Profil de politician

CONSERVATORII, SUSŢINĂTORII UNUI PROGRES MĂSURAT DAR CONTINUU

martie 2009

Conservatorii încep să scrie istorie la 1880, atunci când reprezentanţii mai multor curente de aceeaşi orientare doctrinară decid să pună bazele unei noi formaţiuni politice.

Până atunci, aceste curente gravitau în jurul grupării politice „Juna Dreaptă“, născută la 1868, şi a ziarului Timpul, apărut în 1876.

Printre fondatorii Partidului Conservator s-au numărat Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, M. Costache Epureanu, V. Pogor şi Th. Rosetti. Potrivit programului partidului, conservatorii erau susţinătorii declaraţi ai marilor proprietari agricoli, un lucru lesne de înţeles având în vedere că din rândurile sale făceau parte mulţi dintre marii proprietari de terenuri agricole. Conservatorii susţineau „dezvoltarea istorică a individualităţii naţionale“, „consolidarea instituţiilor pe care şi le-a dat ţara, aşa încât toţi să se poată bucura de dânsele“, „stabilitatea instituţiunilor şi a personalului“, precum şi progresul măsurat, dar continuu. Progresul material era agreat doar însoţit de progresul moral. Susţinători ai unei evoluţii care să elimine riscurile, a regulii „paşilor mărunţi“, ei apreciau că doctrina conservatoare ţine drept un adevăr istoric: că evoluţia reală, durabilă, nu se poate face prin salturi, că ea nu poate fi decât rezultatul unei legături armonioase a trecutului cu prezentul.

Una din figurile centrale ale partidului în perioada sa de început a fost, fără îndoială, Lascăr Catargiu care, la numai câteva luni după înfiinţ are, preia conducerea conservatorilor.

Chiar înainte de înfiiţarea ca atare a Partidului Conservator, Lască r Catargiu a condus în perioada 1871-1876 un guvern de orientare conservatoare. De altfel, acea perioadă este cunoscută sub numele de „guvernarea autoritară conservatoare“.

Catargiu a condus partidul până în 1899, fiind în această perioadă de două ori prim-ministru al României (martie-noiembrie 1889 şi 1891-1895). De activitatea camerelor şi a cabinetului din anii 1891-1895 se leagă o serie de măsuri privitoare la definirea clară a unor atribuţ ii în administraţia locală, în organizarea ministerelor, a învăţământului profesional, în eficientizarea şi ieftinirea creditului agricol sau în structurarea domeniului minier.

O ISTORIE MARCATĂ DE FRĂMÂNTĂRI ŞI RUPTURI

Preşedinţia lui Lascăr Catargiu a cunoscut şi primele frământări politice interne ale Partidului Conservator.

Toate aceste neînţelegeri interne, marcate şi de antipatiile dintre lideri, au dus la ruptura din 1908 când, în ianuarie, Take Ionescu a părăsit partidul şi a format Partidul Conservator Democrat (PCD).

Şapte ani mai târziu, în mai 1915, a părăsit partidul şi Nicolae Filipescu împreună cu un grup care susţinea intrarea în primul război mondial de partea Antantei, iar în octombrie 1916, grupările lui Filipescu şi Ionescu au fuzionat în Partidul Conservator Naţionalist. Cei rămaşi fideli vechiului Partid Conservator decid la sfârşitul lui 1918 să schimbe numele partidului, redenumindu-l Partidul Conservator Progresist.

AL. MARGHILOMAN, UN DESTIN SACRIFICAT POLITIC

Alexandru Marghiloman a făcut parte din gruparea junimistă, devenind preşedinte al Partidului Conservator la 4 iunie 1914. A desfăşurat o intensă activitate politică atât în partid, cât şi la nivel guvernamental, el fiind, pe rând, ministru de Justiţie, al Lucrărilor Publice, al Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, al Afacerilor Străine, de Interne, de Finanţe. Între martie-iunie 1918 a condus guvernul de sacrificiu care a semnat pacea cu Puterile Centrale, responsabilitate care, în cele din urmă l-a scos de pe scena politică românească, împreună cu partidul pe care îl conducea. În decembrie 1918, Partidul Conservator este redenumit Conservator Progresist în speranţa că va putea supravieţui noilor realităţi politice. În alegerile parlamentare din 1922, Partidul Conservator Pregresist a fost aspru sancţionat, el nereuşind să obţină nici măcar un mandat. Practic, alegerile din 1922 au trimis acest partid direct în cărţile de istorie. Formal, partidul a existat până la moartea lui Al. Marghiloman, în mai 1925, când cei câţiva partizani care îi rămăseseră devotaţi s-au înscris în Partidul Poporului.

