Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Revista Politica

Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009

RĂZBOIUL GAZELOR ARUNCĂ EUROPA ÎN CRIZĂ ŞI DIPLOMAŢIA ÎN TRANŞEE

martie 2009

Criza gazelor a debutat pe 1 ianuarie, când Gazprom a oprit livrările către Ucraina pentru că cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord pe tema datoriilor Ucrainei şi a preţului pe care Kievul ar urma să-l plătească în 2009 pentru gazele ruseşti.

Disputa este complicată de diferendele politice dintre Federaţia Rusă şi Ucraina prooccidentală şi chiar de disensiunile interne de la Kiev, dintre preşedintele Viktor Iuşcenko şi premierul Iulia Timoşenko.

Sistarea livrărilor de gaze de către ruşi a venit după câteva zile de scandal diplomatic, Moscova acuzând încă o dată Ucraina că „fură“ în jur de 25 de milioane de metri cubi din gazul destinat Europei şi a insistat asupra necesităţii unor rute alternative spre UE. De la Kiev însă, reprezentanţii companiei ucrainene Naftogaz au respins afirmaţ iile şi au dat vina pe Rusia, pe care au acuzat-o că manipulează tehnic volumele de gaz şi rutele.

Oprirea furnizării de gaze a pus imediat în dificultate majoritatea statelor Europene care s-au grăbit astfel să ceară celor două părţi implicate să pună capăt conflictului.

UN ACORD RĂMAS DOAR PE HÂRTIE

La intervenţia UE, Rusia şi Ucraina, alături de reprezentanţii Bruxelles-ului au semnat, în final, un acord care stabilea metoda de monitorizare a tranzitului gazului rusesc către Europa prin Ucraina, semnarea lui fiind o condiţie impusă de Vladimir Putin pentru reluarea furnizării. Alături de monitorizarea ruşilor urmau ca pe teren să fie trimişi observatori europeni.

Când toată lumea îşi freca mâinile de bucurie că acest conflict a luat sfârşit, lovitura de teatru nu a întârziat să apară. In ciuda acordului semnat, Ucraina a continuat să blocheze reluarea tranzitului de gaz rusesc spre Europa, acuzând Gazprom că îi pune „condiţii de tranzit inacceptabile“, situaţie calificată de Uniunea Europeană drept „foarte gravă“ şi imposibil de scuzat.

La scurt timp, Kievul avea să confirme că blocheaza tranzitul. „În cursul dimineţii, Gazprom a început să pună în aplicare planul de reluare a livrărilor de gaz spre Europa.

Ucraina a blocat toate acţiunile noastre în vederea tranzitului de gaz spre Europa“, a declarat Aleksandr Medvedev, vicepreşedintele Gazprom, citat de presa rusă. Pentru ruşi, comportamentul Kievului se pare că nu a fost tocmai o surpriză, partea rusă avertizâ nd încă înainte de semnarea acordului că o nouă problemă poate apărea şi bloca reluarea aprovizionării Europei „gazul tehnic“ care serveşte la menţinerea presiunii necesare în gazoductele de tranzit ale Ucrainei.

Ucraina solicita Gazprom asigurarea a 21 de milioane de metri cubi de gaz pe zi, pe lângă volumul destinat europenilor, pentru a menţine presiunea în conducte. Rusia considera însă că Ucraina trebuie să platească acest gaz sau să îl asigure din volume proprii.

„Poate apărea o altă problemă, aceea a gazului tehnic necesar pentru a asigura tranzitul. Ucraina insistă ca acest gaz să fie furnizat de Gazprom. (…) Rusia plăteşte costurile de tranzit ucrainenilor şi acest cost include tot ce este necesar tranzitului“, declara purtatorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov,

DEZAMĂGIRE LA BRUXELLES

La Bruxelles, unde iniţial oficialii europeni s-au bucurat cu reţinere de anunţul reluării tranzitului, Comisia Europeană a fost nevoită să admită că situaţia nu s-a deblocat, în pofida eforturilor intense depuse de europeni. „Informaţ iile pe care le avem de la observatorii noştri sunt că foarte pţin gaz tranzitează în prezent sau chiar deloc“, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.

„Situaţia este în mod evident foarte gravă şi trebuie ameliorată rapid“, a adăugat acesta. În plus, Comisia Europeană a anunţat că experţii europeni care ar fi trebuit să verifice tranzitul gazului rusesc nu au avut acces deplin la staţiile din Ucraina şi Rusia unde ar trebui să îşi desfăşoare activitatea.

GAZPROM DĂ VINA PE UCRAINA

Gazprom este favorabil unui contract pe termen lung cu Ucraina, dar există aici persoane care se opun, a declarat în acest context preşedintele Gazprom Aleksei Miller. „Am încercat totul pentru a semna acest contract, dar el nu este semnat şi nu se face nimic în acest sens“, a spus Miller în timpul unei vizite de o zi în Slovenia pentru a discuta despre proiectul South Stream, care va trece probabil prin această ţară.

Gigantul rus a pierdut 1,1 miliarde de dolari de la 1 ianuarie, din cauza disputei cu Ucraina, declarau la mijlocul lunii ianuarie oficialii ruşi. Suma ar putea creşte pentru că gazul rusesc nu trece de graniţă ca să ajungă la clienţi. Criza gazului pare departe de a lua sfârşit. În timp ce Rusia şi Ucraina continuă să se acuză reciproc, deschiderea robinetului de gaze se amână sie die.

SOLUŢIA LUI PUTIN

În încercarea de a reporni pomparea gazului spre Europa, premierul Putin a propus grupului ENI înfiinţarea unui consorţ iu european pentru rezolvarea crizei gazului până la soluţionarea conflictului dintre Moscova şi Kiev. La rândul său, preşedintele Medvedev i-a invitat la Moscova pe liderii statelor consumatoare de gaz pentru deblocarea situaţiei. UE s-a arătat imediat de acord cu această propunere şi s-a declarat pregătită să-i trimită pe ministrul ceh al Energiei, Martin Riman, şi pe comisarul european pentru Energie, Andris Piebalgs, pentru „a ajuta la găsirea unui acord durabil“ pentru conflictul gazelor, cu condiţia ca „liderii ruşi şi ucraineni să fie pe deplin implicaţi şi ca aceştia să aibă mandat pentru găsirea unei soluţii durabile“, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Johannes Laitenberger.

