Europa de Est

Pagina urmatoare »

ÎN CĂUTAREA ISTORIEI PIERDUTE

martie 2009

Dezbaterea privind întoarcerea Rusiei ca forţă de influenţă în Orientul Mijlociu a redevenit actuală odată cu războiul din Georgia şi susţinerea masivă şi ostentativă a operaţiunii ruseşti de către preşedintele sirian Bachar al-Assad.

Mai Yamani, cercetătoare la Royal Institute for International Affairs din Londra, a publicat în The Guardian o analiză în care consideră că „fostul protector al ţărilor arabe din timpul Războiului Rece s-a întors“.

Principalele argumente care stau la baza acestei concluzii sunt de necontestat: niciodată nu a fost întreruptă aprovizionarea cu arme de către Rusia a ţărilor arabe şi susţinerea călduroasă acordată de islamişti unei întăriri a rolului forţelor ruseşti, pentru a contrabalansa prezenţa americană, chiar cu riscul de a uita reprimarea brutală a cecenilor musulmani de către ruşi în anii ’90.

Yamani sesizează o inversare a situaţiei din anii ’50, când Statele Unite încurajau Islamul, ca opoziţie la comunism. Poarta de intrare în Orientul Mijlociu trece prin Iran, în opinia autoarei. „Rusia vede relaţia sa cu Iranul drept un mijloc de a-şi utiliza influenţa diplomatică asupra întregului Orient Mijlociu, unde Statele Unite au încercat, cu succes chiar, să marginalizeze Kremlinul după sfârşitul Războiului Rece“, consideră ea.

Şi totuşi, există şi elemente care aruncă dubii asupra pertinenţ ei intereselor ruseşti pe termen lung: un Iran nuclear la por- ţile Moscovei nu prezintă un mare avantaj, iar radicalizarea musulmanilor din regiune nu poate să nu se repercuteze asupra populaţ iei musulmane din Rusia, în continuă creştere. Ruşii nu au lipsit niciodată din peisajul istoriei postbelice a Orientului Mijlociu. În octombrie 1956, când armatele Franţei şi Marii Britanii au început operaţiunile militare în Egipt, pentru a-l pedepsi pe Gamal Abdul- Nasser pentru naţionalizarea Canalului Suez, primul lider mondial care s-a dus la Kremlin a fost preşedintele sirian Shukri al-Quwatli. El a pledat pe lângă Nikita Hruşciov să trimită în zonă „celebra Armată Roşie, care l-a învins pe Hitler“.

IRAN, IRAK, AFGANISTAN – PRINCIPALELE ŢINTE

După aproape 20 de ani de la destrămarea URSS, influenţa Moscovei revine în regiune. Foşti vecini frontalieri ai URSS şi actuale state limitrofe Asiei Centrale şi Caucazului, zone tampon ale Rusiei, Iranul, Irakul şi Afganistanul sunt principalele ţinte ale politicii Kremlinului în Orientul Mijlociu. În virtutea proximităţ ii cu regiunea caucaziană, diplomaţ ia rusă menţine în Irak o prezenţă importantă dar dificilă.

Cu Iranul, relaţiile s-au intensificat odată cu instalarea la putere a lui Vladimir Putin, iar în prezent Rusia este primul exportator de arme convenţionale în această ţară. Cooperarea nucleară a Moscovei cu Teheranul, prin construcţia de către ruşi a centralei de la Bushehr, ilustrează interesele economice ruseşti pe o piaţă iraniană lucrativă şi pros- peră. Însă dincolo de interesele economice, Rusia şi Iranul împărtă- şesc viziuni şi obiective comune în chestiuni cum ar fi lupta împotriva unei extinderi a islamismului de origine sunită, cooperarea pentru stabilitate în Afganistan şi cooperarea energetică în triunghiul Moscova Teheran New Delhi. La nivel global, cele două guverne se asociază în demersul de a menţine un sistem multipolar, limitând hegemonia americană.

Pe de altă parte, mai multe puncte fierbinţi alimentează reţinerea Teheranului şi riscă să genereze fricţiuni diplomatice între cele două state: sistemul rusesc de alianţ e militare cu fostele state sovietice din jurul Mării Caspice, reapropierea de Israel şi interesele ruseşti în Irak, care contravin într-o oarecare măsură celor ale iranienilor.

Din Irak, Moscova încearcă să obţină rambursarea datoriei Bagdadului, estimată la opt miliarde de dolari, acumulată în perioada sovietică prin livrarea de armament.

Înainte de războiul declanşat de administraţia americană, diploma- ţia rusă în Irak se confrunta cu o mare dilemă. Pe de o parte, Rusia intervenea la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a obţine reducerea, dacă nu suspendarea sau eliminarea sancţiunilor internaţionale asupra Irakului, sancţiuni care o împiedicau să acceadă la piaţa petrolieră irakiană şi, deci, să-şi poată recupera datoriile.

Pe de altă parte, din 2001, Rusia se angajase într-o nouă alianţă cu Statele Unite, bazată pe lupta împotriva terorismului, în cadrul căreia era dificil să conteste un aliat american hotărât să pornească războiul cu Saddam Hussein. Cum refuzul Moscovei de a se lansa în această aventură militară nu a împiedicat Washingtonul s-o întreprindă, Rusia încearcă în prezent să-şi recupereze interesele petroliere în principal contracte de explorare a subsolului irakian încheiate de LukOil şi rambursarea datoriei irakiene într-un context caracterizat de haos. După mai multe decenii, în Afganistan, condiţiile au devenit profitabile Rusiei. Ruşii s-au plâns frecvent că în Afganistan sunt antrenaţi combatanţi ceceni, susţinuţi de Al Qaida. Ba chiar, cu câteva luni înainte de evenimentele de la 11 septembrie 2001, avuseseră intenţia de a bombarda Afganistanul, pentru a tăia ajutorul financiar primit de la talibani de islamiştii din Tadjikistan, Uzbekistan şi Cecenia. Vladimir Putin intenţiona ca în acest fel să se debaraseze de mişcarea islamistă, pentru a evita propagarea sa în întreaga Asie Centrală şi chiar în interiorul frontierelor ruseşti.