Conservatorii revin în 2005

Practic, după această ultimă mişcare de repoziţ ionare, conservatorii au dispărut din politica românească.

Titulatura de „Partidul Conservator“ revine în actualitate după 80 de ani, odată cu decizia Partidului Umanist Român de a-şi schimba titulatura în Partidul Conservator.

Această decizie, spun noii conservatori, a fost luată „constatânduse afinităţi substanţ iale cu doctrina conservatoare, de lungă tradiţie la noi, mai ales din perspectiva raportării la naţiune, familie, pragmatism, valori şi tradiţ ii etc. Dar şi afinităţi cu conservatorismul european, despre care apreciem: nu există nici un punct din doctrină în care să fim în contradicţie, nici un principiu al nostru pe care să trebuiască a-l sacrifica pentru a ne alătura lor, deosebirile rezultând doar din unele accente puse diferit de ei faţă de noi, în anumite chestiuni aplicative, teoretice“ spunea preşedintele său de la acea vreme, Dan Voiculescu.

Guverne formate

Theodor Rosetti (23 martie – 12 noiembrie 1888)

Theodor Rosetti (12 noiembrie 1888 – 26 martie 1889)

Lascăr Catargiu (29 martie – 3 noiembrie 1889)

George Manu (5 noiembrie 1889 – 15 februarie 1891)

Ion Emanuel Florescu (21 februarie – 25 noiembrie 1891)

Lascăr Catargiu (27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895)

Gheorghe Cantacuzino (11 aprilie 1899 – 7 iulie 1900)

Petre P. Carp (7 iulie 1900 – 13 februarie 1901)

Gheorghe Cantacuzino (22 decembrie 1904 – 12 martie 1907)

Petre P. Carp (29 decembrie 1910 – 28 martie 1912)

Titu Maiorescu (14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1913)

Alexandru Marghiloman (5 martie 24 – octombrie 1918)

Etichete:
Categoria: Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009, Profil de politician | Nici un comentariu

MARIA DÂNCU ÎNTOTDEAUNA, DOMNULUI PROFESOR CU DRAGOSTE

martie 2009

Maria Dâncu este un om sensibil şi ferm, trăsături de caracter care vin mănuşă unui profesor, aşa cum se află domnia sa. Îşi exprimă totala încredere în soţul său şi este convinsă că nu şi-a spus, încă, ultimul cuvânt în politica românească.

Cum decurge, doamnă Maria Dâncu, viaţa alături de un politician? Mai simplu sau mai complicat decât în apropierea unui cetăţean obişnuit?

Eu îl privesc pe soţul meu ca pe un om obişnuit, înainte de a-l vedea ca pe un politician. De aceea, nu am un răspuns simplu la această întrebare.

Suntem căsătoriţi de aproape 22 de ani, de aceea am trecut împreună prin etape diverse, ne-a fost greu de multe ori, însă nu mi-aş închipui şi nici nu mi-aş dori o viaţă mai simplă alături de un om mai puţin „complicat“.

Aveţi senzaţia că, fiind un cuplu cu deschidere publică, pierdeţi foarte mult din intimitatea necesară a căminului?

Nu mi se pare că am fi pierdut foarte mult din intimitatea familiei, soţul meu este mai degrabă cel expus atenţiei mass-media. Pe mine niciodată nu m-a deranjat acest lucru, ştiam la ce să mă aştept în momentul în care el a ales această carieră şi l-am susţinut de la bun început.

Domnul Dâncu are multiple preocupări profesionale, resimţiţi întrun anume fel o îndepărtare de spaţiul familial?

Sunt anumite sacrificii pe care un om cu preocupări şi aptitudini deosebite trebuie să le facă, de multe ori cu riscul să renunţe la anumite aspecte ale vieţii personale.

Bineînţeles că am prefera cu toţii să putem petrece mai mult timp împreună.

