politică spre deosebire de curentul liberal, ai cărui germeni îşi fac simţită prezenţa în Principate încă de la finele secolului al XVIII-lea, manifestându-se pregnant în 1848 -, a luat fiinţă în 1875. Primii săi conducători au fost Dumitru şi Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti şi fraţii Golescu, politicieni care îşi promovaseră ideile şi opţiunile liberale încă din perioada Revoluţiei paşoptiste. Cei care au coagulat liberalismul autohton, sub stindardul unei singure formaţiuni politice, au fost personalităţi de excepţie şcolite şi educate în Occident, lume în care burghezia în ascensiune se confrunta, tot mai violent, cu nobilimea privilegiată.

LIBERALISMUL LA 1848

Revoluţia paşoptistă din Ţara Românească constituie un moment extrem de important pentru naşterea şi dezvoltarea României moderne, pe principii liberale. „Constituţia“ aşa cum era intitulat Programul în 22 de puncte, proclamat la Islaz şi consacrat la Bucureşti, la 9 şi 11 iunie preconiza existenţa unui regim liberal-democrat bazat pe un şir de libertăţi individuale şi de grup, precum şi pe abolirea unor privilegii social-economice, asigurând emanciparea şi împroprietărirea clăcaşilor. Prin instituţiile concepute se tindea spre o formă de stat republicană, cu o riguroasă separaţie a atribuţiilor politice, şi cu un corp legiuitor rezultat din votul universal. Pe parcursul celor trei luni de viaţă ale guvernului provizoriu, în ciuda ameninţării Rusiei, o parte din aspiraţiile programatice au fost înfăptuite: constituirea unei noi administraţii provizorii; organizarea armatei, a gărzilor naţionale şi a unei tabere militare; abolirea privilegiilor feudale si convocarea unei Comisii a proprietăţii; deschiderea unei campanii electorale pentru o Adunare Constituantă; desfiinţarea cenzurii şi o libertate deplină a presei şi tipăriturilor; relaţii cu guvernele revoluţionare europene etc.

Prin propaganda politică erau răspândite în rândul maselor o serie de noţiuni liberale. Încă în preambulul „Proclamaţiei“ din 9 iunie se decreta „tipar liber, cuvântare liberă, adunări libere, spre a vorbi, a scrie cele de folos, spre a arata adevărul“. Atmosfera liberal-democrată instaurată de noul regim în Ţara Românească a generat o atitudine modernă a cârmuitorilor politici.

Printre primii liberali care se remarcă în perioada premergătoare Unirii Principatelor, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, sunt participanţii la Adunarea ad-hoc de la Bucureşti. Între aceştia, Gheorghe Magheru şi Zamfir Brosteanu din Gorj, Grigore Ghica din Ilfov, Constantin Butculescu şi Heliodor Lapati din Teleorman, Ion C. Brătianu din Argeş, Ştefan Golescu şi Nicolae Rucăreanu din Muscel, Eugen Predescu din Dâmboviţa, Ioan Cantacuzino din Prahova, Nicolae Pâcleanu şi Scarlat Voinescu din Buzău, Grigore Marghiloman şi Constantin Robescu din Focşani, Constantin Creţulescu şi Grigore Filipescu din Brăila.

Sub domnia lui A.I. Cuza, liberalismul parcurge două etape distincte de afirmare. Între anii 1859-1864 el se defineşte şi se întregeşte în toate direcţiile de acţiune. După 2 mai 1864, Cuza impunea un fel de tutelă politico-instituţională, suprimând presa autonomă, grupurile şi reuniunile politice. Dar dacă liberalismul politic se cantonează în cercuri relativ restrânse, cel intelectual şi cultural se dezvoltă fără nicio restricţie. Tot astfel, în raport economic, societatea românească se află sub impactul liberei iniţiative. Situaţia apărută permitea cristalizarea şi aprofundarea unor concepte specifice economiei de piaţă.

CUZA PLEACĂ, LIBERALISMUL RĂMÂNE

După abdicarea silită a lui Cuza din 11 februarie 1866, radicalii lui Ion C. Brătianu şi moderaţii lui Ion Ghica, precum şi o parte a conservatorilor se dedică unei intense activităţi de făurire a unui regim politic monarhic-constituţional. În acelaşi timp, puternicul nucleu al liberalilor radicali, grupaţi în jurul lui C.A. Rosetti şi I.C. Brătianu. reuşesc, în 1867, să-i atragă şi pe liberalii din jurul lui Mihail Kogălniceanu, constituind Societatea Amicilor Constituţiunii, aceasta reprezentând grupul de la care s-a pornit construirea viitorului Partid Liberal, atât din punct de vedere organizatoric, cât şi al ideilor politice.

