Balcanii

PRIN RĂZBOI, CRIME ŞI EXPULZĂRI, LA SEPARARE ETNICĂ

martie 2009

Mulţi bosniaci au convingerea că au întruchipat idealul european încă înainte de a exista „Europa unită“ şi se referă în primul rând la prietenia şi înţelegerea dintre catolici, ortodocşi, musulmani şi evrei din timpul secolelor de stăpânire otomană, austriacă, apoi la integrarea în forma de organizare iugoslavă.

Astăzi, statul bosniac este încă departe de perspectiva integrării în Uniunea Europeană, căci Europa aşteaptă ca diferitele comunităţi din Bosnia „să crească din nou împreună“, fără un „acoperiş internaţional“, încă prezent în această zonă, adânc încercată de războiul din anii 1992-1995.

STINDARDUL IDEOLOGIC MULTIETNIC/CULTURAL/ RELIGIOS

Timp de secole, Bosnia a fost un loc de întâlnire a Estului, Vestului şi Sudului, a ortodocşilor, catolicilor, bogomililor, musulmanilor şi evreilor, sub diferite stăpâniri, în special otomană şi austro-ungară, iar începând cu sfârşitul secolului XIX, a sârbilor şi croaţilor cu conştiinţ a naţionalităţii lor.

În realitate, coexistenţa a fost adesea fragilă, căci oamenii respectau mai mult decât acceptau datinile şi particularităţile celorlalţi.

Coexistenţa a fost marcată dramatic în prima jumătate a secolului XX de două perioade de războaie şi de conflicte pe ambele linii, etnică şi politică.

După 1945, totuşi, sub acoperiş ul de fier al „frăţiei şi unităţii“, impus de Tito, nu numai că s-a restaurat coexistenţa, dar amestecul între naţii s-a accentuat. La această situaţie au contribuit mai mulţi factori, nu în ultimul rând urbanizarea, secularizarea şi o oarecare asimilare în identitatea iugoslavă.

Principala problemă a lui Tito, asigurarea echilibrului între aceste comunităţi etnico-religioase n-a făcut decât să înrăutăţească lucrurile, prin identificarea părţii bosniace a populaţiei cu un grup naţional numit „Musulmani“ (cu „M“ mare, spre deosebire de credinţa musulmană, care se scria cu „m“ mic). Şi în Bosnia, ca peste tot în Europa comunistă, conducerea şi represiunea comunistă au impus asimilarea şi exacerbarea diferen- ţelor etnice.

FOSTA IUGOSLAVIE, MĂCINATĂ DE RĂZBOAIE

Sfârşitul comunismului a fost un moment critic pentru popoarele spaţiului iugoslav, şi au existat puţine şanse ca nemulţumirile şi tensiunile între diferitele comunităţi ţinute în frâu să fie negociate în mod paşnic, în cadrul unui stat democratic stabil precum în Elveţia, Belgia sau Canada.

Urmaşii lui Tito, dar mai ales politicienii post-comunişti din Serbia (Slobodan Miloşevici), şi apoi din Croaţia (Franjo Tudjman), au adoptat un program naţionalist manipulativ, pentru a câştiga şi păstra puterea. La rândul lor, liderii bosniaci, sârbi şi croaţi, s-au grăbit să li se alăture la această întreprindere, iar politica bosniacă s-a împărţit rapid de-a lungul acestei linii.

Uniunea Europeană a recunoscut apoi independenţa fostelor republici iugoslave Slovenia şi Cromartie aprilie 2009 59 aţia (1991), şi apoi a Bosniei-Her- ţegovina, fără să conştientizeze totuş i de ce ar fi nevoie pentru ca această entitate istorică, aflată întrun echilibru delicat, să devină un stat independent funcţional.

Proclamarea independenţei Bosniei-Herţegovina (aprilie 1992), a fost urmată la scurt timp de cea a Republicii Sârbe a Bosniei-Herţegovina, cunoscută sub numele de Republica Srpska.

Războiul din perioada 1992 – 1995 a debutat prin operaţiunile militare ale sârbilor bosniaci, determinate de dorinţa de a ocupa un teritoriu cât mai mare, având avantajul preluării armamentului fostei Iugoslavii.

Întreaga desfăşurare a conflictului a avut un scenariu halucinant, de-a lungul căruia s-au confruntat formaţiuni militare reprezentând Republica Srpska (a sârbilor bosniaci), comunitatea croată Herţeg Bosna, având ca misiune apărarea croaţilor din Bosnia şi forţele bosniace ale guvernului de la Sarajevo.

Anul 1993 a reprezentat apogeul ciocnirilor militare, datorită înaintării impetuoase a forţelor sârbilor bosniaci. Însă, anul 1995 a rămas în analele războiului prin masacrul bărbaţilor musulmani din enclava Srebrenica, considerat cea mai mare atrocitate comisă după cel de-al doilea război mondial, la ordinele liderului sârbilor bosniaci Radovan Karadzic şi a generalului Ratko Mladic.

Acordul de la Dayton (1 noiembrie 1995) a marcat încheierea operaţiunilor militare, însă reconstrucţ ia politică a Bosniei este deosebit de dificilă. Acesta prevede crearea unei structuri statale descentralizate, formată din două entităţ i: Federaţia Bosnia şi Herţegovina, formată din teritoriul controlat de bosniaci şi croaţi, pe 51% din teritoriul republicii şi Republica Srpska, având 49% din teritoriul Bosniei-Herţegovina.

Tentaţia UE o soluţie viabilă?

Bosnia-Herţegovina a fost statul cel mai afectat de război din fosta Iugoslavie, din anii ‘90 ai secolului trecut.

Conform datelor estimative ale ONU, războiul din 1992 -1995 a determinat deplasarea a două milioane de persoane, de toate etniile, şi nu predominant bosniaci musulmani, cum s-a susţinut în timpul războiului şi a cauzat moartea a o sută de mii de persoane, civili şi militari.

Anii de după război au adus încercări de stabilizare a situaţiei economice dezastruoase ce a urmat, statul bosniac beneficiind de ajutoare internaţionale semnificative (de care au beneficiat însă prioritar bosniacii din jurul capitalei Sarajevo), dar şi apariţia şi recrudescenţa reţelelor de tip mafiot, pe fondul lipsei de autoritate a noului guvern. În prezent, autorităţile bosniace lucrează la punerea în practică a unei veritabile economii de piaţă, trecând prin reforme structurale, la o reorganizare profundă a întreprinderilor, care duc lipsă de competitivitate, şi la o politică susţinută de privatizare, derulată prin acţiunea Băncii Europene pentru Reconstrucţ ie şi Dezvoltare.