Cu toate acestea, ştiu că de fiecare dată când soţul meu reuşeste să îşi facă puţin timp liber, îl petrece cu familia.

V-aţi sprijinit soţul în activitatea sa politică? În ce fel anume?

Eu îmi sprijin soţul în tot ceea ce face şi nu cred să fi făcut ceva diferit în ceea ce priveşte alegerea sa de a urma o carieră politică. De obicei, când e vorba de familie şi intimitate lăsăm la o parte politica. Iar eu am încredere în soţul meu şi îl susţin în toate proiectele sale, în acelaşi timp fără să mă implic în lucruri la care nu mă pricep sau pe care nu le cunosc. Soţul meu este un om independent, nici nu cred că ar fi de acord să intervin în activitatea sa politică în vreun fel sau altul.

Consideraţi că, din punct de vedere politic, soţul dumneavoastră a dat tot ceea ce putea da sau poate performa, în continuare?

Bineînţeles că sunt de părere că ar mai avea multe de spus şi de făcut, însă asta doar în măsura în care va dori să îşi dedice timpul activităţii politice. Cum spuneam, am o mare încredere în soţul meu şi în potenţialul său.

Nu v-aţi dorit să locuiţi în Bucureşti, pentru a fi mai mult timp împreuna?

Iniţial se punea problema să ne mutăm la Bucureşti, însă am ajuns la concluzia că ar fi mai bine, inclusiv pentru copii, să rămânem aici, aproape de familie şi prieteni.

Bucureştiul este un oraş bizar, cu totul diferit de Cluj-Napoca, cu un alt ritm de viaţă, la care ar fi fost greu să ne adaptăm. Până şi soţul meu recunoaşte că se simte mult mai bine în Cluj, „acasă“. Cred că, făcând abstracţie de inconvenientele care decurg din distanţa mare dintre oraşe, până şi lui îi face bine să aibă unde se reîntoarce după o doză de viaţă „à la Bucureşti“.

Cum l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră?

Ne-am cunoscut la facultate, în prima săptămână, la primul chef chiar. Amândoi am urmat cursurile Facultăţii de Filosofie în acelaşi timp şi, având aceleaşi pasiuni şi interese la vremea respectivă, neam îndrăgostit. Doi ani mai târziu, ne-am căsătorit.

V-a interesat fenomenul politic în general? Mai mult sau mai puţin de când sunteţi soţia unui politician?

Fenomenul politic a început să mă intereseze mai mult de când soţul meu s-a implicat în politică. Citesc cu aviditate ziarele şi urmăresc emisiunile televizate pe teme politice atunci când am timp. Cu toate acestea, îmi este suficient să mă informez, nu simt nevoia să merg mai departe în acest sens.

Vă simţiţi bine, trăind în Romania? Ce i-ar trebui, neaparat, ca să devină o ţară, realmente europeană?

Eu mă simt bine mai degrabă în ciuda faptului că trăiesc în România. În opinia mea, este o ţară cu multe probleme de rezolvat înainte de a fi cu adevărat europeană. Nu spun că este imposibil, doar că va mai dura ceva vreme. Românilor le lipseşte un anume etos care să îi determine să facă lucrurile mai bine. Totuşi, mă voi abţine de la a face acuzaţii şi de la a propune soluţii, pentru că nu consider că sunt în măsură să fac asta.

Ce vă propuneţi să realizaţi, în plan personal şi familial, în viitorul apropiat?

Momentan „am mâinile pline“, am o mulţime de lucruri de făcut la liceul unde predau şi un fiu în clasa întâi. Îmi propun să trec cu bine de momentele cruciale din viaţa familiei şi a fiului meu, eventual să petrec mai mult timp cu soţul meu, dacă va fi posibil. Evit să îmi fac planuri prea detaliate, pe măsură ce lucrurile se întâmplă, le abordez pe fiecare în parte.

Etichete: ,
Categoria: Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009, Profil de politician | Nici un comentariu

VASILE DÂNCU – DESPRE DESCENTRALIZAREA ŞI REGIONALIZAREA POLITICĂ

martie 2009

Domnule Vasile Dâncu, aţi declinat „oferta“ de a reprezenta Clujul la europarlamentare. Nu vă interesează să construiţi politica „mare“?