Cât îi priveşte pe ucraineni, aceştia nu s-au arătat foarte încrezători în rezultatele reuniunii. Premierul Iulia Timoşenko şi-a anunţat prezenţa dar a ţinut să precizeze că Ucraina dispune de suficient gaz în rezervoare pentru a nu se grăbi în negocierile cu Rusia privind livrările de carburanţ i. La rândul său, preşedintele ucrainean, Victor Iuşcenko, a declarat că propunerea omologului său rus este o idee bună, însă nu este de acord cu organizarea lui la Moscova.

RUSIA REIA LIVRĂRILE, DAR NU ACORDĂ COMPENSAŢII

Anunţul privind reluarea livrărilor de gaze a fost facută de către şeful gigantului rus Gazprom şi de premierul Cehiei, după ce Comisia Europeană a semnat varianta definitivă a protocolului privind monitorizarea tranzitului de gaze ruseş ti prin Ucraina. Importurile de gaze în România au fost reluate, după mai bine de două săptămâni de dispute între Rusia şi Ucraina, iar situaţia de urgenţă a fost ridicată, a anunţat la puţin timp după declaraţ ia şefului Gazprom ministrul Economiei, Adriean Videanu.

Potrivit acestuia, în ţară intră trei milioane de metri cubi pe zi.

Livrările de gaze ruseşti se apropiau de 10 milioane de metri cubi pe zi înainte ca Gazprom să sisteze aprovizionarea, însă cererea de pe piaţa internă nu necesită revenirea la această valoare a importurilor, întrucât cele mai importante combinate chimice, mari consumatoare de gaze, sunt închise.

Videanu a subliniat că sistemul energetic naţional nu a suferit nicio pierdere în perioada de sistare a importurilor.

În ceea ce priveşte posibilitatea încheierii unor contracte directe cu Gazprom, oficialul a spus că va analiza „această disponibilitate“.

Ceea ce este însă sigur, este faptul că România nu va primi nici o despăgubire din partea furnizorului rus pentru perioada în care livrările au fost sistate.

Etichete: criza
Categoria: Europa de Est, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

UCRAINA DĂ REPLICA RUSIEI, ÎN PREZENŢA ŞEFULUI DIPLOMAŢIEI ROMÂNE

martie 2009

„Din punctul meu de vedere, problema gazelor este foarte simplă: 80% din gazul rusesc pentru Europa trece prin Ucraina şi acest lucru nu se va schimba prea curând“, a declarat ministrul ucrainean de externe, Volodimir Ogrîzko, după întrevederea de la Kiev cu Cristian Diaconescu, şeful diplomaţiei române.

Ministrul Diaconescu nu a dorit însă să comenteze propunerea făcută de Vladimir Putin României, în timpul crizei gazelor, care viza ca România să cumpere direct de la Rusia gaze şi să încerce să le vândă mai departe Ucrainei.

„Acţiunile Rusiei, când s-a stopat livrarea gazelor, au oglindit o necesitate pentru Ucraina şi pentru ţările din UE de a regândi situaţia în acest sens pentru livrarea gazelor.

Interesul Ucrainei, care ţine să fie membră UE, este de a găsi o poziţie comună cu UE în acest plan“, a mai spus ministrul ucrainean. În plus, Ogrîzko a spus că România sprijină o strategie energetică comună UE-Ucraina.

Etichete: criza
Categoria: Europa de Est, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

PRIN RĂZBOI, CRIME ŞI EXPULZĂRI, LA SEPARARE ETNICĂ

martie 2009

Mulţi bosniaci au convingerea că au întruchipat idealul european încă înainte de a exista „Europa unită“ şi se referă în primul rând la prietenia şi înţelegerea dintre catolici, ortodocşi, musulmani şi evrei din timpul secolelor de stăpânire otomană, austriacă, apoi la integrarea în forma de organizare iugoslavă.

Astăzi, statul bosniac este încă departe de perspectiva integrării în Uniunea Europeană, căci Europa aşteaptă ca diferitele comunităţi din Bosnia „să crească din nou împreună“, fără un „acoperiş internaţional“, încă prezent în această zonă, adânc încercată de războiul din anii 1992-1995.

STINDARDUL IDEOLOGIC MULTIETNIC/CULTURAL/ RELIGIOS

Timp de secole, Bosnia a fost un loc de întâlnire a Estului, Vestului şi Sudului, a ortodocşilor, catolicilor, bogomililor, musulmanilor şi evreilor, sub diferite stăpâniri, în special otomană şi austro-ungară, iar începând cu sfârşitul secolului XIX, a sârbilor şi croaţilor cu conştiinţ a naţionalităţii lor.

În realitate, coexistenţa a fost adesea fragilă, căci oamenii respectau mai mult decât acceptau datinile şi particularităţile celorlalţi.

Coexistenţa a fost marcată dramatic în prima jumătate a secolului XX de două perioade de războaie şi de conflicte pe ambele linii, etnică şi politică.

După 1945, totuşi, sub acoperiş ul de fier al „frăţiei şi unităţii“, impus de Tito, nu numai că s-a restaurat coexistenţa, dar amestecul între naţii s-a accentuat. La această situaţie au contribuit mai mulţi factori, nu în ultimul rând urbanizarea, secularizarea şi o oarecare asimilare în identitatea iugoslavă.

Principala problemă a lui Tito, asigurarea echilibrului între aceste comunităţi etnico-religioase n-a făcut decât să înrăutăţească lucrurile, prin identificarea părţii bosniace a populaţiei cu un grup naţional numit „Musulmani“ (cu „M“ mare, spre deosebire de credinţa musulmană, care se scria cu „m“ mic). Şi în Bosnia, ca peste tot în Europa comunistă, conducerea şi represiunea comunistă au impus asimilarea şi exacerbarea diferen- ţelor etnice.