Etichete: razboi
Categoria: Balcanii, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

JURNAL DE CRIZĂ (A GAZELOR) ÎN BALCANI

martie 2009

Ultima bătălie din războiul surd, purtat de Rusia şi Ucraina pe tema gazelor, pare să fi fost şi cea mai dăunătoare pentru ţările din Balcani. Vulnerabilitatea sectorului energetic din zonă s-a arătat, la începutul anului, din plin.

Dependenţa de resursele ruseş ti a cauzat pierderi pentru întreprinderile din întreaga regiune.

Analizele făcute în timp real susţin ideea că Bulgaria a primit cea mai puternică lovitură. Totuşi, pentru că unele ţări, ca Serbia şi Bosnia, nu doar că depind integral de livrările de gaze naturale din Rusia, dar nu au nici capacităţi de stocare, în ţările balcanice efectele crizei au fost cel puţin la fel de dur resimţite.

Conform datelor centralizate de analiştii din regiune, după jumă- tatea lunii ianuarie, peste 370 de companii bulgare înregistraseră pierderi totale de aproape 50 de milioane de euro. Cifra poate părea mare pentru a defini pierderi „neforţ ate“ ale unei naţiuni proaspăt europene, dar situaţia din ţările balcanice nu s-a lăsat deloc mai pre jos. În Croaţia, de exemplu, numeroase întreprinderi şi-au restric- ţionat sau întrerupt producţia la începutul acestui an, suferind pierderi semnificative după ce guvernul a decretat starea de urgenţă în luna ianuarie. Croaţia şi-a exprimat, în acelaşi timp, dorinţa de a scăpa de sub vasalitatea Rusiei. Preşedintele Stipe Mesici a spus că susţine construcţ ia de către Qatar a unui terminal de gaze naturale pe litoralul croat, ca să diminueze dependenţa Balcanilor de livările de gaze naturale ruseşti. „Cu ocazia ultimei vizite în Qatar, efectuată în noiembrie, am discutat cu şeicul Hamad ben Khalifa Al-Thani şi cu alţi responsabili care au manifestat interes pentru finanţ area construcţiei unui terminal“, a declarat preşedintele Croa- ţiei. Mesici a precizat că investiţia ar putea să se cifreze la aproximativ 1,5 miliarde de euro şi că amplasamentul cel mai probabil este portul Ploce, în sudul ţării.

CONTRIBUŢIA SERBIEI LA RĂZBOIUL RUSOUCRAINEAN: PESTE 300 DE MILIOANE DOLARI

Fără să dispună de rezerve suficiente, Serbia a fost nevoită să apeleze la Ungaria şi Germania pentru a-şi asigura supravieţuirea pe timpul iernii.

Totuşi, câteva din marile companii au fost nevoite să-şi suspende activitatea. Asociaţia Patronatelor, UPS, a anunţat pe 12

ianuarie că pierderile din industrie au atins 24 de milioane de euro.

Bomba a fost aruncată, însă, de „Srbijagas“, compania publică de gaz a ţării. Duşan Baiatovici, managerul companiei a anunţat în luna ianuarie că Srbijagas va fi nevoită să împrumute 270 milioane dolari în următoarele luni, pentru a acoperi costurile livrărilor alternative din Europa de Vest. „Suma reprezintă o estimare a cheltuielilor întreprinse între decembrie 2008 şi februarie 2009, 90 de milioane de dolari fiind necesare doar pentru livrările de gaze din decembrie şi pentru plata furnizorilor în ianuarie şi februarie“, a declarat Baiatovici.

BALCANII, HOTĂRÂŢI SĂ-ŞI CÂŞTIGE INDEPENDENŢA ENERGETICĂ

Până la jumătatea lunii ianuarie, toate ţările balcanice s-au arătat serios lovite de criza gazelor. Principalul exportator de oţel din Macedonia, Maksteel, a oprit producţia. Cea mai mare companie siderurgică din Bosnia şi Herţegovina, Arcelor- Mittal Zenica, a luat aceeaşi măsură, autorităţ ile atenţionând că ar putea urma şi alte suspendări dacă această criza urma să se prelungească. Skoda, aflată în proprietatea companiei germane Volkswagen, a decis să reducă producţia fabricii Volkswagen din Saraievo, informa site-ul pincom. biz, tot în prima parte a lunii ianuarie.

Criza a forţat analiştii să recunoască sensibilitatea zonei şi să afirme că cea mai bună soluţie pentru consolidarea securităţ ii energetice pe termen scurt este construcţ ia de reţele interne de conducte de gaze şi conectarea acestora cu cele din Europa de Vest, proiect anunţat încă de anul trecut. „Investiţiile în infrastructura regională şi o interconectare mai bună a pieţelor de gaze şi de electricitate va permite regiunii să facă faţă mai bine perturbărilor de livrare“, a spus Tim Gould, expert al Agenţiei Internaţ ionale pentru Energie (AIE) pentru regiunea caspică, caucaziană şi sud-est europeană. Experţ ii s-au declarat convinş i că gazoductele interne reprezintă o modalitate mai rapidă şi mai ieftină de diversificare a aprovizionării cu gaze, deoarece proiectele mai mari, cum ar fi Nabucco, ar putea fi întârziate de criza economică actuală sau ar putea să rămână doar pe hârtie.

Folosirea de combustibili alternativi şi eficientizarea consumului de energie reprezintă, de asemenea, elemente cheie în întărirea Europei de Est.

„Eficienţa energetică este de trei sau de patru ori mai mică decât în ţările occidentale“, a spus Aleksandr Kovacevici, analist sârb independent al sectorului energetic.

Gazele naturale reprezintă mai puţin de 10-15% din consumul anual de energie în statele din vestul Balcanilor, dar unele companii de utilităţi, care asigură încălzirea gospodă riilor şi a companiilor, nu sunt proiectate să poată folosi combustibili alternativi.