La Bruxelles am plecat ca observator şi apoi, într-un scurt mandat, de un an, pentru că nu suportam lipsa de eficienţă a Parlamentului României – ne certam pe regulament şi trăgeam de timp.

Dar, după doi ani şi jumătate în Parlamentul European, pot spune ca acolo nu se face politica „mare“; este un laborator de politică virtuală. Parlamentul European nu seamănă cu nicio altă instituţie naţională. Acolo politica înseamnă planificare şi raţionalitate, înseamnă negociere continuă şi căutarea obsedantă a consensului.

Nimic nu se impune prin abuz de putere, chiar atunci când există majorităţi, niciun proiect nu este trecut prin şmecherii, iar politica se conjugă la timpul viitor.

Este un uriaş laborator de planificare socială şi politică, un loc unde raţiunea şi inteligenţa se pot impune, chiar dacă ar avea îm potrivă o majoritate tembelă. Din păcate, această instituţie are încă prea puţină forţă în arhitectura puterii europene.

În viziunea mea, singura politică serioasă este politica locală şi regională. Acolo trebuie să construieş ti cu adevărat, acolo electoratul nu este „pulimea“, cum spune edilul Capitalei, acolo cei care te aleg sau te judecă sunt vecinii tăi, colegii de muncă, oameni concreţi.

Am lansat proiecte politice de respiraţ ie regională însă mai avem de aşteptat în România, chiar şi în Transilvania, până ce oamenii vor simţi că trebuie să acţioneze ca să scape de corupţie, centralism sau birocraţie, că nu ajunge să aplaude sau să voteze şi apoi să stea în tribună.

Cum percepeţi, din postura de sociolog cu ştate vechi în meserie, stadiul actual al politicii româneşti?

Încerc să dau o definiţie pentru politica românească în două cărţi, una apărută şi alta în curs de apariţie. O politică mai mult mimată, decât în plină acţiune; o politică fără substanţă, o democraţie originală care nu a reuşit în două- zeci de ani decât să accentueze subdezvoltarea. Am pierdut locuri bune în clasamentul naţiunilor europene şi ar trebui să ne bucurăm că nu se retrogradează din UE ca şi din Liga I la fotbal. Niciun demers strategic de proiectare a viitorului şi, mai ales, nicio intenţie de a moderniza România. Am reacţionat doar obligaţi de integrarea europeană, dar acum ne-am relaxat. De parcă nu ar fi ţara noastră, Româ nia a devenit pentru politicieni o patrie de unică folosinţă. De la mineriade, la marile fraude publice, politica noastră a fost mai degrabă un despotism oriental netransparent unde singura energie care a pus maşinăria în mişcare a fost ura sau scandalul. Acum, o marketizare excesivă şi cumpărarea votului, un electoralism vulgar, deja sunt o formă de a amaneta viitorul. Când Guvernul României aflate în criză, dă 3 miliarde de euro – pentru că e campanie electorală – din fondul de dezvoltare, către consum, este clar că suntem condamnaţi la sinucidere istorică, asistată de clasa noastră politică. Când aud clasă politică, mă gândesc instant la şcoala de corecţie.

Tensiunile apărute în politica internaţ ională – consecinţă a diverselor crize – nu pare propice consolidării coaliţiei aflate la guvernare, în România. Cum comentaţi momentul FMI, care supune la noi tensiuni colaborarea PSD-PDL?

Merg mai departe cu răspunsul de mai sus. Politicienii fac demagogie şi în acestă situaţie gravă.

Unii, poate chiar majoritatea, nu înteleg nimic, nu au date şi nici nu sunt interesaţi. Este normal să căută m o modalitate de a ne crea o rezervă în cazul unei crize care ar putea lovi mecanismele centrale de funcţionare socială. Povara unei datorii la FMI este mare, ne-ar bloca avântul unei viitoare relansări, căci sunt credite pe termen scurt, trebuie plătite repede. Dar ce să facem altceva? Condiţiile de monitorizare ale FMI nu sunt rele pentru noi, este singurul mod de a păstra disciplina cheltuirii resurselor. Dacă guvernul trecut era monitorizat şi nu se cheltuia aiurea, nu am fi avut acum nevoie de imprumutul de la FMI.

Credeţi că România s-a cuplat la politica Europei comunitare sau se dovedeşte a fi, în continuare, un mecanism gripat?