FOSTA IUGOSLAVIE, MĂCINATĂ DE RĂZBOAIE

Sfârşitul comunismului a fost un moment critic pentru popoarele spaţiului iugoslav, şi au existat puţine şanse ca nemulţumirile şi tensiunile între diferitele comunităţi ţinute în frâu să fie negociate în mod paşnic, în cadrul unui stat democratic stabil precum în Elveţia, Belgia sau Canada.

Urmaşii lui Tito, dar mai ales politicienii post-comunişti din Serbia (Slobodan Miloşevici), şi apoi din Croaţia (Franjo Tudjman), au adoptat un program naţionalist manipulativ, pentru a câştiga şi păstra puterea. La rândul lor, liderii bosniaci, sârbi şi croaţi, s-au grăbit să li se alăture la această întreprindere, iar politica bosniacă s-a împărţit rapid de-a lungul acestei linii.

Uniunea Europeană a recunoscut apoi independenţa fostelor republici iugoslave Slovenia şi Cromartie aprilie 2009 59 aţia (1991), şi apoi a Bosniei-Her- ţegovina, fără să conştientizeze totuş i de ce ar fi nevoie pentru ca această entitate istorică, aflată întrun echilibru delicat, să devină un stat independent funcţional.

Proclamarea independenţei Bosniei-Herţegovina (aprilie 1992), a fost urmată la scurt timp de cea a Republicii Sârbe a Bosniei-Herţegovina, cunoscută sub numele de Republica Srpska.

Războiul din perioada 1992 – 1995 a debutat prin operaţiunile militare ale sârbilor bosniaci, determinate de dorinţa de a ocupa un teritoriu cât mai mare, având avantajul preluării armamentului fostei Iugoslavii.

Întreaga desfăşurare a conflictului a avut un scenariu halucinant, de-a lungul căruia s-au confruntat formaţiuni militare reprezentând Republica Srpska (a sârbilor bosniaci), comunitatea croată Herţeg Bosna, având ca misiune apărarea croaţilor din Bosnia şi forţele bosniace ale guvernului de la Sarajevo.

Anul 1993 a reprezentat apogeul ciocnirilor militare, datorită înaintării impetuoase a forţelor sârbilor bosniaci. Însă, anul 1995 a rămas în analele războiului prin masacrul bărbaţilor musulmani din enclava Srebrenica, considerat cea mai mare atrocitate comisă după cel de-al doilea război mondial, la ordinele liderului sârbilor bosniaci Radovan Karadzic şi a generalului Ratko Mladic.

Acordul de la Dayton (1 noiembrie 1995) a marcat încheierea operaţiunilor militare, însă reconstrucţ ia politică a Bosniei este deosebit de dificilă. Acesta prevede crearea unei structuri statale descentralizate, formată din două entităţ i: Federaţia Bosnia şi Herţegovina, formată din teritoriul controlat de bosniaci şi croaţi, pe 51% din teritoriul republicii şi Republica Srpska, având 49% din teritoriul Bosniei-Herţegovina.

Tentaţia UE o soluţie viabilă?

Bosnia-Herţegovina a fost statul cel mai afectat de război din fosta Iugoslavie, din anii ‘90 ai secolului trecut.

Conform datelor estimative ale ONU, războiul din 1992 -1995 a determinat deplasarea a două milioane de persoane, de toate etniile, şi nu predominant bosniaci musulmani, cum s-a susţinut în timpul războiului şi a cauzat moartea a o sută de mii de persoane, civili şi militari.

Anii de după război au adus încercări de stabilizare a situaţiei economice dezastruoase ce a urmat, statul bosniac beneficiind de ajutoare internaţionale semnificative (de care au beneficiat însă prioritar bosniacii din jurul capitalei Sarajevo), dar şi apariţia şi recrudescenţa reţelelor de tip mafiot, pe fondul lipsei de autoritate a noului guvern. În prezent, autorităţile bosniace lucrează la punerea în practică a unei veritabile economii de piaţă, trecând prin reforme structurale, la o reorganizare profundă a întreprinderilor, care duc lipsă de competitivitate, şi la o politică susţinută de privatizare, derulată prin acţiunea Băncii Europene pentru Reconstrucţ ie şi Dezvoltare.

Etichete: razboi
Categoria: Balcanii, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

JURNAL DE CRIZĂ (A GAZELOR) ÎN BALCANI

martie 2009

Ultima bătălie din războiul surd, purtat de Rusia şi Ucraina pe tema gazelor, pare să fi fost şi cea mai dăunătoare pentru ţările din Balcani. Vulnerabilitatea sectorului energetic din zonă s-a arătat, la începutul anului, din plin.

Dependenţa de resursele ruseş ti a cauzat pierderi pentru întreprinderile din întreaga regiune.

Analizele făcute în timp real susţin ideea că Bulgaria a primit cea mai puternică lovitură. Totuşi, pentru că unele ţări, ca Serbia şi Bosnia, nu doar că depind integral de livrările de gaze naturale din Rusia, dar nu au nici capacităţi de stocare, în ţările balcanice efectele crizei au fost cel puţin la fel de dur resimţite.

Conform datelor centralizate de analiştii din regiune, după jumă- tatea lunii ianuarie, peste 370 de companii bulgare înregistraseră pierderi totale de aproape 50 de milioane de euro. Cifra poate părea mare pentru a defini pierderi „neforţ ate“ ale unei naţiuni proaspăt europene, dar situaţia din ţările balcanice nu s-a lăsat deloc mai pre jos. În Croaţia, de exemplu, numeroase întreprinderi şi-au restric- ţionat sau întrerupt producţia la începutul acestui an, suferind pierderi semnificative după ce guvernul a decretat starea de urgenţă în luna ianuarie. Croaţia şi-a exprimat, în acelaşi timp, dorinţa de a scăpa de sub vasalitatea Rusiei. Preşedintele Stipe Mesici a spus că susţine construcţ ia de către Qatar a unui terminal de gaze naturale pe litoralul croat, ca să diminueze dependenţa Balcanilor de livările de gaze naturale ruseşti. „Cu ocazia ultimei vizite în Qatar, efectuată în noiembrie, am discutat cu şeicul Hamad ben Khalifa Al-Thani şi cu alţi responsabili care au manifestat interes pentru finanţ area construcţiei unui terminal“, a declarat preşedintele Croa- ţiei. Mesici a precizat că investiţia ar putea să se cifreze la aproximativ 1,5 miliarde de euro şi că amplasamentul cel mai probabil este portul Ploce, în sudul ţării.