Apoi, ruşii au fost mulţumiţi că leau uşurat americanii demersul, prin intervenţia militară în Afganistan. Pe de altă parte, prin reconstrucţia ţării, Moscova poate să spere la numeroase contracte şi să-şi regă- sească influenţa pierdută.

Etichete:
Categoria: Europa de Est, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

RUSIA VREA RECUPERAREA ORIENTULUI MIJLOCIU

martie 2009

Spre deosebire de statele occidentale, cel de-al patrulea actor important în Orientul Mijlociu, Rusia, care este şi membru al Cvartetului pentru această regiune, alături de SUA, UE şi ONU, are relaţii atât cu preşedintele moderat Mahmud Abbas şi cu statul Israel, cât şi cu gruparea Hamas care deţine de facto controlul în Gaza.

Având în vedere interesele sale în această regiune, interese care urmăresc refacerea poziţiei de influenţă pe care a deţinut-o în timpul fostei URSS, Moscova s-a implicat activ în recentul război din Gaza.

Fapt semnificativ în acest sens, emisarul special pentru Orientul Mijlociu al preşedintelui Medveedev, Aleksandr Saltanov, s-a întâlnit, încă din primele zile ale conflictului, la Damasc, cu conducerea mişcării integriste palestiniene.

„Scopul diplomaţiei ruse, care foloseşte activ contactele pentru soluţionarea crizei din Orientul Apropiat, este încetarea vărsării de sânge pe o perioadă de timp cât mai lungă“ aşa a caracterizat purtătorul de cuvânt al MAE rus, Andrei Nesterenko, eforturile Rusiei axate pe soluţionarea crizei din Fâşia Gaza. Pe de altă parte, Rusia a făcut demersuri insistente pe lângă Israel pentru încheierea unui armistiţ iu şi deschiderea unui culoar pentru evacuare civililor şi pentru a se asigura transportul încărcăturilor de primă necesitate.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, i-a cerut imediat după declanşarea ostilităţilor omologului său israelian Tzipi Livni să oprească urgent operaţiunile din Fâşia Gaza. „Poziţia Rusiei este clară.

Este necesară oprirea urgentă a operaţiunilor militare din Fâşia Gaza, soldate deja cu numeroase victime în rândul palestinienilor. Am subliniat necesitatea unui armistiţiu, ce ar garanta siguranţa populaţiei din sudul Israelului“, se preciza întrun comunicat al Ministerului de Externe rus pe marginea acestei discuţ ii telefonice.

ISRAELUL A CERUT MOSCOVEI SĂ AIBĂ GRIJĂ CU LIVRĂRILE DE ARMAMENT

În plin război, Israelul a cerut oficial Rusiei să ţină cont de interesele sale în livrarea de armament către Orientul Mijlociu. „Livrările de armament periculos inamicilor noştri nu va servi intereselor de pace şi ar putea ajuta, de exemplu, Iranul să şteargă Israelul de pe faţa pământului. Astfel că ne aşteptăm ca Rusia să dea dovadă de responsabilitate în această problemă.

Ştim că trebuie să respectăm interesele Rusiei. În schimb ne aş- teptăm ca şi Rusia să respecte interesele noastre, dorinţa ţării noastre de a trăi în pace“, declara Amos Gilad, oficial în cadrul Ministerului israelian al Apărării într-un interviu acordat pe tema livrărilor de rachete sol-aer cu rază medie de acţiune, de tip S-300. Interesele Rusiei în Orientul Mijlociu sunt vechi, dar ele au cunoscut o amplificare după ce NATO a avansat întro zonă care, până nu demult, se afla în zona de influenţă a Moscovei.

Perspectiva extinderii NATO spre Est a redeşteptat interesul Rusiei faţă de Orientul Mijlociu, ducând la implicarea sa crescândă în aceste regiuni. Livrările de arme şi tehnologie militară au constituit şi constituie principalul mijloc de promovare a intereselor politice şi strategice ruse în zonă. Reacţiile Israelului şi ale aliatului său principal, Statele Unite ale Americii, nu au întârziat să apară, mai ales că Rusia s-a arătat, în ultimii ani, impasibilă la aceste proteste.

RUSIA ÎŞI FACE BAZE MILITARE ÎN LIBIA, SIRIA ŞI YEMEN

Rusia a decis să înfiinţeze în următorii ani noi baze militare navale în Siria, Libia şi Yemen. Un responsabil militar de la Moscova a declarat la mijlocul lunii ianuarie că este dificil de apreciat durata exactă a acestui proces, dar că acesta va fi finalizat cu siguranţă în câţiva ani. Decizia politică în acest sens a fost deja luată, a adăugat liderul militar rus.

RUSIA, PRINCIPALUL FURNIZOR DE ARMAMENT ÎN REGIUNE

Acţiunile Moscovei care au atras astfel de reacţii au fost: negocierile cu Iranul, demarate în februarie 2006, al căror obiectiv este ajungerea la un acord în privinţa problemei îmbogăţirii uraniului, astfel sprijinindu-se ambiţ iile nucleare ale Republicii Islamice Iran; invitarea la Moscova de către preşedintele Putin, în martie 2006, a unei delegaţii Hamas, în condiţiile în care Washingtonul şi statele europene refuzau orice contact cu această grupare, până ce nu recunoş tea statul Israel şi se dezarma total şi, nu în ultimul rând, vânzarea de armament Siriei. De exemplu, Rusia a exportat numai în anul 2000 armament în valoare de aproximativ patru miliarde dolari, un record pentru ea dacă avem în vedere că din vânzările de armament au fost obţinute 2,5 miliarde dolari în 1998 şi 3,5 miliarde în 1999. Toate acestea sunt cifre oficiale, dar analiştii estimează că sumele sunt de trei-patru ori mai mari. În cadrul acestei politici externe de recuperare a influenţelor globale, Rusia a decis reluarea vânzărilor de arme în Iran, în ciuda opoziţiei manifestate de Washington.