CAMPANIA ELECTORALĂ DIN 1875, IMPREGNATĂ DE LIBERALISM

Un moment decisiv de raliere liberală l-a constituit campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. La 24 mai 1875, Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Al. CandianoPopescu, Anastase Stolojan, Gh. Chiţu, C.G. Peşacov şi N.C. Furculescu puneau bazele PNL, prin unificarea tuturor grupurilor liberale.

Preşedinte a fost ales Ion C. Brătianu în anul următor el fiind desemnat de către Carol I să formeze noul guvern.

Programul, publicat la 4 iunie 1875 în „Alegătorul liber“, nu era o expunere de principii doctrinare, ci o consemnare a unor obiective concrete din perspectiva unei succesiuni guvernamentale. Se accentua astfel dezvoltarea „bunei stări a claselor muncitoare“ prin ocrotirea muncii şi avutului acestora, combaterea legii tocmelilor agricole spoliatoare pentru ţărănime, împroprietărirea însurăţeilor de la sate şi a „mahalagiilor“ din oraşe, dezvoltarea învăţământului public, autonomie comunală.

Preşedinţi PNL, prim-miniştri ai României

Ion C. Brătianu prim-ministru (1876-1888); Dimitrie A. Sturdza prim-ministru (1895-1896; 1897-1899; 1901-1906; 1907-1909); Ion I. C. Brătianu prim-ministru (1909-1911, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926, 1927); Vintilă Brătianu prim-ministru (1927-1928); Ion G. Duca prim-ministru (1933) Călin Popescu-Tăriceanu prim-ministru (2004-2008);

1876 -1888 de-a lungul acestei perioade de 12 ani, preşedintele PNL Ion C.

Brătianu a deţinut patru mandate consecutive de prim-ministru, perioadă cunoscută în istoria României sub sintagma de „marea guvernare liberală“, şi în care au fost statuate unele dintre cele mai importante aşezăminte instituţionale, civilizaţionale şi legislative ale statului roman.

1909-1919 De numele lui I.I.C. Brătianu, preşedinte PNL între 1908 -1927 şi prim-ministru al Guvernului în cinci rânduri (1909-1911, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926, 1927), se leagă unele dintre cele mai mari împliniri ale poporului român alipirea (în 1913) la România a celor două judeţe Durostor şi Caliacra care formează Cadrilaterul, făurirea Statului Unitar Român şi desăvârşirea unităţii naţionale a României (1918).

GLORIA INTERBELICĂ

Liberalii au condus neîntrerupt din 1914 până în 1919 (cu o scurtă pauză între martie-noiembrie 1918), când, asemenea altor partide liberale europene, au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal. După o scurtă perioadă de organizare şi de extindere în teritoriile nou alipite, liberalii s-au reîntors la putere, conducând România Mare între 1922-1928 (cu o întrerupere între martie 1926 şi iunie 1927). Perioada 1922-1926 a fost epoca celor mai mari succese liberale, guvernul lui Ion I.C. Brătianu rezolvând cu pricepere problemele dificile ale organizarii noului stat întregit, ale unificării celor patru regiuni, atât din punct de vedere administrativ cât şi legislativ. De asemenea, au fost anii reconstrucţiei economice şi ai aplicării reformelor; s-a adoptat o nouă constituţie. În anul 1926, Partidul Liberal se afla în culmea puterii şi influenţei sale, încheindu-şi o misiune istorică începută în 1848.

ADORMIREA LIBERALISMULUI ÎN COMUNISM

Activitatea PNL a fost suspendată între 1938 şi 1944, an în care şi-a reluat activitatea, doar până la dizolvarea de către comunşti în noiembrie 1947. Membrii marcanţi ai partidului, oameni a căror activitate s-a confruntat cu evoluţia României moderne, au făcut cunoştiinţă cu teroarea puşcăriilor comuniste de la Sighet, Aiud, Jilava, Gherla, Botoşani, Râmnicu Sărat sau din lagărele de muncă. Acestea sunt numai câteva dintre locuri unde s-a încercat distrugerea spiritului liberal.

DUPĂ 1989…

După 1989 partidul a fost reînfiinţat de Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu şi Sorin Botez, avându-l ca preşedinte în perioada 1990-1995 pe Radu Câmpeanu. O schimbare în optica partidului a survenit după alegerile din 1992 când, ulterior, s-a înfiinţat Convenţia Democrată Română.