Etichete: criza
Categoria: Balcanii, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

ALEGERILE SOLUŢIA PENTRU ÎNCETAREA LUPTELOR DIN ŢARĂ?

martie 2009

Alegerile locale stabilite pentru 29 martie sunt, în viziunea multor analişti, un moment crucial pentru evoluţia problemei kurde. Partidul Dreptate şi Dezvoltare (AKP), al premierului Recep Tayyip Erdogan, speră să câştige un mandat puternic pentru a combate formaţiunea pro-kurdă a Democraţ iei Sociale (DTP), cunoscută ca având legături cu teroriştii PKK.

Planul AKP este să câştige cât mai multe puncte strategice pentru a slăbi rezistenţa DTP şi a izola gruparea.

Partidul premierului se concentrează pe 100 de municipalităţi din estul şi sud-estul Turciei mai ales marele oraş Diyarbakir, care are o importanţă simbolică. Erdogan a promis o nouă deschidere către sud-est. În timpul unei vizite cheie la Diyarbakir în 2005, el a promis că va recunoaşte „realitatea kurdă“, şi chiar a sugerat o nouă definire a cetăţeniei. Dar, violenţele PKK din lunile ce au urmat au provocat un val de furie în Turcia şi au dus la un puternic val de presiuni din partea naţionaliştilor. Astfel, în ultimii doi ani nu s-a realizat niciun pas important în direcţia unei deschideri politice către kurzi. Discursurile premierului au devenit mai dure. „Am fost întotdeauna împotriva naţionalismului etnic şi regional“, declara el mai târziu. „Suntem cu toţii pe teritoriul acestei ţări, turci, kurzi, circasieni, georgieni, abhazieni şi bosniaci. Nicio grupare etnică nu ar trebui să se considere superioară. Avem o identitate mai puternică: cetăţenia Republicii Turcia.

Noi suntem pentru o singură naţiune, un singur steag, o ţară mamă şi un singur stat. Este cineva împotriva acestora? Poate spune cineva că este împotriva «unei singure naţiuni»? Dacă nu le convine, se pot duce oriunde doresc. Asta am avut de spus.“

Cu doar câteva săptămâni până la alegeri, tensiunile acumulate în provinciile din estul şi sud-estul ţării reprezintă o provocare reală pentru Turcia. La sfârşitul anului trecut, mii de kurzi au protestat violent în marile oraşe, în special acolo unde a fost prezent premierul Erdogan.

Militanţii au organizat şi atacuri minore asupra filialelor regionale ale Partidului Dreptate şi Dezvoltare (AKP), aflat la conducere, folosind bombe cu percuţie.

AKP ŞI DTP AU ÎMPĂRŢIT PUTEREA ÎN ACEST SECOL

În ultimele alegeri parlamentare anticipate, din iulie 2007, AKP a reuşit să câştige sprijinul kurzilor din Turcia, primind mult mai multe voturi decât DTP. Conform statisticilor, formaţiunea lui Erdogan a primit 56% din voturi în oraşele estice populate cu kurzi şi 51,76% în oraşele sud-estice. Mai înainte, în alegerile din noiembrie 2002, AKP nu a reuşit să obţină decât 33% şi respectiv 26%.

DTP a înregistrat o mare dezamă gire la alegerile din 2007. Ei au obţinut doar 17% în oraşele estice şi 25% în cele sud-estice. Partidul deţine astăzi 21 de reprezentanţi în Parlament. În acelaşi timp, aproape 70 dintre cei 338 de deputaţi ai AKP sunt de origine kurdă. Analiştii politici declară că DTP, ce încă trebuie să lupte pentru a se distanţa de imaginea liderului terorist condamnat Abdullah Ocalan, este determinat să câştige în viitoarele alegeri locale şi să îşi garanteze dreptul la cuvânt în aspectele politice şi mai ales în cele legate de problematica kurzilor. „Se pare că ei sunt realmente îngrijoraţi că AKPul poate obţine principalele municipalităţ i din regiune… Ceea ce, bineînţeles, ar demonstra o mare pierdere de prestigiu şi ar dovedi o slăbiciune politică a DTP-ului“, a declarat Suat Kiniklioglu, parlamentar AKP şi purtător de cuvânt al comitetului parlamentar pe probleme de Afaceri Externe. „Se pare că ei nu se feresc să crească gradul de violenţă şi de polarizare pentru a-şi atrage sprijin. Este trist că astfel de metode încă se folosesc în politică“.

ADERAREA LA UE, SOLUŢIA IEŞIRII DIN CRIZĂ

La alegerile din luna martie, turcii trebuie să se hotărască între un partid ce sprijină schimbări radicale în interiorul ţării printre care şi o nouă constituţie care să recunoască autonomia kurzilor şi partidul lui Erdogan, care promite să lărgească drepturile kurde fără a atinge sistemul politic unitar al Turciei.

Mai mult, AKP-ul a făcut şi promisiuni economice kurzilor pentru noi fonduri din partea guvernului şi noi investiţii în regiune. Sud-estul este una dintre cele mai nedezvoltate regiuni din ţară şi are rate ridicate de şomaj. Statisticile arată că alegătorilor le pasă cel mai mult de investiţ iile în infrastructura de bază precum spitale şi şcoli, precum şi de noile oportunităţi de angajare. În fapt, Guvernul a finalizat deja con ceperea unui pachet de investiţii în valoare de 12 miliarde de dolari, destinat regiunii sud-estice.

AKP-ul este dedicat reformei, declară Kiniklioglu, dar necesită un mandat puternic din partea oamenilor şi un climat politic îmbunătăţit. „Cea mai bună cale pentru ieşirea din impas este menţinerea drumului Turciei către aderarea la UE.

Majoritatea kurzilor ne-a sprijinit pentru că suntem partidul cel mai orientat către UE din Turcia, şi înţeleg că multe dintre problemele şi îngrijorările lor pot fi rezolvate întru-un cadru european. Totuşi nu putem subestima impactul negativ pe care îl are terorismul PKK şi gradul de violenţă ce continuă să afecteze cotidianul vieţii cetăţenilor noştri“, spune Suat Kiniklioglu.

Etichete: alegeri
Categoria: Balcanii, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

„Nabucco“, monedă de negociere pentru aderarea Turciei la UE

martie 2009

Criza gazelor, de la începutul acestui an, a venit ca un avantaj nebănuit pentru Turcia, care speră să-şi accelereze integrarea în Uniunea Europeană. Turcia nu recunoaşte Republica Cipriotă iar ciprioţii greci blochează capitolul energetic din discuţiile de aderare ale Turciei.