Mai mult, Rusia a decis recent să acorde gratuit Libanului 10 avioane de luptă într- o mutare ce se speră că va ridica nivelul cooperă rii militare.

Avioanele MIG29 sunt la mâna a doua, dar reparate şi modernizate la standarde de export, după cum declara şeful serviciului militar de cooperare, Mihail Dmitriev. Preţul mediu pentru un MIG-29 de export este de 30 milioane de dolari. Acesta se pare că este doar un prim pas pentru o colaborare pe scară mai largă în domeniul militar între cele două ţări. Pe de altă parte, Libanul a anunţat că va stabili contacte cu teritoriile separatiste georgiene Osetia de Sud şi Abhazia.

Problema recunoaş terii independenţei celor două regiuni propuse, recunoscute în prezent doar de Rusia şi Nicaragua, urmează să fie examinata de cele mai înalte instanţe libaneze, a declarat liderul principalului bloc al majoritatii parlamentare din Liban, acesta afirmând că situaţia Libanului este similară cu cea a Osetiei de Sud. Pe lângă livrarea de avioane, Libanul este interesat să achiziţionize din Rusia tancuri şi echipamente de artilerie.

Rusia este deja principalul furnizor pentru ţara vecină Siria, o ţară cu care Liban are, din când în când, conflicte militare la frontieră.

Categoria: Europa de Est, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

RĂZBOIUL GAZELOR ARUNCĂ EUROPA ÎN CRIZĂ ŞI DIPLOMAŢIA ÎN TRANŞEE

martie 2009

Criza gazelor a debutat pe 1 ianuarie, când Gazprom a oprit livrările către Ucraina pentru că cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord pe tema datoriilor Ucrainei şi a preţului pe care Kievul ar urma să-l plătească în 2009 pentru gazele ruseşti.

Disputa este complicată de diferendele politice dintre Federaţia Rusă şi Ucraina prooccidentală şi chiar de disensiunile interne de la Kiev, dintre preşedintele Viktor Iuşcenko şi premierul Iulia Timoşenko.

Sistarea livrărilor de gaze de către ruşi a venit după câteva zile de scandal diplomatic, Moscova acuzând încă o dată Ucraina că „fură“ în jur de 25 de milioane de metri cubi din gazul destinat Europei şi a insistat asupra necesităţii unor rute alternative spre UE. De la Kiev însă, reprezentanţii companiei ucrainene Naftogaz au respins afirmaţ iile şi au dat vina pe Rusia, pe care au acuzat-o că manipulează tehnic volumele de gaz şi rutele.

Oprirea furnizării de gaze a pus imediat în dificultate majoritatea statelor Europene care s-au grăbit astfel să ceară celor două părţi implicate să pună capăt conflictului.

UN ACORD RĂMAS DOAR PE HÂRTIE

La intervenţia UE, Rusia şi Ucraina, alături de reprezentanţii Bruxelles-ului au semnat, în final, un acord care stabilea metoda de monitorizare a tranzitului gazului rusesc către Europa prin Ucraina, semnarea lui fiind o condiţie impusă de Vladimir Putin pentru reluarea furnizării. Alături de monitorizarea ruşilor urmau ca pe teren să fie trimişi observatori europeni.

Când toată lumea îşi freca mâinile de bucurie că acest conflict a luat sfârşit, lovitura de teatru nu a întârziat să apară. In ciuda acordului semnat, Ucraina a continuat să blocheze reluarea tranzitului de gaz rusesc spre Europa, acuzând Gazprom că îi pune „condiţii de tranzit inacceptabile“, situaţie calificată de Uniunea Europeană drept „foarte gravă“ şi imposibil de scuzat.

La scurt timp, Kievul avea să confirme că blocheaza tranzitul. „În cursul dimineţii, Gazprom a început să pună în aplicare planul de reluare a livrărilor de gaz spre Europa.

Ucraina a blocat toate acţiunile noastre în vederea tranzitului de gaz spre Europa“, a declarat Aleksandr Medvedev, vicepreşedintele Gazprom, citat de presa rusă. Pentru ruşi, comportamentul Kievului se pare că nu a fost tocmai o surpriză, partea rusă avertizâ nd încă înainte de semnarea acordului că o nouă problemă poate apărea şi bloca reluarea aprovizionării Europei „gazul tehnic“ care serveşte la menţinerea presiunii necesare în gazoductele de tranzit ale Ucrainei.

Ucraina solicita Gazprom asigurarea a 21 de milioane de metri cubi de gaz pe zi, pe lângă volumul destinat europenilor, pentru a menţine presiunea în conducte. Rusia considera însă că Ucraina trebuie să platească acest gaz sau să îl asigure din volume proprii.

„Poate apărea o altă problemă, aceea a gazului tehnic necesar pentru a asigura tranzitul. Ucraina insistă ca acest gaz să fie furnizat de Gazprom. (…) Rusia plăteşte costurile de tranzit ucrainenilor şi acest cost include tot ce este necesar tranzitului“, declara purtatorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov,

DEZAMĂGIRE LA BRUXELLES

La Bruxelles, unde iniţial oficialii europeni s-au bucurat cu reţinere de anunţul reluării tranzitului, Comisia Europeană a fost nevoită să admită că situaţia nu s-a deblocat, în pofida eforturilor intense depuse de europeni. „Informaţ iile pe care le avem de la observatorii noştri sunt că foarte pţin gaz tranzitează în prezent sau chiar deloc“, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.