CONTRIBUŢIA SERBIEI LA RĂZBOIUL RUSOUCRAINEAN: PESTE 300 DE MILIOANE DOLARI

Fără să dispună de rezerve suficiente, Serbia a fost nevoită să apeleze la Ungaria şi Germania pentru a-şi asigura supravieţuirea pe timpul iernii.

Totuşi, câteva din marile companii au fost nevoite să-şi suspende activitatea. Asociaţia Patronatelor, UPS, a anunţat pe 12

ianuarie că pierderile din industrie au atins 24 de milioane de euro.

Bomba a fost aruncată, însă, de „Srbijagas“, compania publică de gaz a ţării. Duşan Baiatovici, managerul companiei a anunţat în luna ianuarie că Srbijagas va fi nevoită să împrumute 270 milioane dolari în următoarele luni, pentru a acoperi costurile livrărilor alternative din Europa de Vest. „Suma reprezintă o estimare a cheltuielilor întreprinse între decembrie 2008 şi februarie 2009, 90 de milioane de dolari fiind necesare doar pentru livrările de gaze din decembrie şi pentru plata furnizorilor în ianuarie şi februarie“, a declarat Baiatovici.

BALCANII, HOTĂRÂŢI SĂ-ŞI CÂŞTIGE INDEPENDENŢA ENERGETICĂ

Până la jumătatea lunii ianuarie, toate ţările balcanice s-au arătat serios lovite de criza gazelor. Principalul exportator de oţel din Macedonia, Maksteel, a oprit producţia. Cea mai mare companie siderurgică din Bosnia şi Herţegovina, Arcelor- Mittal Zenica, a luat aceeaşi măsură, autorităţ ile atenţionând că ar putea urma şi alte suspendări dacă această criza urma să se prelungească. Skoda, aflată în proprietatea companiei germane Volkswagen, a decis să reducă producţia fabricii Volkswagen din Saraievo, informa site-ul pincom. biz, tot în prima parte a lunii ianuarie.

Criza a forţat analiştii să recunoască sensibilitatea zonei şi să afirme că cea mai bună soluţie pentru consolidarea securităţ ii energetice pe termen scurt este construcţ ia de reţele interne de conducte de gaze şi conectarea acestora cu cele din Europa de Vest, proiect anunţat încă de anul trecut. „Investiţiile în infrastructura regională şi o interconectare mai bună a pieţelor de gaze şi de electricitate va permite regiunii să facă faţă mai bine perturbărilor de livrare“, a spus Tim Gould, expert al Agenţiei Internaţ ionale pentru Energie (AIE) pentru regiunea caspică, caucaziană şi sud-est europeană. Experţ ii s-au declarat convinş i că gazoductele interne reprezintă o modalitate mai rapidă şi mai ieftină de diversificare a aprovizionării cu gaze, deoarece proiectele mai mari, cum ar fi Nabucco, ar putea fi întârziate de criza economică actuală sau ar putea să rămână doar pe hârtie.

Folosirea de combustibili alternativi şi eficientizarea consumului de energie reprezintă, de asemenea, elemente cheie în întărirea Europei de Est.

„Eficienţa energetică este de trei sau de patru ori mai mică decât în ţările occidentale“, a spus Aleksandr Kovacevici, analist sârb independent al sectorului energetic.

Gazele naturale reprezintă mai puţin de 10-15% din consumul anual de energie în statele din vestul Balcanilor, dar unele companii de utilităţi, care asigură încălzirea gospodă riilor şi a companiilor, nu sunt proiectate să poată folosi combustibili alternativi.

Etichete: criza
Categoria: Balcanii, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

ALEGERILE SOLUŢIA PENTRU ÎNCETAREA LUPTELOR DIN ŢARĂ?

martie 2009

Alegerile locale stabilite pentru 29 martie sunt, în viziunea multor analişti, un moment crucial pentru evoluţia problemei kurde. Partidul Dreptate şi Dezvoltare (AKP), al premierului Recep Tayyip Erdogan, speră să câştige un mandat puternic pentru a combate formaţiunea pro-kurdă a Democraţ iei Sociale (DTP), cunoscută ca având legături cu teroriştii PKK.

Planul AKP este să câştige cât mai multe puncte strategice pentru a slăbi rezistenţa DTP şi a izola gruparea.

Partidul premierului se concentrează pe 100 de municipalităţi din estul şi sud-estul Turciei mai ales marele oraş Diyarbakir, care are o importanţă simbolică. Erdogan a promis o nouă deschidere către sud-est. În timpul unei vizite cheie la Diyarbakir în 2005, el a promis că va recunoaşte „realitatea kurdă“, şi chiar a sugerat o nouă definire a cetăţeniei. Dar, violenţele PKK din lunile ce au urmat au provocat un val de furie în Turcia şi au dus la un puternic val de presiuni din partea naţionaliştilor. Astfel, în ultimii doi ani nu s-a realizat niciun pas important în direcţia unei deschideri politice către kurzi. Discursurile premierului au devenit mai dure. „Am fost întotdeauna împotriva naţionalismului etnic şi regional“, declara el mai târziu. „Suntem cu toţii pe teritoriul acestei ţări, turci, kurzi, circasieni, georgieni, abhazieni şi bosniaci. Nicio grupare etnică nu ar trebui să se considere superioară. Avem o identitate mai puternică: cetăţenia Republicii Turcia.

Noi suntem pentru o singură naţiune, un singur steag, o ţară mamă şi un singur stat. Este cineva împotriva acestora? Poate spune cineva că este împotriva «unei singure naţiuni»? Dacă nu le convine, se pot duce oriunde doresc. Asta am avut de spus.“

Cu doar câteva săptămâni până la alegeri, tensiunile acumulate în provinciile din estul şi sud-estul ţării reprezintă o provocare reală pentru Turcia. La sfârşitul anului trecut, mii de kurzi au protestat violent în marile oraşe, în special acolo unde a fost prezent premierul Erdogan.