„Dacă ne confruntăm cu o situaţie în care acest capitol despre energie este blocat, ne vom reexamina poziţia faţă de Nabucco. Trebuie să discutăm deschis, sudul Ciprului exercită presiuni pentru ca anumite capitole să nu fie deschise, ca cel despre energie. Dar UE trebuie să fie corectă în tratamentul aplicat faţă de Turcia, nu trebuie să prefere sudul Ciprului, care este departe de Europa şi nu are decât câteva sute de mii de locuitori, comparativ cu Turcia şi cei 70 de milioane de locuitori ai săi“, a atacat premierul turc Recep Tayyip Erdogan în plină criză a gazelor. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a reacţionat imediat, cerând Turciei să nu condiţioneze realizarea proiectului de aderarea sa la UE.

Etichete: criza
Categoria: Balcanii, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

SKANDER-BEG VULTURUL urmaşul lui Alexandru Macedon

decembrie 2008

Una dintre cele mai nesigure perioade din această parte a lumii a fost, fără îndoială, secolul al XV-lea, când otomanii păreau de neoprit în năvălirea lor către Europa. În regatul Epirului, locul de unde, cu secole în urmă, emblematicul general al omenirii, Alexandru Macedon, pleca să cucerească lumea, un urmaş al său a apărut exact când neamurile sale şi întreaga Albanie erau sufocate de jugul otoman.

George Castriotul (Giorgi Kastrioti), rămas în istorie sub numele de Skander-Beg „Domnul Alexandru“ este eroul naţional al albanezilor şi simbolul independenţei ţării. Kastrioti s-a nascut în Castelul Kruja, la 5 mai 1405, în familia nobilului Ioan Kastrioti, lider local aflat sub suzeranitatea directă a sultanului. La o vârstă frageda, Giorgi a fost încredinţat Curţii Otomane, alături de alţi trei fraţi ai săi, drept garanţie pentru eventualele acte de nesupunere ale tatălui, deja recunoscut pentru tentativele de eliberare de sub dominaţia turcă. Circumcis, educat în legile Islamului şi trecut prin durele antrenamente ale elitei ienicerilor, tânarul Kastrioti se remarcă rapid în ochii sultanului Murad al II-lea, cel care îl ridică la rangul de general, la mai puţin de 30 de ani. Alura sa impunătoare, cu mult peste media acelor vremuri, curajul nebunesc de pe câmpul de luptă dar şi victoriile sale neîntrerupte îi determinau pe turci să îl asemene cu Alexandru Macedon şi chiar să îi acorde numele acestuia.

Astfel, apărea pe scena istoriei Skander-Beg Aleksander-Beg sau Lordul Alexandru, aşa cum suna cognomenul său la Curtea Otomană.

Totul s-a schimbat, însă, în 1443, cu ocazia respingerii unei cruciade conduse de Iancu de Hunedoara. Sultanul îl pusese pe Kastrioti la comanda unei armate, care urma să facă joncţiunea cu oştirea otomană la Nis. Împreună cu cei 300 de călăreţi de elită din subordine, Kastrioti nu a mai ajuns la locul de întâlnire ci, obligându-l pe secretarul său, Reis Efendi, să ticluiască o scrisoare ca din partea sultanului, prin care acesta îi dăruia firmanul de conducator al Albaniei, a prezentat documentul fals lui Hasan-Beg, guvernatorul ţinutului Kruja. Hasan nu a banuit înşelăciunea şi a predat comanda.

Devenit stăpân pe cetatea Kruja, Skander-Beg a proclamat că renunţă la islamism, redevine creştin, şi că va lupta împotriva turcilor până la moarte, pentru eliberarea patriei sale. Pe toţi cei care au refuzat să accepte religia creştină, în frunte cu Hasan-Beg, i-a tras în ţeapă. Curând, revoltele au cuprins întreaga Albanie.

Ideea de conflict şi agitaţie în Balcani este un pleonasm. Chiar dacă, astăzi, unele dintre problemele zonei aşteaptă soluţii politice sau diplomatice, noţiunea de conflict armat se confundă cu neliniştita peninsulă.

UN BASTION ÎMPOTRIVA SEMILUNEI

numărul mare al turcilor nu mai constituia un avantaj, ci dimpotrivă.

Cu 15.000 de oameni el a umilit armata otomană. Ajutorul pe care SkanderBeg spera să îl primească din partea monarhilor europeni nu avea, însă, să mai vină. Învinşi în Bătălia de la Varna, aceştia preferaseră să se retraga în propriile ţări pentru a-şi reface armatele.

Singuri în faţa otomanilor, albanezii lui Castriotul au reuşit, totuţi, să obţină alte două victorii în urmatorii doi ani. În vara anului 1450, sătul de sfidarea fostului său supus, sultanul Murad al II-lea pornea către Albania cu o forţă imensă, de aproximativ 150.000 de războinici. Primul pas al monarhului turc urma să fie cucerirea Castelului Kruja, simbolul rezistenţei lui Skanderbeg.

Cu o garnizoană în Kruja Mişcarea nebunească a lui Skander-Beg i-a surprins nu doar pe turci, ci şi pe europenii care aşteptau, înfricoşaţi, asalturile tăvălugului otoman. Până atunci, turcii nu se recunoscuseră învinşi decât în faţa lui Mircea cel Bătrân, la Rovine. Kastrioti ştia că singura lui şansă era să unească forţele Albaniei sub comanda sa. În martie 1444, el a convocat o adunare a acestora, la Lezhe, oraş deţinut pe atunci de Veneţia, care de asemenea a fost invitată să participe. Toţi nobilii l-au ales pe Skander-Beg comandant cu puteri totale, oferindu-i trupele lor şi acceptând să i se supună de bună voie. Riposta nu a întârziat: tot în primăvara lui 1444, o mare armată otomană a pornit spre Albania.

Skander-Beg a hotarât să atace la trecerea printr-un defileu strâmt, unde l de numai 1.500 de oameni şi cu grosul armatei implicat în nesfârşite acţiuni de gherilă, Castriotul reuşea, un an mai târziu, să puna pe fugă oştirea otomană. Umilit, Murad al II-lea se stingea în acelaşi an, în timpul retragerii, fiind urmat la tron de fiul său, Mahomed al II-lea. După ce a cucerit Constantinopolul, Mahomed voia neapărat să şteargă ruşinea înfrângerii tatălui său.