„Situaţia este în mod evident foarte gravă şi trebuie ameliorată rapid“, a adăugat acesta. În plus, Comisia Europeană a anunţat că experţii europeni care ar fi trebuit să verifice tranzitul gazului rusesc nu au avut acces deplin la staţiile din Ucraina şi Rusia unde ar trebui să îşi desfăşoare activitatea.

GAZPROM DĂ VINA PE UCRAINA

Gazprom este favorabil unui contract pe termen lung cu Ucraina, dar există aici persoane care se opun, a declarat în acest context preşedintele Gazprom Aleksei Miller. „Am încercat totul pentru a semna acest contract, dar el nu este semnat şi nu se face nimic în acest sens“, a spus Miller în timpul unei vizite de o zi în Slovenia pentru a discuta despre proiectul South Stream, care va trece probabil prin această ţară.

Gigantul rus a pierdut 1,1 miliarde de dolari de la 1 ianuarie, din cauza disputei cu Ucraina, declarau la mijlocul lunii ianuarie oficialii ruşi. Suma ar putea creşte pentru că gazul rusesc nu trece de graniţă ca să ajungă la clienţi. Criza gazului pare departe de a lua sfârşit. În timp ce Rusia şi Ucraina continuă să se acuză reciproc, deschiderea robinetului de gaze se amână sie die.

SOLUŢIA LUI PUTIN

În încercarea de a reporni pomparea gazului spre Europa, premierul Putin a propus grupului ENI înfiinţarea unui consorţ iu european pentru rezolvarea crizei gazului până la soluţionarea conflictului dintre Moscova şi Kiev. La rândul său, preşedintele Medvedev i-a invitat la Moscova pe liderii statelor consumatoare de gaz pentru deblocarea situaţiei. UE s-a arătat imediat de acord cu această propunere şi s-a declarat pregătită să-i trimită pe ministrul ceh al Energiei, Martin Riman, şi pe comisarul european pentru Energie, Andris Piebalgs, pentru „a ajuta la găsirea unui acord durabil“ pentru conflictul gazelor, cu condiţia ca „liderii ruşi şi ucraineni să fie pe deplin implicaţi şi ca aceştia să aibă mandat pentru găsirea unei soluţii durabile“, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Johannes Laitenberger.

Cât îi priveşte pe ucraineni, aceştia nu s-au arătat foarte încrezători în rezultatele reuniunii. Premierul Iulia Timoşenko şi-a anunţat prezenţa dar a ţinut să precizeze că Ucraina dispune de suficient gaz în rezervoare pentru a nu se grăbi în negocierile cu Rusia privind livrările de carburanţ i. La rândul său, preşedintele ucrainean, Victor Iuşcenko, a declarat că propunerea omologului său rus este o idee bună, însă nu este de acord cu organizarea lui la Moscova.

RUSIA REIA LIVRĂRILE, DAR NU ACORDĂ COMPENSAŢII

Anunţul privind reluarea livrărilor de gaze a fost facută de către şeful gigantului rus Gazprom şi de premierul Cehiei, după ce Comisia Europeană a semnat varianta definitivă a protocolului privind monitorizarea tranzitului de gaze ruseş ti prin Ucraina. Importurile de gaze în România au fost reluate, după mai bine de două săptămâni de dispute între Rusia şi Ucraina, iar situaţia de urgenţă a fost ridicată, a anunţat la puţin timp după declaraţ ia şefului Gazprom ministrul Economiei, Adriean Videanu.

Potrivit acestuia, în ţară intră trei milioane de metri cubi pe zi.

Livrările de gaze ruseşti se apropiau de 10 milioane de metri cubi pe zi înainte ca Gazprom să sisteze aprovizionarea, însă cererea de pe piaţa internă nu necesită revenirea la această valoare a importurilor, întrucât cele mai importante combinate chimice, mari consumatoare de gaze, sunt închise.

Videanu a subliniat că sistemul energetic naţional nu a suferit nicio pierdere în perioada de sistare a importurilor.

În ceea ce priveşte posibilitatea încheierii unor contracte directe cu Gazprom, oficialul a spus că va analiza „această disponibilitate“.

Ceea ce este însă sigur, este faptul că România nu va primi nici o despăgubire din partea furnizorului rus pentru perioada în care livrările au fost sistate.

Etichete:
Categoria: Europa de Est, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

UCRAINA DĂ REPLICA RUSIEI, ÎN PREZENŢA ŞEFULUI DIPLOMAŢIEI ROMÂNE

martie 2009

„Din punctul meu de vedere, problema gazelor este foarte simplă: 80% din gazul rusesc pentru Europa trece prin Ucraina şi acest lucru nu se va schimba prea curând“, a declarat ministrul ucrainean de externe, Volodimir Ogrîzko, după întrevederea de la Kiev cu Cristian Diaconescu, şeful diplomaţiei române.

Ministrul Diaconescu nu a dorit însă să comenteze propunerea făcută de Vladimir Putin României, în timpul crizei gazelor, care viza ca România să cumpere direct de la Rusia gaze şi să încerce să le vândă mai departe Ucrainei.

„Acţiunile Rusiei, când s-a stopat livrarea gazelor, au oglindit o necesitate pentru Ucraina şi pentru ţările din UE de a regândi situaţia în acest sens pentru livrarea gazelor.

Interesul Ucrainei, care ţine să fie membră UE, este de a găsi o poziţie comună cu UE în acest plan“, a mai spus ministrul ucrainean. În plus, Ogrîzko a spus că România sprijină o strategie energetică comună UE-Ucraina.