După ce am terminat cu partea birocratică, ne-am oprit din modernizarea administraţiei şi descentralizare.

Cred că descentralizarea şi regionalizarea politică sunt imperative pragmatice ale acestui timp. Democraţia şi administraţia nu pot rezolva problemele oamenilor de la distanţă, de o manieră generică. Politica trebuie să se apropie de comunităţile concrete pentru a le servi interesele nu doar pentru a răspunde unor ataşamente vagi la oameni sau ideologii.

Fiecare regiune are profilul ei, urgenţ ele ei şi chiar identităţi culturale distincte. Vrea să fie reprezentată de oameni pe care îi poate trage la răspundere, nu de oameni ascunşi pe liste, oameni pe care îi vede din patru în patru ani. În plus, descentralizarea este o urgenţă majoră: banii trebuie cheltuiţi acolo unde se produc, pe programe votate de comunităţ ile locale. Controlul asupra cheltuirii banului public este o altă cerinţă legată de descentralizare şi el se poate face doar acolo unde avem efectele. Într-o administraţie centralizată, responsabilitatea se depersonalizează şi acesta este cel mai mare rău. În acest moment, datorită lipsei de descentralizare şi transparenţă a deciziilor executivului (suntem pe locul 126 în lume din 131 de ţări), Guvenul cheltuie aproape 40 la sută fără execuţie publică bugetară, iar Parlamentul, într-o manieră clientelară, demagogică şi total ineficientă, nu vede aceste decizii.

Va putea juca România, într-un viitor oarecare, rolul liderului regional în structurile europarlamentare?

Greu de crezut. Trebuie să pornim de la o evaluare realistă a situaţiei. România este o ţară supercentralizată, o moştenire a comunismului, dar asta nu e singura explicaţie. Şi ţările care au venit după monarhii puternice sunt destul de centralizate, chiar dacă mult mai raţional. Centralizarea are avantajul că se poate conduce cu oameni puţini, şi chiar mai puţin pregătiţi. Centralizarea ar putea să folosească resursele mai bine, pentru proiecte mari, dar la noi nu mai este cazul. Rămânem centralizaţi pentru ca moştenirea luată de unii în 1989 să nu se disipeze. Încă avem o clasă politică în mare măsură validată înainte de 1989, care ţine cu dinţii de putere. Toţi aceştia ştiu că stăpânul resurselor are puterea. Deci nu se poate face nici justiţie, nici presă liberă, nici transparenţă atâta timp cât toate resursele sunt centralizate. Mai este un lucru, odată ce puterea ar fi dată comunităţilor, ele nu o vor mai lăsa din mâini, iar nomenclatura de la centru rămâne fară resurse. Trebuie să fim realişti – nici comunităţ ile locale nu sunt sută la sută pregătite să ia puterea şi s-o administreze.

Sunt înca mulţi primari sau oameni politici care aşteaptă mereu ordine de la centru, care nu îşi dau seama cât de important este mandatul primit de la comunitate prin vot.

În plus, ne-am distrus industria, şi de agricultură ne batem joc. Cum să fim lideri regionali, ce tip de excepţ ionalitate s-ar putea naşte pe plaiul mioritic. Parcă suntem dominaţ i de un sentiment al urii de sine, cum ar spune Luca Piţu, nu avem vocaţie de lideri, avem doar aroganţ e trecătoare, nu putem urmări proiecte pe termen mai mare de trei zile.

Sunteţi unul dintre liderii „grupului de la Cluj“. Mai funcţionează această structură ca entitate politică în interiorul PSD? Joacă ea un anumit rol la nivel local/naţional?

Grupul de la Cluj a fost o izbucnire de luciditate a stangii româ- neşti şi, mai ales, a provinciei. A fost şi o perioadă de euforie, aproape doi ani în care am visat cu toţii şi am realizat câteva lucruri.

Grupul de la Cluj a fost un nume dat nevoii de schimbare, renunţării la imobilism şi centralism de tip bolşevic. Acum este greu să fie vizibil, căci toţi ochii sunt îndreptaţi spre „femurul porcin“ al guvernării.