În 1457, o armată de 90.000 de oameni asediază, din nou Albania. Geniul lui Skander-Beg se reconfirmă prin ceea ce a rămas în istorie ca victoria de la Apa Albă (Bătălia de la Ujerbardha).

În perioada de linişte care urmează, meritele sale sunt recunoscute şi lăudate de toţi nobilii europeni şi inclusiv de Papa Pius al II-lea, care îl numeşte „Căpitan General al Sfântului Scaun“ şi îi acordă titlul de „Athleta Christi“. Pe plan militar, însă, Skander-Beg nu primeşte ajutor. În 1467, Imperiul Otoman trimite o nouă armată pentru a cuceri Castelul Kruja. Avea să fie ultima luptă a albanezului, care, lovit de o boală necruţătoare, se stingea un an mai târziu, în 1468, în Cetatea Lezha. Aflat pe patul de moarte, SkanderBeg afla că locotenentul său, Leka Dukadjini, îi invinsese pe turci. Albanezii, motivaţi de amintirea liderului lor, au mai rezistat înaintării otomane încă 12 ani. În anul 1480, turcii au devastat biserica Sf. Nicolae din Lezha, unde era înmormîntat eroul albanez, i-au ciopârţit rămăşiţele şi, ca o dovadă pentru a valorii sale istorice, le-au purtat ca amulete. Totuşi, ghinionul turcilor, care credeau că acum au deschis drumul către Europa, a apărut, nu departe, în ţara Moldovei şi s-a numit Ştefan cel Mare.

Etichete: istorie
Categoria: Balcanii, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

CROAŢIA LUPTĂ ÎMPOTRIVA CRIMEI ORGANIZATE

decembrie 2008

Croaţia se luptă în această perioadă cu crima organizată, care îşi face simţită prezenţa în mica republică din fosta Iugoslavie.

Atentatele din ultimele luni au stârnit însă îngri jorarea Uniunii Europene, avînd în vedere că eliminarea corupţiei şi a crimei organizate reprezintă o condiţie esenţială pentru statele care vor să adere la această organizaţie.

Imaginea Croaţiei ca stat care respectă legea a avut mult de suferit în octombrie. Atentatele s-au ţinut lanţ în mica republică fostă iugoslavă. În primul rând, o avocată stagiară, Ivana Hodak, a murit într-o ploaie de gloanţe în faţa apartamentului său. După uciderea avocatei în vârstă de 26 de ani, autorităţile au promis să intensifice lupta împotriva crimei organizate, însă au asistat la un nou asasinat produs în inima Zagrebului. Pe 16 octombrie, proprietarul şi fostul redactor-şef al săptămânalului independent croat Naţional, Ivo Pukanic, şi directorul său de marketing, Niko Franjic, au fost ucişi în explozia unei bombe plasate în apropierea unei maşini. Atentatele nu au rămas fără urmări.

Primul ministru Ivo Sanader i-a înlocuit pe miniştrii Internelor şi Justiţiei şi pe comandantul poliţiei naţionale. El „a declarat război crimei organizate şi terorismului“, promiţând să mobilizeze cei mai buni experţi ai ţării pentru a-i vâna pe cei vinovaţi de asasinatele nesoluţionate. Autorităţile croate au intensificat cooperarea cu poliţia din alte ţări ale regiunii, inclusiv cu cea din Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru şi Serbia.

PUKANIC AVEA LEGĂTURI CU MAFIA LOCALĂ

Jurnalist foarte controversat, Ivo Pukanic, în vârstă de 47 de ani, era bănuit de presă de legături cu mafia locală. Pukanic relaţiona şi cu lumea serviciilor secrete şi cu foşti lideri croaţi. El a realizat un interviu cu generalul croat Ante Gotovina, acuzat de crime de război de Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie, în timp ce acesta se ascundea pentru a nu fi adus în faţa justiţiei. Gotovina a fost arestat în 2005, în Spania, după ce Pukanic scrisese că generalul s-ar fi aflat mult timp pe teritoriul Croaţiei.

Pukanic a realizat mai multe anchete despre achiziţionarea de către Croaţia a unor sisteme de rachete antiaeriene ruseşti S-300, prin intermediul unei firme din Israel, în timpul războiului din fosta Iugoslavie şi a embargoului impus de ONU. Rachetele au fost folosite pentru a intimida aviaţia sârbă. Recent, cotidianul israelian „Jerusalem Post“ relata că Zagrebul a vândut sistemele S-300 Iranului, stat ostil Israelului. Informaţia survine în contextul în care Croaţia a semnat, în iulie, protocolul de aderare la NATO, în urma invitaţiei obţinute la summitul de la Bucureşti. Rachetele S-300 sunt cele mai avansate arme antiaeriene, capabile să urmărească simultan 100 de ţinte.

La rândul său, avocatul Zvonimir Hodak era apărătorul generalului Vladimir Zagorec (adjunct al ministrului Apărării în timpul regimului naţionalist condus de Franjo Tudjman). Generalul a fost acuzat de deturnarea a peste 5 milioane de dolari din fondurile oferite pentru a cumpăra arme, în timpul războiului din 1991-1995. Fiica avocatului a fost ucisă la doar câteva zile după extrădarea lui Zagorec din Austria în Croaţia.

Atentatele din Croaţia au sporit îngrijorarea Uniunii Europene, Zagrebul fiind considerat incapabil să facă faţă crimei organizate. Combaterea acestui flagel şi a corupţiei este o condiţie esenţială pentru ţările care doresc să adere la UE.

Croaţia speră să încheie negocierile de aderare anul următor şi să devină al 28-lea membru al Uniunii în 2011. Recrudescenţa criminalităţii poate fi o piedică în calea aderării fostei republici iugoslave la UE, mai ales după problemele mari ridicate de mafia din Bulgaria, stat care a aderat la UE în 2007.

UE, ÎNGRIJORATĂ ÎN PRIVINŢA CROAŢIEI

Comisia Europeană va oferi Croaţiei o dată condiţională pentru încheierea discuţiilor de aderare la UE până la sfârşitul anului 2009. Raportul de ţară al CE va declara că Zagrebul poate încheia discuţiile de aderare anul următor, cu condiţia să îndeplinească câteva criterii tehnice. Printre acestea se numără reforma judiciară, înăsprirea măsurilor împotriva corupţiei şi crimei organizate şi reformarea şantierelor navale şi oţelăriilor în conformitate cu reglementările UE privitoare la subvenţiile de stat.