Etichete:
Categoria: Europa de Est, Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009 | Nici un comentariu

HOLOCAUSTUL PE ROŢI AL TĂTARILOR DIN CRIMEEA

decembrie 2008

Pentru etnia tătarilor, cuvântul „surgun“ are o rezonanţă aparte, el fiind sinonim cu tragicele evenimente petrecute acum 64 de ani, când autorităţile sovietice au decis deportarea lor din Crimeea.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la ordinul lui Stalin, sute de mii de tătari crimeeni au fost deportaţi, mulţi dintre ei nemaiîntorcându-se niciodată pe meleagurile natale. În zilele lui mai 1944, liderii sovietici responsabili cu aducerea la îndeplinire a ordinului lui I.V. Stalin, de deportare rapidă a tătarilor crimeeni şi a altor naţionalităţi din Caucaz, au schimbat o serie de telegrame, descoperite mai târziu în arhivele KGB şi publicate în ziarul „Yeni Dunya“ de către reprezentanţi ai tătarilor din emigraţia americană. Unul dintre aceste documente, datat din 19 mai 1944 şi adresat lui I.V. Stalin şi lui V.M. Molotov, constituie un raport al NKVD despre situaţia la zi a desfăşurării „Operaţilor speciale de deportare a tătarilor crimeeni“. Conform acestui document, la sfârşitul zilei de 19 mai, 165.515 persoane au fost ridicate din localităţile lor şi adunate în diferite gări din Crimeea. După o triere prealabilă, 136.412 de tătari au fost încărcaţi în garnituri de tren şi trimişi spre destinaţiile de exil. Se preciza că operaţiunea era în plină desfăşurare. Ceilalţi 30.000 de tătari au fost trimişi în lagărele de muncă, în GULAG. L.P. Beria, comisarul poporului pentru Afaceri Interne, primea pe 20 mai 1944 o telegramă de la deputatul crimeean sovietic, Bogdan Kabulov, în care se preciza: „Vă anunţăm că operaţiunea de deportare a tătarilor crimeeni care a început pe 18 mai, aşa cum aţi cerut dvs, este practic încheiată, astăzi, 20 mai 1944, orele 16.00. În total 173.287 de persoane au fost deportate prin încărcarea lor în 67 de garnituri de tren. Deja 63 de garnituri pline cu tătari sunt în drum spre destinaţie, iar alte patru garnituri vor pleca astăzi. În completare, 6.000 de tătari crimeeni, conform planului, urmează să fie mobilizaţi şi să fie trimişi la bazele militare din Suriev, Rubinsk şi Kuchishiev. Un contingent special de muncă, de 5.000 de tătari, la dorinţa lor, urmează, de asemenea, să fie trimis la Moscov-Ugol“.

SOVIETICII CONFUNDĂ DEPORTAREA CU STRĂMUTAREA

Puţinii supravieţuitori ai acestei tragedii supranumesc „surgunul“ tătarilor crimeeni, „Holocaustul pe roţi“. Mărturiile supravieţuitorilor „Surgunului“ sunt un răspuns revelator şi totodată zguduitor la versiunea sovietică a celebrului decret nr. 5859 (top secret), emis de Comitetul de Stat pentru Apărare al URSS, la 11 mai 1944. Decretul amintit reprezintă ordinul de deportare dat de Stalin şi se constituie într-o descriere amănunţită a modului în care a fost planificată şi înfăptuită această operaţiune. Evident, versiunea sovietică privind acest eveniment tragic pentru etnia tătarilor este total diferită de realitatea istorică. Astfel, acţiunea de deportare este justificată de către autorităţile sovietice prin pretinsa colaborare a unor membri ai etniei tătare cu ocupantul nazist în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Surprinzător este faptul că în decretul emis de oficialităţile sovietice nu se foloseşte termenul de „deportare“, ci de „strămutare“.

Deportarea a fost practic o „călătorie a morţii“, de 3-4 săptămâni, în vagoane de marfă sau pentru vite, înghesuiţi la maximum, întocmai ca în camerele de gazare naziste.

Pentru foarte mulţi tătari, „călătoria“ spre locurile de deportare a fost şi ultima.

Printre tătarii deportaţi se numărau inclusiv partizani bolşevici din Crimeea, luptători din rezistenţa antifascistă şi activişti ai PCUS. De asemenea, foarte mulţi erau copii, femei, invalizi şi oameni în vârstă. Deportarea s-a făcut fără să se mai aştepte sfârşitul războiului. Faţă de predecesorii săi, ţarii Petru cel Mare şi Ecaterina a II-a, Stalin a fost mult mai direct în ceea ce priveşte mijloacele de deportare a tătarilor din Crimeea. În Evul Mediu, tătarii au ocupat arii întinse ale Rusiei de azi, în special cele din vecinătatea fluviului Volga. Unele din aceste teritorii au constituit hanate tătăreşti independente, care au fost treptat cucerite de ruşi, în special de trupele de cazaci creştini ortodocşi ale ascestora, special constituite pentru a lupta împotriva tătarilor, respectiv împotriva seminţiilor turce musulmane. Două din aceste hanate tătăreşti au fost în mod deosebit remarcabile pentru longevitatea şi însemnătatea lor politico-militară: la nord, cel din Kazan de pe cursul superior al Volgii, şi cel din Astrahan, la confluenţa fluviului cu Marea Caspică. Ambele au devenit cu timpul parte a Rusiei ţariste.

Etichete:
Categoria: Europa de Est, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

CRIZA FINANCIARĂ FAŢĂ CU RUSIA

decembrie 2008

Aproape că nu trece o zi în care o mare întreprindere rusească să nu fie nevoită să anunţe restructurări, fie că e vorba de domeniul construcţiilor, de industria de automobile, de un concern de presă ori energetic. Lista branşelor în cauză e lungă.

Criza financiară a reuşit în doar câteva săptămâni să afecteze profound economia Rusiei, care a cunoscut în ultimii ani un boom datorat în cea mai mare parte creşterii permanente a preţului petrolului.

Cel mai afectat este sistemul bancar slab dezvoltat al ţării. Nu mai surprinde deja pe nimeni faptul că cele două burse ruseşti îşi tot întrerup activitatea. Motivul invocat e că se doreşte evitarea unor prăbuşiri ale acţiunilor sub influenţa pieţelor internaţionale. Realitatea e că actuala criză financiară internaţională a afectat deja profund economia Rusiei.