După alegerile din 1996, PNL, aflat în CDR, a intrat în Parlamentul României cu 17 senatori şi 27 de deputaţi. În 2003, PNL şi PD au creat o alianţă pentru alegerile din 2004 sub sigla D.A., Dreptate şi Adevăr.

Alianţa l-a desemnat pe Theodor Stolojan drept candidat pentru preşedinţia României, dar pe 3 octombrie 2004, cu mai putin de două luni înainte de alegeri, Stolojan a declarat că se retrage, invocând probleme de sănătate. O decizie extrem de controversată în anii următori, pentru că Stolojan a revenit în prim-planul politicii româneşti fără nici un fel de probleme. Lovitura de teatru a dat-o încă odată Theodor Stolojan la mijlocul lunii decembrie 2008, când, numit în funcţia de premier, a anunţat, într-un discurs ambiguu, că renunţă la această nominalizare.

În luna noiembrie, Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti a fost gazda expoziţiei itinerante de fotografie, intitulată „Războiul din Georgia, aşa cum a fost“.

Evenimentul a marcat împlinirea a cinci ani de la declanşarea „Revoluţiei Rozelor“ de la Tbilisi, fenomen care l-a determinat pe preşedintele Eduard Sevardnadze să se retragă din funcţie, la presiunea străzii. Momentul a marcat începutul transformărilor democratice în această ţară şi apropierea ei de structurile euro-atlantice.

În cadrul vernisajului, ambasadorul georgian, E.S. Levan Metreveli, a transmis presei din România mulţumirile sale şi ale poporului georgian pentru curajul de care aceasta a dat dovadă şi pentru modul obiectiv, profesionist, în care a reflectat evenimentele din Caucaz.

„Vreau să mulţumesc în numele ţării mele, tuturor jurnaliştilor români, prezenţi în Georgia pe timpul războiului din luna august, precum şi poporului român pentru sprijinul acordat. De asemenea, aduc mulţumirile noastre domnului preşedinte Traian Băsescu“, a spus ambasadorul.

În cadrul evenimentului, au fost premiaţi o serie de jurnalişti din presa centrală pentru „profesionalism, onoare şi curaj în susţinerea adevărului, pentru responsabilitate civică şi pentru compasiune faţă de drama poporului georgian în timpul conflictului Rusia-Georgia din august 2008“.

Premiile au fost oferite de către Ambasada Georgiei la Bucureşti, Fundaţia pentru România, Asociaţia Civic Media şi Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor. Diplomele au fost înmânate personal de către Ambasadorul Georgiei, Levan Metreveli, şi de către preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, profesorul Radu Ciuceanu.

Cu acest prilej, E.S. Levan Metreveli a acordat, în exclusivitate, un scurt interviu revistei Politica.

„Mentalitatea comunistă a Rusiei spune că Georgia trebuie recuperată ca fostă parte a Imperiului sovietic“

Interviu în exclusivitate pentru revista Politica

Domnule Ambasador, care au fost premisele declanşării acestui război?

Pot răspunde foarte simplu. În Georgia a a- vut loc o revoluţie în ur- mă cu cinci ani. Ţara a intrat pe făgaşul cel bun, adică pe drumul către democraţie. Oa- menii au început să trăiască mai bine, pen- tru că foarte multe lu- cruri s-au schimbat în ţară. Georgia începuse să cunoască succesul tot mai mult, iar aspi- raţiile noastre euro-at- lantice au fost un factor important. Toate aces- tea, laolaltă, au „moti- vat“, într-un fel, Rusia să invadeze ţara. Rusia susţine că a răs- puns ofensivei militare georgiene.

În Georgia, nimeni nu trăieşte cu iluzia că o ţară atât de mică ar putea câştiga un război cu acest imperiu uriaş. Aşadar, războiul nu a fost în interesul nostru. Şi ţin să vă reamintesc că totul s-a întâmplat în perioada Olimpiadei, în perioada vacanţei de vară, atunci când mulţi dintre oficialii guverna- mentali georgieni erau în concedii.

Cum au decurs eveni- mentele?

Rusia a atacat într-un mod foarte dur. Războ- iul nu a durat mult, dar au fost multe victime, multe drame personale.

Drame care se află aici, în aceste imagini.

Aşadar, principalul scop al expoziţiei este acela de a aduce mai aproape de publicul din România şi mai aproape de publi- cul din Europa, războiul din Georgia, cu victimele şi cu implicaţiile sale.

Credeţi că invazia Rusiei este o consecinţă a politicii prooccidentale a Georgiei?