Militanţii au organizat şi atacuri minore asupra filialelor regionale ale Partidului Dreptate şi Dezvoltare (AKP), aflat la conducere, folosind bombe cu percuţie.

AKP ŞI DTP AU ÎMPĂRŢIT PUTEREA ÎN ACEST SECOL

În ultimele alegeri parlamentare anticipate, din iulie 2007, AKP a reuşit să câştige sprijinul kurzilor din Turcia, primind mult mai multe voturi decât DTP. Conform statisticilor, formaţiunea lui Erdogan a primit 56% din voturi în oraşele estice populate cu kurzi şi 51,76% în oraşele sud-estice. Mai înainte, în alegerile din noiembrie 2002, AKP nu a reuşit să obţină decât 33% şi respectiv 26%.

DTP a înregistrat o mare dezamă gire la alegerile din 2007. Ei au obţinut doar 17% în oraşele estice şi 25% în cele sud-estice. Partidul deţine astăzi 21 de reprezentanţi în Parlament. În acelaşi timp, aproape 70 dintre cei 338 de deputaţi ai AKP sunt de origine kurdă. Analiştii politici declară că DTP, ce încă trebuie să lupte pentru a se distanţa de imaginea liderului terorist condamnat Abdullah Ocalan, este determinat să câştige în viitoarele alegeri locale şi să îşi garanteze dreptul la cuvânt în aspectele politice şi mai ales în cele legate de problematica kurzilor. „Se pare că ei sunt realmente îngrijoraţi că AKPul poate obţine principalele municipalităţ i din regiune… Ceea ce, bineînţeles, ar demonstra o mare pierdere de prestigiu şi ar dovedi o slăbiciune politică a DTP-ului“, a declarat Suat Kiniklioglu, parlamentar AKP şi purtător de cuvânt al comitetului parlamentar pe probleme de Afaceri Externe. „Se pare că ei nu se feresc să crească gradul de violenţă şi de polarizare pentru a-şi atrage sprijin. Este trist că astfel de metode încă se folosesc în politică“.

ADERAREA LA UE, SOLUŢIA IEŞIRII DIN CRIZĂ

La alegerile din luna martie, turcii trebuie să se hotărască între un partid ce sprijină schimbări radicale în interiorul ţării printre care şi o nouă constituţie care să recunoască autonomia kurzilor şi partidul lui Erdogan, care promite să lărgească drepturile kurde fără a atinge sistemul politic unitar al Turciei.

Mai mult, AKP-ul a făcut şi promisiuni economice kurzilor pentru noi fonduri din partea guvernului şi noi investiţii în regiune. Sud-estul este una dintre cele mai nedezvoltate regiuni din ţară şi are rate ridicate de şomaj. Statisticile arată că alegătorilor le pasă cel mai mult de investiţ iile în infrastructura de bază precum spitale şi şcoli, precum şi de noile oportunităţi de angajare. În fapt, Guvernul a finalizat deja con ceperea unui pachet de investiţii în valoare de 12 miliarde de dolari, destinat regiunii sud-estice.

AKP-ul este dedicat reformei, declară Kiniklioglu, dar necesită un mandat puternic din partea oamenilor şi un climat politic îmbunătăţit. „Cea mai bună cale pentru ieşirea din impas este menţinerea drumului Turciei către aderarea la UE.

Majoritatea kurzilor ne-a sprijinit pentru că suntem partidul cel mai orientat către UE din Turcia, şi înţeleg că multe dintre problemele şi îngrijorările lor pot fi rezolvate întru-un cadru european. Totuşi nu putem subestima impactul negativ pe care îl are terorismul PKK şi gradul de violenţă ce continuă să afecteze cotidianul vieţii cetăţenilor noştri“, spune Suat Kiniklioglu.

Etichete: alegeri
Categoria: Balcanii, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

„Nabucco“, monedă de negociere pentru aderarea Turciei la UE

martie 2009

Criza gazelor, de la începutul acestui an, a venit ca un avantaj nebănuit pentru Turcia, care speră să-şi accelereze integrarea în Uniunea Europeană. Turcia nu recunoaşte Republica Cipriotă iar ciprioţii greci blochează capitolul energetic din discuţiile de aderare ale Turciei.

„Dacă ne confruntăm cu o situaţie în care acest capitol despre energie este blocat, ne vom reexamina poziţia faţă de Nabucco. Trebuie să discutăm deschis, sudul Ciprului exercită presiuni pentru ca anumite capitole să nu fie deschise, ca cel despre energie. Dar UE trebuie să fie corectă în tratamentul aplicat faţă de Turcia, nu trebuie să prefere sudul Ciprului, care este departe de Europa şi nu are decât câteva sute de mii de locuitori, comparativ cu Turcia şi cei 70 de milioane de locuitori ai săi“, a atacat premierul turc Recep Tayyip Erdogan în plină criză a gazelor. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a reacţionat imediat, cerând Turciei să nu condiţioneze realizarea proiectului de aderarea sa la UE.

Etichete: criza
Categoria: Balcanii, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

“TÂNĂRA ITALIE”

martie 2009

A fost numele societăţii înfiinţate de Giuseppe Mazzini, la Marsilia, în 1831. şi a fost un impuls pentru mişcarea cu acelaşi nume ce avea drept scop unificarea stătuleţelor care divizau peninsula dominată de puteri străine până atunci într-un singur şi puternic stat.

Giuseppe Mazzini s-a născut la Geneva în 1805 şi a desfăşurat de foarte tânăr o vie activitate publicistică.