Potrivit surselor, CE va da undă verde încheierii discuţiilor de aderare cu Zagrebul în ciuda opoziţiei Franţei şi Germaniei. Acestea insistă că o nouă extindere a UE nu este posibilă până când Tratatul de la Lisabona nu va fi ratificat de toate statele membre.

Etichete: mafie
Categoria: Balcanii, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

„MACEDONIA“ RISCĂ SĂ NU AIBĂ LOC ÎN NATO ŞI UE

decembrie 2008

Disputa asupra denumirii „Macedonia“ pare fără sfârşit. Refuzul categoric al grecilor de a accepta propunerile macedonenilor poate duce, în curând, la pierderea stabilităţii în zonă, şi aşa precară.

Cu toate că nu se întrevăd motive de împăcare, organismele internaţionale au dat semnale, în ultimele luni, că problema macedoneană ar putea fi aproape de finalizare. Unul din principalele motive care induce o astfel de idee este anxietatea internaţională. Dacă nu este rezolvată, această dispută poate dezechilibra procesul de integrare. Grecia şi-a exercitat deja dreptul de veto în ceea ce priveşte aderarea Macedoniei la NATO, şi poate face acelaşi lucru şi în cazul aderării sale la UE. Un eşec de integrare poate avea consecinţe aspre asupra Republicii Macedonia, ameninţându-i bunăstarea economică şi stabilitatea politică.

Pacea adusă în anul 2001 de Tratatul de la Ohrid rămâne fragilă, ca de altfel şi noile structuri ale societăţii civile. Numeroasele propuneri ale reprezentantului special al Secretarului General al ONU pentru disputa numelui, Matthew Nimetz, au picat cu consecvenţă. El declară, însă, că este înarmat cu răbdare şi că termenele limită nu sunt importante în dispute atât de importante. Cu toate acestea, Statele Unite şi chiar şi rezervata Uniune Europeană, au sugerat că acum este un moment prielnic pentru soluţionarea problemei.

GRECII NU VOR SĂ AUDĂ DE TERMENUL „MACEDONIA“

Pentru a-şi impune punctul de vedere, ambele părţi s-au lansat în mari ofensive diplomatice. Astfel, Grecia a ajuns să se laude, în urmă cu două luni, cu un mare succes, având în vedere că ţări ca Mexic şi Panama şi-au schimbat decizia de a accepta Republica Macedonia după numele său constituţional.

Aceste ţări folosesc acum denumirea „Fosta Republică Iugoslavă Macedonia“. Administraţia de la Skopje se consideră mulţumită, însă, că peste 115 naţiuni din jurul lumii printre care şi China, Rusia şi Statele Unite au acceptat să îi folosească denumirea constituţională. Opinia publică din cele două ţări nu a ajutat la obţinerea unui acord. Un sondaj realizat de ziarul grec Kathimerini şi de reţeaua Skai a demonstrat că 53% dintre eleni se opun ultimei propuneri a lui Nimetz, conform căreia vecina lor ar folosi denumirea de „Republica Macedonia de Nord“ pe plan internaţional şi „Macedonia“ pe plan local, în timp ce limba s-ar numi „macedoneană“. Mulţi greci susţin că ei nu pot accepta o soluţie care include, sub orice formă ar fi, termenul de „Macedonia“. Folosirea acestui nume, susţin ei, nu numai că lezează istoria Greciei, ci deschide noi porţi către pretenţii teritoriale. Prin opoziţie, cetăţenii din Macedonia consideră numele ca fiind esenţial pentru identitatea lor naţională. Răspunzând furiei populaţiei, provocată de veto-ul acordat aderării la NATO, administraţia premierului Nikola Gruevski a jucat dur, ridicând problema expulzărilor din timpul războiului, efectuate în Grecia de Nord si a pledat cauza „minorităţii macedonenilor“ de acolo. Un sondaj realizat de Centrul de Cercetare şi Elaborare de Politici din Skopje, imediat după summitul NATO de la Bucureşti, din primăvara anului trecut, a demonstrat că 60% dintre macedoneni se opun schimbării numelui ţării, chiar dacă schimbarea ar fi în favoarea aderării la Alianţă. În acelaşi timp, 78% dintre aceştia au declarat că negocierile cu Grecia ar trebui să continue.

În concluzie, macedonenii răspund la respingerea NATO prin exprimarea unui puternic sentiment naţionalist, mai degrabă decât prin prezentarea unei dorinţe de a se ajunge la un compromis. Dorind să îşi prelungească mandatul, Gruevski a cerut alegeri anticipate, pe care le-a câştigat fără probleme. El a continuat să se menţină ferm pe poziţii, promiţând că orice modificare a numelui va fi supusă unui referendum. Cel puţin în prezent, o asemenea acţiune ar compromite, aproape sigur, orice soluţie.

Soluţia: diplomaţia şi compromisul politic Social democraţii aflaţi în opoziţie, sunt pregătiţi să fructifice orice modificare de opinie a populaţiei. Ei avertizează de pericolele cărora Macedonia ar trebui să le facă faţă dacă se izolează de comunitatea internaţională. Preşedintele Crvenkovski, fostul şi probabil viitorul lider al opoziţiei, a abordat, de asemenea, o poziţie prodiplomatică. În Grecia, prim-ministrul Karamanlis deţine o majoritate stabilă în parlament.

Partidul de opoziţie, PASOK, i-a oferit sprijin în disputa asupra numelui.

Deşi un compromis n-ar fi pe placul nimănui, este posibil ca premierul să aibă sprijin politic pentru acceptarea unei soluţionări. Atena a trimis semnale pozitive faţă de ultima propunere a lui Nimetz. La Skopje, însă, răspunsul a fost marcat de scepticism. Alte opinii din Balcani, în general, deşi nu majoritar, se află de partea macedoneană.

Institutul de sondaj Gallup a descoperit că majoritatea cetăţenilor din Albania (65%), Bosnia şi Herţegovina (59%), Kosovo (60%), şi Serbia (55%) sprijină folosirea numelui „Macedonia“. Totuşi, muntenegrenii nu au fost de acord, doar 47% dintre aceştia sprijinind menţinerea numelui.

În cele din urmă, cea mai mare piedică în calea soluţionării problemei ar putea fi blamata încăpăţânare balcanică.

Deşi logica spune că, în cele din urmă, cineva trebuie să cedeze, succesul depinde de voinţă şi ingeniozitate politică.