CĂDERI PE TOATĂ LINIA

La fabricile producătoare de maşini s-a redus timpul de lucru, iar concernele energetice au scăzut considerabil extracţiile de materii prime.

Şi în sectorul financiar, care a cunoscut în ultimii ani un adevărat boom, se fac reduceri de personal.

Serghei Gurijev, rector la Noua Şcoală Economică din Moscova, avertizează: „Situaţia e într-adevăr gravă. Unele firme amână proiectele de investiţii, altele sunt chiar nevoite să facă reduceri de personal. E vorba în special de întreprinderile care au folosit credite. Care va fi creşterea economică în 2009 nu se poate şti, dar prognozele sunt pe zi ce trece mai proaste“. Şi faptul că preţul la petrol a scăzut considerabil în ultima vreme are consecinţe nefaste pentru economia rusească. Tot astfel şi reducerea preţului la alte resurse naturale. Rusia încasează mai puţini bani din străinătate. Cel mai afectat este însă sistemul bancar, oricum slab dezvoltat, al ţării. Băncile îşi procură bani prin credite oferite de bănci străine, o sursă care acum a secat. Serghei Gurijev consideră că statul va încerca să sprijine băncile cu probleme, dar nu e sigur că va reuşi. Guvernul lui Vladimir Putin a pus la dispoziţia băncilor, în ultimele săptămâni, peste 70 miliarde de dolari. Alte 50 de miliarde a primit banca de comerţ exterior WEB. Aceasta urmează să sară în ajutor întreprinderilor ruseşti, care nu-şi mai pot achita datoriile faţă de instituţii din străinătate.

În vară, întreprinderile ruseşti aveau deja datorii de aproximativ 500 miliarde de dolari faţă de bănci străine. Un demers care este văzut şi cu ochi critici. Nu puţini consideră că pe această cale vor fi naţionalizate multe întreprinderi. În schimbul acordării de credite, statul ar putea pretinde preluarea la preţuri foarte mici a unor firme.

MAGNAŢII RUŞI, LOVIŢI DE CRIZĂ

Potrivit agenţiei Bloomberg, cei mai bogaţi oameni ai Rusiei au pierdut sume de aproximativ 230 miliarde de dolari. Între cei care şiau văzut brusc topite profiturile se numără şi cel mai bogat om al ţării, Oleg Deripaska.

El a pierdut nu mai puţin de 16 miliarde de dolari. Oligarhul rus a ajuns la mâna creditorilor, aceştia din urmă executându-i o garanţie pentru un credit de un miliard de euro. El a girat creditul accesat pentru realizarea investiţiilor la producătorul de piese auto Magna International, din Canada, cu un pachet de 20 milioane de acţiuni ale companiei. Acesta a fost cedat către creditorii care au finanţat investiţia, după ce criza financiară globală a determinat o scădere drastică a titlurilor producătorului canadian, scria recent Financial Times.

Averea lui Deripaska este estimată la 28 miliarde de dolari, dar analiştii susţin că imperiul financiar condus de oligarh este tributar pieţei creditelor. Numai producătorul de aluminiu Rusal, parte a grupului, are datorii de 14 miliarde de dolari, ceea ce ridică numeroase semne de întrebare cu privire la lichiditatea omului de afaceri.

Nici magnatul Roman Abramovici, patronul clubului londonez Chelsea, nu se simte prea bine, el văzându-şi peste noapte portofelul mai gol cu 20 miliarde de dolari.

KREMLINUL O ŢINE PE A LUI: NU NE FACEM PROBLEME

Kremlinul însă încearcă să minimalizeze problemele. Pentru a evita iscarea unei panici în rândul populaţiei, care nu a uitat ce a adus cu sine criza monetară din 1998, preşedintele Dimitri Medvedev declară că Rusia nu este încă afectată de această criză şi că se iau măsurile necesare pentru a evita o astfel de evoluţie. La rândul său, şi premierul Vladimir Putin susţine că Rusia nu a fost luată prin surprindere de criza financiară mondială, asta spre deosebire de Occident şi instituţiile economice internaţionale. „Structurile americane, europene, britanice (…) au fost luate prin surprindere“, a declarat Putin cu ocazia unei reuniuni cu investitori străini, considerând că Fondul Monetar Internaţional „nu s-a pregătit“ pentru această criză. Cu toate declaraţiile optimiste ale liderilor de la Kremlin, care sunt extrem de preocupaţi de minimizarea efectelor crizei în faţa ruşilor, ţara este lovită din plin de criza financiară. Din mai 2008, bursele din Moscova au pierdut peste 75% din valoarea acţiunilor. Un nou şoc pentru Moscova vine din sfera energetică, exact de acolo de unde vine forţa de a se impune în faţa Occidentului.

Preţul petrolului a căzut la peste jumătate faţă de cel înregistrat în luna iulie, iar perspectivele nu sună tocmai bine pentru Rusia.

Etichete:
Categoria: Europa de Est, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

MEDVEDEV ÎI ÎNTINDE MÂNA LUI OBAMA

decembrie 2008

Simţind vânt de schimbare peste ocean, după debarcarea de la Casa Albă a administraţiei republicane şi victoria lui Barack Obama, preşedintele rus Dimitri Medvedev face un pas în întâmpinarea noului său omolog american.

„Medvedev îi întinde mâna lui Obama“, titrează cotidianul francez Le Figaro, care a reuşit performanţa să realizeze primul interviu cu liderul de la Kremlin după aflarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.

Scandalul izbucnit în urmă cu mai bine de o lună de zile, când acelaşi Le Figaro a fost acuzat că a cenzurat şi a schimbat sensul unor răspunsuri oferite de premierul rus Vladimir Putin, într-un interviu, nu la împiedicat pe Medvedev să-i ofere întâietate ziarului din Hexagon.