Fusese un tânăr precoce, admis la Universitate la numai 15 ani, devenind licenţiat în drept în 1826. Silit să emigreze în Franţa şi apoi în Elveţia după ce fusese implicat întro conspiraţie carbonară (societate secretă revoluţionară apărută la începutul secolului al XIX-lea), a adresat din exil, în acelaşi an 1831, regelui Piemontului Carol Albert, o scrisoare prin care îl chema să se pună în fruntea mişcării pentru libertatea şi independenţa Italiei. Fără efect. Într-un moment când atotputernicul cancelar austriac Klemens Wenzel von Metternich pretindea că „Italia este doar o expresie geografică“ ca urmare a realităţii că peninsula italiană era din punct de vedere politic „un fel de ghiveci“, Mazzini arată că există o Italia, că „tinerii italieni trebuie să acţioneze pentru libertatea şi unificarea ei“.

„DUMNEZEU ŞI POPORUL“

Redactându-i deci principiile generale, Mazzini aşează Tânăra Italie după tipicul unei organizaţii conspiratoare un fel de masonerie. Membrii ei erau de două categorii, corespunzând a două grade de iniţiere.

Dacă scopul final era unificarea italiană (Risorgimento), mijlocul ultim şi secret era insurecţia, spre a cărei pregătire erau canalizate toate eforturile. Aceasta urma a fi rezultatul unei opere de educare de „apostolat“ care trebuia să se desfăşoare, pe cât posibil, şi „la vedere“, prin presă şi viu grai. Astfel, numărul adepţilor deveni mult mai mare decât în cazul organiza- ţiilor sectare anterioare şi a sfârşit prin a îngloba, în multe locuri, cercuri de meseriaşi şi de simpli cetăţeni. La Milano, de exemplu, în anii imediat următorii era vorba de peste 3.000 de membri. Tânăra Italie, al cărei motto era „Dumnezeu şi Poporul“, va fi deci o societate secretă, dar şi nucleul care va face trecerea la viitoarea formă, cea de „partid politic“.

O naţiune, spunea Mazzini, dacă are o unitate de limbă, de obiceiuri, religioasă, nu poate fi decât unitară. Încercările anterioare de unificare eşuaseră deoarece cuprinseseră doar cercuri restrânse ale aristocraţiei intelectuale şi nu reuşiseră să devină mişcări populare.

„Il popolo“, poporul trebuia să fie protagonistul şi creatorul noii unităţi a ţării.

„O ţară nu este doar un simplu teritoriu; un anumit teritoriu este doar fundaţia sa. ţara este ideea care se ridică pe acea fundaţie, este sentimentul de dragoste, simţul camaraderiei care îi uneşte pe fii acelui teritoriu.“

PRIMA REPUBLICĂ ITALIANĂ

Motivat de dorinţa sa, Mazzini încurajează mişcări revoluţionare în Sardinia, Toscana Sicilia şi Piemont.

Propaganda sa avea mare succes, ducând, în 1833 numărul de aderenţi la aproape 60.000. În acelaşi an Mazzini încearcă să provoace o rebeliune armată. Totuşi guvernul de Savoia a aflat planurile revoluţionare din timp, mulţi dintre capii mişcări fiind arestaţi, 12 dintre ei executaţi iar Mazzini a fost condamnat (în contumacie) la moarte.

Apoi, nucleele Tinerei Italii din sud şi din Piemont au fost repede descoperite şi anihilate.

Chiar şi din exil, Mazzini a continuat să susţină, în scrierile sale, ideea unificării într-un mod cât se poate de temerar.

În ciuda lipsei unui succes răsunător el organizează o nouă tentativă revoluţionară pentru anul următor.

Un grup al exilaţilor italieni urma să intre în Piemont din Elveţia şi să atragă locuitorii de partea lor într-o mare mişcare populară. Trupele piemonteze au spulberat, însă, şi noua încercare.

La puţin timp după acest nou eşec, Mazzini a fost arestat şi expulzat din Elveţia.

S-a mutat atunci la Paris, unde a fost, din nou arestat şi încarcerat.

Autorităţile l-au eliberat doar după ce a promis că va pleca în Anglia. Împreună cu câţiva prieteni a ajuns la Londra în prima lună a lui 1837.

Chiar dacă acolo a trăit, o bună perioadă, în condiţii nu foarte prielnice, Mazzini a rămas inflexibil în speranţ a de unire a Italiei.

După mişcările eşuate, numeroşi refugiaţi politici se răspândesc nu numai în toată Europa ci chiar până în America Latină. Acolo se adună într-o legiune italiană care va lupta în Brazilia şi Uruguay.

Printre ei se afla şi un tânăr marinar din Nisa, singurul care îl va depăşi în popularitate pe Mazzini. Se numea Giuseppe Garibaldi. Cu ajutorul lui, revoltele din 1848-1849 au avut succes şi au dus la declararea primei republici italiene, în februarie 1849. Atunci Mazzini, întors pentru o scurtă perioadă din exil a fost numit „triumvir“ al republicii.

După ce armata franceză, la rugămintea Papei Pius IX (pe care Mazzini l-a considerat iniţial una din marile speranţe pentru unirea Italiei), a strivit republica, revoluţ ionarii au plecat, din nou în exil. Tânăra Italie devenise, între timp, împreună cu alte mişcări locale, parte a mai marei asociaţii Tânăra Europa. „Părintele“ Tinerei Italii şi-a continuat activitatea revoluţionară până în ultimii ani de viaţă. A murit la Pisa, în 1872. La funeraliile sale, organizate în Geneva, au asistat 100.000 de oameni.

Etichete: istorie
Categoria: Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009, UE | Nici un comentariu

ŢĂRILE EUROPENE FAC FRONT COMUN ÎMPOTRIVA CRIZEI ECONOMICE

martie 2009

Tot mai multe ţări europene iau măsuri de limitare a efectelor crizei economice. Germania va naţionaliza a doua bancă a ţării, iar statul francez ar putea prelua participaţii la companiile auto, în cadrul planului de susţinere a sectorului.

În acest timp, Marea Britanie a lansat un nou program de susţinere a băncilor, pentru a stimula creditarea.

GERMANIA COMBATE TURBULENŢELE CU ZECI DE MILIARDE DE EURO

A doua bancă din Germania, Commerzbank, va fi naţionalizată parţial. Statul german urmează să preia 25% din capital plus o acţiune.