Categoria: Balcanii, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

Pesimism în Serbia

decembrie 2008

Pentru că nu l-au prins pe Ratko Mladici, sârbii sunt convinşi că nu vor fi aceptaţi în Uniunea Europeană. După o vizită la Belgrad a procurorului Tribunalului Penal Internaţional, Serge Barammetz, guvernul sârb s-a arătat foarte pesimist. Această vizită „nu va aduce nimic, pentru că Mladici nu este la Haga“, la Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, a declarat ministrul sârb pentru cooperarea cu TPI, Rasim Ljajici. „Nu avem nicio urmă care să ducă la Ratko Mladici, inculpat în 1995 pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, săvârşite în războaiele din Bosnia“, a adăugat el. „Fără ca Mladici să ajungă la Haga, Olanda va continua să blocheze aderarea noastră la UE. Responsabilii olandezi ne-au spus acest lucru în urmă cu două săptămâni.“, a mai spus Ljajici, precizând că „întreaga comunitate internaţională este interesată doar de un rezultat concret“. Raportul, pe care Brammertz îl va prezenta în decembrie în faţa Consilului de Securitate al ONU şi unde va fi evaluat gradul de colaborare al Belgradului cu TPI, va fi crucial în decizia europenilor de a bloca sau nu perspectivele europene ale Serbiei.

Categoria: Balcanii, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

BUTOIUL CU PULBERE AL EUROPEI

decembrie 2008

Un Nobel pentru Kosovo

Sårbii şi kosovarii nu au reuşit niciodată să cadă la pace în privinţa statutului provinciei Kosovo, nici măcar sub medierea fostului preşedinte finlandez Martti Ahtisaari. Diplomatul s-a ales, totuşi, cu ceva de pe urma acestui caz abandonat în martie 2007: Premiul Nobel pentru Pace. După aproape un an, Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa provinciei, recunoscută până în prezent de 50 de ţări.

Martti Ahtisaari, fost preşedinte al Finlandei, a fost recompensat cu un Premiu Nobel pentru Pace, în semn de recunoaştere a celor 30 de ani de activitate în misiuni de mediere în întreaga lume. Diplomatul, în vârstă de 71 de ani, s-a implicat în medierea a numeroase conflicte în Namibia, Irlanda de Nord, în Balcani şi mai ales în provincia indoneziană Aceh, unde a şi repurtat cel mai mare succes al său, facilitând acordul de pace semnat în 2005. „Aceste eforturi au contribuit la o lume mai paşnică şi la «fraternitatea între naţiuni» în spiritul lui Alfred Nobel“, a declarat la Oslo preşedintele comitetului Nobel norvegian, Ole Danbolt Mjoes.

Finlandezul, considerat drept un pretendent pentru câştigarea Premiului Nobel pentru Pace în anii anteriori, a primit recompensa în urma unui eşec. Practic, el nu a reuşit să rezolve conflictul kosovar, în calitatea sa de emisar special al ONU, între noiembrie 2005 şi martie 2007. Toate aceste medieri, mai mult sau mai puţin de succes, îi vor aduce pe 10 decembrie fostului preşedinte al Finlandei premiul de zece milioane de coroane suedeze (1,02 milioane euro).

FURIE ŞI INDIGNARE DUPĂ ACORDAREA PREMIULUI

Ministrul sârb de externe, Vuk Jeremici, a calificat drept „scandaloasă“ acordarea Premiului Nobel pentru Pace fostului preşedinte finlandez Martti Ahtisaari. De altfel, situaţia a stârnit un val de indignare nu numai în rândul sârbilor. „Este firesc ca milioane de oameni din Rusia, Serbia, dar şi din alte zeci de ţări să simtă furie la auzul acestei ştiri, pentru că, în mod cert, Kosovo nu este un exemplu clasic de rezolvare pe cale paşnică a unui conflict“, notează Dmitry Kosyrev, comentator politic al agenţiei ruse de ştiri RIA Novosti.

Din contră, nu poate fi ignorat modul în care Armata de Eliberare din Kosovo (UCK) o organizaţie teroristă a folosit cele mai brutale metode, inclusiv forţa armată, pentru a expulza sârbii de pe teritoriul lor nativ. UCK a ajuns să aibă o putere aşa de mare graţie sprijinului primit din partea SUA, alături de câteva state europene, începând cu 1999, îşi aminteşte comentatorul RIA Novosti. În acest moment îşi face simţită prezenţa în conflict şi finlandezul Martti Ahtisaari.

În 1999, NATO a lansat atacuri aeriene asupra Belgradului, fosta capitală a Iugoslaviei şi a forţat guvernul de aici să cedeze Kosovo diasporei albaneze. „Conflictul din Kosovo ar fi avut o cu totul altă evoluţie dacă s-ar fi declanşat după 11 septembrie 2001. Momentul 9/11 a schimbat radical percepţia comunitatăţii internaţionale asupra terorismului“, adaugă Dmitry Kosyrev.

Kosovo, în cifre

Conflictul din Kosovo s-a soldat cu moartea a 13.472 de persoane între 1998 şi 2000, potrivit cifrelor anunţate de o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Belgrad, Fondul pentru Dreptul Umanitar (FHP). „Dintre aceştia, 9.260 sunt albanezi, 2.488 sârbi şi 470 aparţin altor comunităţi naţionale din Kosovo, iar în cazul altor 1.254 de victime nu a fost determinată apartenenţa etnică“, a anunţat FHP într-un comunicat.

Acest bilanţ include atât victimele conflictului care a durat din februarie 1998 până în iunie 1999, cât şi pe cele ale violenţelor comise în Kosovo după retragerea, în iunie 1999, a forţelor armate ale Belgradului şi desfăşurarea unei forţe NATO şi a unei misiuni ONU. Raportul nu include însă şi persoanele ucise în urma bombardamentelor aeriene lansate de NATO timp de 11 săptămâni, pe teritoriul Serbiei şi Muntenegrului, care în acel moment formau o federaţie, pentru a obliga Belgradul să-şi retragă forţele din Kosovo. Organizaţia neguvernamentală a anunţat că, „în cazul a 8.879 de victime, identitatea şi circumstanţele morţii lor au fost confirmate din cel puţin două surse independente“. În plus, FHP a precizat că nu are „informaţii complete cu privire la 4.593 de victime“.