Preşedintele rus s-a arătat dispus să renunţe la proiectul său de desfăşurare a rachetelor pe solul european, la Kaliningrad, dacă viitoarea administraţie Obama abandonează, la rândul ei, proiectul de scut antirachetă din Polonia şi din Republica Cehă. „Suntem gata să negociem o opţiune zero“, spune preşedintele Federaţiei Ruse.

Decizia administraţiei Bush de a desfăşura un sistem de apărare antirachetă în Republica Cehă şi în Polonia pune „o adevărată problemă“ Rusiei, explică Medvedev.

„Suntem gata să ne gândim la un sistem de securitate globală cu Statele Unite, ţările din Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă“, a spus Dimitri Medvedev .

Ca răspuns la această iniţiativă americană, Moscova şi-a anunţat intenţia de a desfăşura rachete Iskander în enclava rusă de la Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania, pe malul Mării Baltice.

„Suntem însă dispuşi să abandonăm această decizie de a desfăşura rachete la Kaliningrad dacă noua administraţie americană, după ce va fi analizat utilitatea reală a sistemului pentru a răspunde «statelor ostile», va decide să abandoneze sistemul antirachetă“, propune preşedintele rus.

PRIMELE IMPRESII

El s-a referit şi la relaţiile sale personale cu preşedintele ales, Barack Obama, şi la prima impresie pe care i-a făcut-o noul lider de la Casa Albă. „Pot să spun că am avut cu el o discuţie plăcută la telefon. Sperăm să creăm relaţii cinstite şi oneste şi să rezolvăm cu noua administraţie americană problemele pe care n-am reuşit să le reglăm cu administraţia actuală. Noul preşedinte american beneficiază de un foarte mare capital de încredere. A fost ales într-o perioadă foarte complicată şi îi doresc mult noroc în exerciţiul funcţiunii sale“, a subliniat Medvedev. De altfel, liderul rus a avut o atitudine pozitivă faţă de Barack Obama încă de la anunţarea rezultatului alegerilor din Statele Unite, când Kremlinul a anunţat că cei doi se vor întâlni „în curând“, pentru a evoca, mai ales, relaţiile bilaterale foarte încordate dintre cele două mari puteri.

În cursul unei discuţii telefonice, Medvedev şi Obama au susţinut „necesitatea organizării cât de curând a unei întâlniri“, a adăugat Kremlinul într-un comunicat, fără însă a preciza şi data. Cu prilejul convorbirii, cei doi „au subliniat caracterul prioritar al relaţiilor dintre Rusia şi Statele Unite, dezvoltarea lor importantă nu numai pentru cele două ţări, dar şi pentru comunitatea internaţională în general“, a adăugat preşedinţia rusă.

„A mai fost subliniat faptul că, de vreme ce lumea se confruntă cu tot felul de probleme, aceasta necesită conjugarea eforturilor tuturor statelor“, în particular ale Rusiei şi Statelor Unite, care au „responsabilităţi comune“, potrivit comunicatului oficial. Cei doi şi-au exprimat de asemenea „intenţia de a stabili o cooperare constructivă şi pozitivă în vederea stabilităţii internaţionale“, a continuat Kremlinul.

Chiar în ziua în care au fost date publicităţii rezultatele alegerilor prezidenţiale din SUA, preşedintele rus Dimitri Medvedev l-a felicitat pe Barack Obama pentru victoria sa, invitându-l la un „dialog constructiv“ pe bază de încredere. „Contez pe un dialog constructiv cu dumneavoastră, pe bază de încredere şi de luarea în calcul a intereselor fiecăruia“, a declarat Medvedev într-o telegramă trimisă preşedintelui ales.

„Rusia este convinsă de necesitatea dezvoltării progresive a relaţiilor dintre Moscova şi Washington“, a continuat şeful de stat rus, considerând că există pentru acest lucru „un potenţial pozitiv şi solid“.

Tonul prietenos al telegramei trimise lui Barack Obama contrastează în mod mai mult decât evident cu atitudinea afişată în aceeaşi zi, cu doar câteva ore mai devreme, când, în cadrul unui discurs televizat adresat naţiunii, preşedintele rus criticase Statele Unite pentru responsabilitatea lor în criza financiară şi economică mondială şi susţinerea pe care au acordat-o Georgiei pe parcursul războiului diun luna august a acestui an.

În această din urmă declaraţie, fără a pronunţa deloc numele lui Obama, Medvedev a spus că speră ca „noua administraţie americană să aleagă stabilirea de bune relaţii“ cu Rusia.

Etichete: ,
Categoria: Europa de Est, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

IUŞCENKO RENUNŢĂ LA ALEGERI ANTICIPATE

decembrie 2008

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a renunţat la ideea organizării de alegeri anticipate în luna decembrie, sperând să-i poată imputa rivalei sale, premierul Iulia Timoşenko, consecinţele negative ale crizei economice. iNu ar fi rezonabil să organizăm alegeri în perioada sărbătorilor de iarnăî, a declarat Iuşcenko. „Vom încerca să adoptăm un pachet de acţiuni anticriză, pentru a stabili un buget pe 2009 care să cuprindă şi finanţarea alegerilor anticipate“, a continuat el.

O asemenea finanţare este indispensabilă pentru organizarea scrutinului. Dacă ea este inclusă în bugetul pe 2009, scrutinul anticipat ar putea avea loc anul viitor, a precizat preşedintele.

Iuşcenko a dizolvat Parlamentul la data de 8 octombrie, pe fondul luptei pentru putere cu primul ministru Iulia Timoşenko, însă partizanii acesteia au refuzat să pună în practică decizia preşedintelui. Astfel, la 29 octombrie, Parlamentul ucrainean a respins un proiect de lege al partidului prezidenţial referitor la finanţarea alegerilor legislative anticipate, punând în pericol acest scrutin, ordonat de preşedintele Iuşcenko pentru luna decembrie.