Paralel cu această intrare în capital, fondul public de susţinere a sectorului bancar, creat de Germania acum câteva luni, va pune zece miliarde de euro la dispoziţia Commerzbank. Banca, afectată grav de criza financiară şi cu opţiunile limitate de preluarea în curs a băncii

germane Dresdner Bank, a beneficiat deja în noiembrie de un ajutor public. Acesta a constat în†garanţii de 15 miliarde euro şi o recapitalizare de 8,2 miliarde euro din partea statului federal.

Germania a aprobat cheltuieli suplimentare de 50 de miliarde de euro în următorii doi ani, în încercarea de a combate cea mai gravă recesiune ce a lovit ţara de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Partidele coaliţiei conduse de cancelarul Angela Merkel au discutat un acord în cadrul unei şedinţe de şase ore ce a avut loc la Berlin.

În prevederile acestuia sunt incluse tarife mai mici pentru asigurările de sănătate, investiţii în şcoli şi în drumuri, reducerea taxelor pentru veniturile mici şi alocaţii de 100 euro pentru fiecare copil. Planul a fost întocmit după ce legislativul a aprobat un pachet de 32 miliarde euro în noiembrie ce includea subvenţii, scutiri de taxe pentru familii şi investiţ ii în construcţii.

Măsurile luate de Germania pentru stimularea economiei se ridică la 82 miliarde euro pe o perioadă de doi ani, echivalent cu 1,6% din produsul intern brut (PIB), cea mai mare injecţie de capital din Europa. Anvergura programului este comparabilă cu cea a planului întocmit de preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.

AJUTOR PENTRU CONSTRUCTORII AUTO DIN FRANŢA

Franţa ar putea prelua participaţ ii în cadrul fabricanţilor de autoturisme, în schimbul ajutorului financiar acordat industriei auto.

Anunţul a fost făcut de ministrul francez al industriei, Luc Chatel.

„Fabricanţii auto vor trebui să îşi ia angajamentul de a menţine operaţ iunile în cadrul întreprinderilor din Franţa“, a adăugat Chatel, precizâ nd că planul este valabil şi pentru companiile auto străine ce au fabrici în Franţa.

Ministrul economiei, Christine Lagarde, a declarat că guvernul va anunţa o serie de măsuri pentru majorarea capitalului fabricanţilor auto şi pentru îmbunătăţirea finanţă rii pentru cumpărarea de maşini. Credite cu dobânzi convenabile, garanţii de credit, obligaţiuni convertibile, sunt posibilităţile luate în calcul.

Într-o situaţie delicată se află companii precum Renault şi PSA Peugeot Citroen, care au redus producţia şi au disponibilizat o parte din angajaţi.

Măsuri dure împotriva imigraţiei ilegale

Marea Britanie a lansat un nou program de susţinere a sistemului financiar, prin care va permite băncilor să-şi asigure potenţialele pierderi şi să obţină garanţii de stat pentru datorii. Programul ajunge la 100 miliarde de lire sterline. Printre cele mai importante măsuri anunţate se numără majorarea participaţiei de 58% deţinută la grupul Royal Bank of Scotland (RBS) la 70%, prin convertirea titlurilor cu drept preferenţial preluate în octombrie în acţiuni obişnuite. Guvernul de la Londra a lansat, în octombrie 2008, un program de salvare a sistemului financiar în valoare de 37 miliarde lire sterline, din care 15 miliarde au fost folosite pentru naţionalizarea participaţiei majoritare la RBS.

În pofida sumelor uriaşe investite de stat în sistemul bancar, consumatorii şi economia continuă să aibă probleme din cauza blocajului de pe piaţa creditelor, iar economia britanică a intrat în recesiune pentru prima dată în ultimii 16 ani.

Totodată, Trezoreria Marii Bitanii a anunţat că va prelungi până la sfârşitul anului programul de garantare a creditelor, prin care statul subscrie datorii emise de băncile recapitalizate de guvern.

ŞOMAJ RIDICAT, ÎN SPANIA

Numărul spaniolilor care nu au un loc de muncă a depăşit în ianuarie, pentru prima dată în ultimii 12 ani, pragul de trei milioane de persoane. Astfel, la cea mai recentă numărătoare a şomerilor din Spania, s-a înregistrat o cifră totală de 3,12 milioane de persoane, cu aproximativ 140 de mii de oameni mai mult decât în luna precedentă.

Potrivit datelor Institutului de Statistică Spaniol, rata şomajului a ajuns la 11,33 la sută din populaţia activă în trimestrul al treilea, cea mai ridicată de după 2004, şi va continua să crească.

Mai mult, anul trecut, s-au înregistrat cu aproape un milion mai mulţi şomeri faţă de nivelul din 2007, reprezentând o creştere de 47 la sută. Spania se confruntă cu o încetinire severă a economiei şi se află în pragul recesiunii. Sectorul construcţ iilor, care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, înregistrează un declin sever.

Categoria: Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009, UE | Nici un comentariu

EUROPA CAUTĂ ALTERNATIVE LA GAZUL RUSESC

martie 2009

Criza gazelor apărută între Ucraina şi Rusia a arătat că descoperirea unor surse noi de aprovizionare a Europei continuă să fie un vis.

Politica şi costurile fac improbabilă posibilitatea ca Uniunea Europeană să se aprovizioneze cu energie şi de altundeva decât din Rusia, timp de ani întregi.

Şi asta, în pofida crizei gazelor care a redus activitatea fabricilor din sud-estul Europei şi a lăsat mii de case fără căldură.

După douăzeci de zile, criza a fost dezamorsată, iar Rusia a pornit din nou robinetul.

CUM A ÎNCEPUT CRIZA

Rusia şi Ucraina nu au reuşit să se pună de acord asupra unui nou contract pentru furnizarea de gaze în 2009 înainte de termenul limită de 31 decembrie, fixat de negociatorii ruşi. Compania Gazprom a anunţat în timpul negocierilor că vrea să crească preţul pentru gazul furnizat Kievului de la 179,5 la 250 de dolari. Ucraina a considerat prea mare acest preţ şi a cerut ca orice mărire a preţului de import a gazului să fie însoţită de o creştere a preţului de tranzit perceput de Ucraina pentru transportul gazului rusesc spre clienţii europeni.