Organizaţia s-a bazat pe ajutorul familiilor victimelor şi pe informaţiile divulgate la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie şi în instanţele locale în procesul de strângere a datelor privind victimele conflictului din Kosovo. FHP a mai obţinut informaţii de la Comisia sârbă pentru persoanele dispărute şi a cooperat cu Ministerul sârb al Apărării.

Etichete: Kosovo
Categoria: Balcanii, Nr. 1 / Noiembrie - Decembrie 2008 | Nici un comentariu

MAFIOŢII ITALIENI ŞI BULGARI LE DAU CLASĂ SÂRBILOR

decembrie 2008

[Gallery not found]

Mafia care acţionează pe teritoriul Serbiei este cât se poate de cosmopolită. Într-un clasament ad-hoc întocmit de o publicaţie sârbă, grupările de crimă organizată din Italia ocupă prima poziţie ca influenţă, urmate de cele bulgare.

Grupările de crimă organizată din Serbia formează o lume cosmopolită, cu ierarhii bine stabilite în funcţie de naţie şi de specializare.

O lume în care italienii, bulgarii, albanezii, ruşii şi chinezii, ca şi organizaţiile din fosta Iugoslavie şi din America de Sud şi-au pus la punct filiere în principalele oraşe ale Serbiei, dezvăluie cotidianul local „Press“, citat de agenţia bulgară de ştiri Novinite.

Italienii, bunăoară, numărul 1 în lumea crimei organizate din Serbia, controlează transportul drogurilor şi al ţigărilor de contrabandă via Monte Carlo. Publicaţia vorbeşte despre prezenţa activă a mafiei bulgare în ţară, precum şi despre influenţa pe care aceasta o are în Serbia. „Bulgarii sunt pe locul al doilea, după italieni“, titrează „Press“, citând anumite surse, sub protecţia anonimatului.

Cum au reuşit bulgarii să câştige o poziţie bună în acest clasament al crimei organizate? Prin specializarea în anumite domenii.

Iar bulgarii sunt „aşi“ în falsificări de documente, fraude pe carduri, trafic de persoane şi prostituţie. Grupările de crimă organizată din Bulgaria au devenit experte şi în falsificarea actelor de identitate, cum ar fi paşapoartele şi vizele Schengen. „Fiecare infractor care vrea documente false de cea mai bună calitate apelează la serviciile mafiei bulgare. Este un fapt cunoscut în lumea interlopă din Serbia“, potrivit „Press“.

Bulgarii le-au dat ceva bătăi de cap forţelor de ordine sârbe, mai ales prin producerea de fraude pe carduri. În ultimii trei ani, poliţia a arestat mai multe grupări de crimă organizată care au folosit carduri false pentru retragerea de numerar de la ATM-uri. Tot bulgarii sunt implicaţi şi în traficul de persoane. Filiera aduce „marfa“ tocmai din Orientul Mijlociu, trecând prin Serbia, cu livrare în ţările Uniunii Europene. În plus, bulgarii sunt şi capii traficului de carne vie, „alimentând“ bordelurile europene. „Ei controlează mai multe bordeluri din Europa, iar cartierul lor general este la Viena. Mai departe, din capitala Austriei, prostituatele sunt transferate în alte ţări“, dezvăluie cotidianul sârb. Prezent la Belgrad în perioada apariţiei articolului, Mihail Mikov, ministrul bulgar de Interne, a refuzat să comenteze aceste informaţii. Totuşi, oficialul bulgar a făcut referire la prezenţa unor capi ai lumii interlope bulgare pe teritoriul unor state balcanice.

Mikov a adăugat că autorităţile de la Sofia ştiu exact cine sunt aceştia.

Şi albanezii sunt bine reprezentaţi la nivelul crimei organizate. Ei sunt implicaţi în afacerile cu droguri, precum şi în traficul de arme şi persoane.

Din lumea interlopă nu lipseşte mafia chineză, care deţine controlul asupra afacerilor din Belgrad ale conaţionalilor ei, profitând la maximum de pe urma lor. Nu în ultimul rând, ruşii se remarcă prin afacerile în domeniul imobiliar, dar şi prin operaţiunile de spălare de bani.

FILIERA SÂRBĂ OPEREAZĂ ÎN BULGARIA

Dacă poliţiştii sârbi sunt ocupaţi cu prinderea infractorilor bulgari, autorităţile de la Sofia au probleme cu traficanţii sârbi de droguri. La sfârşitul anului trecut, ofiţerii bulgari au reuşit să-l aresteze pe traficantul sârb Budimir Kujovic în oraşul Stara Zagora. Acesta avea asupra sa paşaport bulgar, în pofida faptului că avea interdicţie de a intra pe teritoriul bulgar timp de zece ani, pe care o primise în urma acuzaţiilor că ar conduce un laborator unde se produc droguri sintentice. Ulterior arestării sale, la începutul acestui an a izbucnit un scandal de proporţii în cadrul Ministerului de Interne din Bulgaria.

Practic, arestarea lui Kujovic a condus la acuzaţii conform cărora oficiali de rang înalt supraveghează traficul de droguri şi producţia de droguri sintetice în Bulgaria. S-a vehiculat chiar ideea că sârbul a fost arestat pentru că a încetat să mai plătească autorităţile pentru a-şi desfăşura afacerile ilegale de producţie şi trafic de amfetamină, potrivit agenţiei Novinite.

Acord sârbo-bulgaro-român împotriva crimei organizate

Cotidianul sârb „Press“ nu vorbeşte despre prezenţa vreunei asemenea grupări de origine română. Totuşi, autorităţile din România, alături de cele din Bulgaria şi Serbia, s-au gândit săşi unească forţele împotriva crimei organizate. Miniştrii de interne din cele trei ţări Cristian David, Mihail Mikov şi Ivica Dacic au semnat recent la Belgrad un acord trilateral de cooperare, potrivit Novinite. Încheierea înţelegerii s-a aflat pe agenda întâlnirii de lucru a celor trei oficiali, din capitala Serbiei. „Acordul va permite implicarea autorităţilor într-una dintre principalele activităţi infracţionale dea lungul graniţei bulgarosârbe: contrabanda de droguri şi ţigări“, a declarat ministrul sârb Dacic. De asemenea, trupe de luptători antitero din cele trei ţări vor beneficia de antrenamente specifice, care vor avea loc la Belgrad.

Etichete: mafie
Categoria: Balcanii, Nr. 1 / Noiembrie - Decembrie 2008 | Nici un comentariu