La 20 octombrie, preşedintele, confruntat cu criza politică din ţară şi cu cea economică mondială, anunţase deja o amânarea a legislativelor, programate iniţial pentru 7 decembrie, cu o săptămână.

Etichete:
Categoria: Europa de Est, Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009 | Nici un comentariu

Putin acuză Ucraina

decembrie 2008

Premierul Vladimir Putin a acuzat Ucraina că a trimis armament şi personal militar în Georgia, în timpul conflictului recent din Caucaz. El a lăsat să se înţeleagă că soldaţi ruşi care au luptat de partea Osetiei de Sud împotriva Georgiei au fost ucişi cu arme ucrainene, „fapt ce nu va rămâne fără consecinţe asupra relaţiilor dintre Moscova şi Kiev“, a avertizat el, relatează Unian.

Putin a făcut aceste declaraţii în timpul convorbirilor avute la Moscova cu premierul ucrainean, Iulia Timosenko, transmite şi FoxNews. Şeful executivului de la Kiev se afla în Rusia pentru a discuta despre preţul gazelor ruseşti către Ucraina. Fără să-l numească explicit pe preşedintele Viktor Iuscenko, Putin a sugerat că acesta a autorizat trimiterea de armament în Georgia şi că militarii ucraineni au luptat alături de georgieni împotriva forţelor ruse.

Pe de altă parte, potrivit Unian, şeful Comisiei de anchetă din parlamentul ucrainean privind posibila implicare a preşedintelui Iuşcenko în livrările de arme către Georgia, Valeri Konovaliuk, a declarat presei de la Kiev că se teme pentru viaţa sa şi a familiei sale. „Am fost nevoit să-mi duc familia într-un loc sigur“, a spus el susţinând posibilitatea ca ameninţările pe care le-ar fi primit în ultima vreme să fie legate de intenţia de a se deplasa, la 27 octombrie, în Osetia de Sud, pentru a investiga la faţa locului livrările de arme ucrainene către administraţia de la Tbilisi.

Konovaliuk a declarat că există dovezi privind livrarea ilegală de arme şi echipamente militare ucrainene către Georgia, derulată sub controlul direct al preşedintelui Iuşcenko, continuată şi după conflictul din august din Caucaz. Tot el susţine că, investigaţiile arată că o bună parte a banilor rezultaţi din vânzările de arme către Georgia nu a ajuns niciodată în bugetul statului ucrainean.

Etichete:
Categoria: Europa de Est, Nr. 1 / Noiembrie - Decembrie 2008 | Nici un comentariu

Umbra lui Stalin

noiembrie 2008
[Gallery not found]

Despre atrocităţile lui Stalin istoricii au scris sute de cărţi, iar despre modul cum a înţeles el să creeze omul de tip nou, sovietic, stau mărturie zecile de milioane de cruci risipite peste tot în fosta URSS.

Iosiv Visarionovici Stalin a urzit şi a pus în aplicare un plan diabolic ale cărui urmări se simt încă şi astăzi şi, probabil încă mult timp de aici înainte. Stalin a trasat, după bunu-i plac, graniţele imperiului roşu. A creat structuri artificiale, a schimbat configuraţia etnică majoritară, desnaţionalizând şi rusificând teritoriile unor entităţi etnice, care erau considerate de risc maxim.

Puţin înaintea, în timpul şi imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin a impus o serie de deportări la scară mare, care au afectat profund harta etnică a Uniunii Sovietice. Peste 1,5 milioane de oameni au fost deportaţi în Siberia şi în republicile central-asiatice. Separatismul, rezistenţa împotriva regimului sovietic şi colaboraţionismul cu ocupantul german au fost motivele cele mai des invocate pentru deportările în masă.

Alte grupuri etnice precum polonezii, germanii de pe Volga, tătarii din Crimeea, calmicii, cecenii, inguşii, balkarii, karaciaii, turcii meskheţiani, bulgarii, grecii, armenii, lituanienii, letonii, estonii au fost total sau parţial deportate. Deportările au avut un efect profund asupra popoarelor Uniunii Sovietice. Amintirea deportărilor a jucat un rol major în mişcările separatiste din republicile baltice, din Tatarstan şi din Cecenia.

Ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova la începutul anilor ‘90 şi, mai nou, în Georgia nu sunt războaie întâmplătoare, ele fiind alimentate de epoca lui Stalin. În cazurile din Armenia şi Karabahul de Munte, lucrurile trenează de peste 30 de ani. Autoproclamata republică transnistreană este susţinută tacit şi finanţată de la Moscova.

Acum, mai mult ca niciodată, pentru Rusia păstrarea Tiraspolului poartă o semnificaţie strategică covârşitoare, rămânând singurul cap de pod către Europa sud-estică. Extinderea Alianţei Nord-Atlantice în spaţiul pe care Rusia îl consideră vital pentru ea ar putea transforma şi Ucraina într-un subiect de dispută teritorială. Astfel, Rusia ar putea să-şi încorporeze anumite regiuni, precum Peninsula Crimeea, dar şi estul Ucrainei, prevalându-se de istoria apropiată.

După ce a făcut parte din Hanatul Crimeei, Crimeea a fost anexată Imperiului Şarist. În 1921, s-a înfiinţat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea, ca parte a RSFS Ruse. După anexare, Stalin a deportat peste un milion de tătari ce locuiau aici, pe motiv de colaboraţionism cu naziştii, ruşii devenind astfel majoritari. În 1954, Nichita Hrusciov, ucrainean de origine, a desprins Crimeea de Rusia şi a dat-o Ucrainei.

Etichete: , ,
Categoria: Europa de Est, Nr. 1 / Noiembrie - Decembrie 2008 | Nici un comentariu

Pagina urmatoare »