Ţara este într-o con- tinuă dezvoltare, are succes, aşa că probabil acesta este unul dintre motivele pentru care Rusia a fost atât de invidioasă. Pentru că Georgia a luptat cu corupţia şi a făcut-o cu succes, pentru că veni- tul nostru a crescut, pentru că am spus că ne îndreptăm către Europa şi că vom fi mai aproape de Europa în multe privinţe: din punct de vedere politic, din punct de vedere al drep- turilor omului, din punct de vedere al democra- ţiei.

Toate acestea au con- dus la materializarea mentalităţii comuniste a Rusiei, potrivit căreia Georgia trebuie recupe- rată ca fostă parte a Imperiului. Aceasta este mentalitatea pe care au avut-o în ultimii ani.

Barbu Catargiu scria în État social des Principautés Danubiennes (Imprimerie de Bols Wittouk, Bruxelles, 1855, 32 pp./fragmente reproduse după „A fi conservator“, antologie, comentarii şi bibliografie de Ioan Stanomir şi Laurenţiu Vlad, Editura Meridiane, Bucuresti, 2002, pp. 219220) despre experienţa şi cumpănirea politică, critica tulburărilor socialpolitice, evoluţia organică a comunităţii, ordinea, legalitatea şi proprietatea.

„Doctrinele periculoase care au ameninţat Europa cu o catastrofă în anul 1848 au ajuns şi în aceste locuri liniştite, lăsând amintiri sinistre tuturor. Participanţii la trista parodie revoluţionară a ţării noastre au fost ori destul de naivi, ori suficient de perverşi ca să împingă mişcarea lor necugetată către aberaţiile comunismului.

Din nefericire acesta este spiritul omenesc; alunecând pe panta greşelilor, el nu se opreşte decât la ultimele limite ale rătăcirii, mai cu seamă atunci când îi lipseşte acea soliditate a judecăţii, pe care o pot da numai o instrucţie sănătoasă sau măcar o mare experienţă.

Cum în ţara noastră nu există nici întreprinderi industriale sau comerciale considerabile, nici mari capitaluri, nici datorie publică, întreaga avere a locuitorilor înstăriţi se sprijină pe proprietatea funciară. Or, tocmai împotriva acestei proprietăţi revoluţia de la 1848 şi-a îndreptat armele.“

„Reformele violente sau intempestive sunt convulsii sociale care lasă mai multe urme ale răului decât germeni ai binelui, în timp ce ameliorările progresive, măsurate, în concordanţă cu gradul de civilizaţie al ţării unde ele operează şi fondate pe justiţie şi raţiune, rămân întotdeauna şi prepară calea unor noi ameliorări.

Ca să vindecăm un corp bolnav, nu este necesar să ştim doar că acel corp suferă, trebuie să căutăm cauzele bolii, să descoperim originea răului. Tot aşa, pentru a regenera o ţară, nu este de ajuns doar să ştim că acea ţară este înapoiată, că o clasă de oameni sunt săraci, nefericiţi, ci suntem obligaţi să cercetăm adevarata sursă a durerii care o copleşeşte. Altfel tăiem la întâmplare şi omorâm bolnavul pe care vrem să-l vindecăm, dezorganizăm ţara pe care căutăm s-o reformăm.

De aceea este de o mie de ori mai dezastruos ca o ţară să aibă legi bune călcate însă în picioare, decât să aibă legi mediocre, dar respectate sau chiar să nu aibă deloc. În Anglia, englezii se supun legilor vechi care sunt chiar contrare secolului nostru şi nu fac altele decât cu foarte mare circumspecţie. În Franţa s-au schimbat patru sau cinci carte constituţionale în ultimii 60 de ani. Care dintre cele două ţări totuşi, ne întrebăm, este mai bine guvernată?“

Politician conservator, născut în 1807; studii universitare în Franţa (anii ‘20-’30 ai veacului al XIX-lea); deputat de Teleorman în Adunarea Obştească în 1841; director în Departamentul Dreptăţii în 1842, în timpul domniei lui vărului său Gheorghe Bibescu (18421848); adversar declarat al Revoluţiei de la 1848, (în perioada Revoluţiei pleacă în Austria, Franţa şi Anglia); la revenire ocupă, din nou, funcţia de Director la Departamentul Dreptăţii, Judecător la Înalta Curte, de unde a demisionat în 1856, în vremea domniei celuilalt văr al său, Barbu Ştirbei (18491853, 1854-1856); este primul lider al unei grupări conservatoare constituite în anii 1859-1862, cel dintâi prim-ministru al primului guvernul unic al Principatelor Unite 1862; moare asasinat în iunie 1862.