ROMÂNIA, AFECTATĂ DE CRIZA GAZULUI

Europa Centrală şi de Est a fost afectată serios de criza gazului ruso- ucraineană. Livrările de gaz rusesc au scăzut dramatic sau chiar au fost sistate complet în cazul unora dintre ţări, situaţie calificată de Uniunea Europeană drept „inacceptabilă“.

România a primit cu 75% mai puţin gaz rusesc decât în mod obişnuit, după ce înregistrase o scădere cu 30-40% a volumului primit. Ministerul Economiei a anunţat că prioritară, în această situaţie, este aprovizionarea populaţ iei, iar Guvernul a hotărât că una dintre măsuri va fi reducerea consumului de gaze la CET-uri, care vor utiliza în perioada următoare păcură şi cărbune. România importă din Rusia circa o treime din necesităţile sale de gaze destinate consumului intern. Populaţia României consumă anual aproximativ 18 miliarde metri cubi de gaze naturale. Dintre acestea, circa două treimi sunt asigurate de Petrom (deţinută de grupul austriac OMV) şi de producătorul de stat de gaze naturale Romgaz.

UE REACŢIONEAZĂ TIMID

După declanşarea crizei gazelor, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a ameninţat Rusia şi Ucraina cu ac- ţionarea în justiţie de către companiile europene din domeniul gazelor, dacă livrările către Uniunea Europeană nu sunt reluate „urgent“.

„Răbdarea Uniunii Europene în conflictul dintre Rusia şi Ucraina cu privire la livrările de gaz s-a epuizat“, a declarat recent şi premierul ceh Mirek Topolanek. Experţii energetici din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au propus chiar ca patru ţări să înceapă să producă gaz la capacitate maximă.

Mai exact, este vorba de Norvegia, Marea Britanie, Polonia şi România, care ar fi trebuit să compenseze lipsa cantităţii de gaz rusesc care era livrată către Europa.

EUROPA STĂ ÎN FRIG

Dacă pentru România situaţia nu a fost extrem de gravă, în Bulgaria, Ministerul Economiei anunţa întrun comunicat: „Suntem într-o situaţie de criză“.

Bulgaria a fost afectată mult mai serios, pentru se bazează aproape exclusiv pe Rusia pentru aprovizionarea cu gaz şi nu are conducte alternative celor ce trec prin Ucraina. Bulgaria a cerut consumatorilor industriali să treacă pe alţi combustibili, precum petrol, iar consumatorilor casnici să folosească mijloace alternative pentru a se încălzi.

Două companii bulgare producătoare de îngrăşă minte au anunţat că au fost nevoite să oprească producţia după suspendarea livrărilor de gaze naturale ruseşti către Bulgaria.

Afectată a fost şi Austria, care dispune de una dintre cele mai importante trei platforme de gaz din Europa Centrală.

OMV a anunţat că volumul de gaz rusesc primit a scăzut cu 90% faţă de nivelul normal.

În Ungaria, MOL a anunţat că primeşte cu mai puţin de 20% din cantitatea prevăzută de gaz rusesc. Ungaria foloseşte între 68 şi 70 de milioane de metri cubi de gaz pe zi, dar are rezerve de 3,5 miliarde de metri cubi.

Dacă estul şi centrul Europei a fost afectat din plin, Franţa şi, în primă fază Germania, au anunţat că nu au înregistrat modificări ale nivelului de gaz livrat de Gazprom. Ulterior, Germania a anunţat scăderea volumului de gaz livrat, însă fără a preciza cu cât anume.

Toate ţările afectate au trebuit să apeleze la stocuri pentru a compensa scăderea brutală a volumului de gaz rusesc, de care multe dintre ele depind în mare măsură.

Livrarea gazelor a fost reluată

La 20 de zile de la declanşarea crizei, Ucraina a deschis vanele pentru gazul rusesc.

Livrarea a fost posibilă după ce compania rusă Gazprom şi cea ucraineană, Naftogaz, au semnat la Moscova, un contract privind livrările de gaz Ucrainei şi tranzitul către Europa.

Acordurile referitoare la gaze semnate de Kiev şi Moscova elimină complet intermediarii.

Noul document, care este prevăzut pentru zece ani, conţine tarifele pe care Ucriana le va plăti Rusiei pentru gaz. Practic, anul acesta, Ucraina va beneficia de o reducere de 20%, iar taxele de tranzit rămân la nivelul anului trecut.

De asemenea, din 2010, preţul va fi calculat pe baza standardelor europene.

Astfel Ucraina va plăti dublu pe mia de metri cubi, ajungând la 380 de dolari.

Etichete: criza
Categoria: Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009, UE | Nici un comentariu

Actuala criză financiară este cea mai gravă din istoria recentă

martie 2009

„Nu există dubii că ne confruntăm cu cea mai severă criză financiară şi economică din ultimii zeci de ani“, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. „Aceasta este prima criză sincronizată, la nivel global. Este prima dată când economiile se contractă simultan, pentru prima dată din 1947“, a mai spus acesta. Criza financiară globală actuală marchează cea mai puternică încetinire a creşterii economice din istoria recentă şi unele dintre noile membre ale Uniunii Europene (UE) au fost afectate sever, au spus mai mulţi oficiali. În acelaşi timp, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Joaquin Almunia, a declarat că unele state din Europa Centrală şi de Est au fost afectate sever, iar comunitatea internaţională le va ajuta.

Răspunsul Uniunii Europene către toate statele membre care au dorit să împrumute bani pentru a-şi ajuta economiile a fost să încheie întâi un acord cu FMI. Se ştie că organizaţia impune condiţ ii drastice pentru a se asigura de cheltuirea corectă a acestor bani. Statele din Europa care au cerut aceşti bani cu garanţii de la FMI Ungaria, Letonia, Islanda, Ucraina fac faţă cu greu rigorilor impuse de Fond. România se pregăteşte şi ea să ceară un împrumut de la Comisia Europeană, combinat cu un ajutor financiar de la Fond.

Etichete: criza
Categoria: Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009, UE | Nici un comentariu