Sigur, am făcut şi noi unele erori, mai ales în identificarea unor oameni care să materializeze ideile noastre, în credinţa că istoria nu face paşi înapoi şi în ideea că, în fond, comunismul a murit, el nefiind niciodată prea implementat în România. Am greşit şi în modestia de a crede că nu noi trebuie să ne urcăm la volan după ce am construit maşina.

Am militat pentru un partid deschis, în care să vină tineri, să vină intelectuali, o stângă care să se ocupe de proiecte pe termen lung şi care să fie respectată. Am dorit o stângă care se adresează unor oameni concreţi nu unor scheme ideologice de la începutul secolului XX, denumiri generice: muncitorii, ţăranii, săracii etc. Nu va trece mult şi aceste idei vor învinge. Grupul de la Cluj, nu este un mit al presei cum a spus un coleg, ci un nume dat nevoii de schimbare în PSD, dar şi în alte partide. Este un vis al majorităţii încă tăcute.

În ultima perioadă aţi fost mai puţin vizibil în prim-planul politicii autohtone. De ce? Aveţi alte proiecte?

Încerc să scap de virusul politic, să mă vindec pentru a lucra câţiva ani în domeniul profesiei mele. Aproape că am pierdut zece ani cu funcţiile din administraţie, cu zbaterea politică.

Mă întorc la cercetările mele, vreau să mă apuc din nou de scris serios şi, mai ales, lucrez la proiectul unui think tank românesc care să anime o dezbatere publică, care nu mai există de când societatea civilă este absorbită la guvernare, din patru în patru ani. Vreau să lansez teme, nu să dau verdicte şi să promovez gândirea critică. Aş vrea să lansăm exerciţii publice de gândire critică, alături de o echipă de foarte tineri sociologi, economiş ti, jurnalişti.

Ştiu că lucraţi la una sau două cărţi. În ce stadiu vă aflaţi?

Am terminat o carte, „Patrie de unică folosinţă. Eseuri de sociologie critică“, şi mai pregătesc o antologie de texte, provizoriu numită „O psihopatologie a politicii româ- neşti“. Sper să termin şi o „Sociologie a ideologiilor“ şi să reeditez, cu completări, o carte mai veche, „Comunicarea simbolică“.

Dincolo de politică, spuneti-mi, vă rog, ce altă mare pasiune aveţi? Şi unde vă aflaţi atunci când fugiţi de politică?

Îmi place viaţa, urăsc somnul.

Am atâtea pasiuni încât mi-e şi ruşine să recunosc, din frica de a nu se spune că sunt superficial. Îmi place poezia şi visez ca până la sfâreşitul vieţii să comit şi un volum de versuri, sunt nebun după fotbal, chiar şi acum aş juca zilnic alături de prietenii mei dacă s-ar putea.

Citesc în secret, noaptea târziu, cărţi despre regia de film, scrierea de scenarii, montaj, pentru că mă bate gândul să fac filme documentare despre lumea noastră fascinant de tristă. Mă pasionează fotografia şi semiologia imaginii.

Sunt pasionat de comunicare, discursuri şi marketing politic. Sunt un norocos şi un fericit că pot să fac sociologia ca profesie, cea mai mare pasiune a vieţii mele. Îmi place muzica, rătăcirea pe Internet şi mai ales oamenii şi poveştile lor.

Aş asculta poveşti de viaţă o veşnicie. De politică mă ascund printre cărţi, printre oameni dar miar plăcea câteadată să mă ascund în codru, cu o flintă pe umăr.

Ce vă propuneţi să realizaţi în viitorul imediat?

Să trăiesc, sa rămân viu, să numi pierd prietenii şi să-mi fac alţii noi, să mai cresc nişte generaţii de studenţi, să stau cât mai mult cu fiul meu, Adrian Sebastian, şi să mă împrietenesc cu fiica mea Adriana.

6 paşi pentru o Românie europeană 1. Să se întâmple o minune, un cataclism care să facă să se întâlnească într-o zi un Preşedinte cu voinţa de a schimba România, un Guvern de specialişti şi un Parlament de vizionari şi să facă împreună, fără scandaluri şi demagogie, un proiect serios de modernizare a României pentru o sută de ani.

Nu să-l scrie ei, să adune specialişti, experţi, din ţară dar şi din străinătate;

2. Să facă apoi descentralizarea reală a administraţ iei şi să se valorifice energiile comunităţilor.

3. Reforma învăţământului şi sănătăţii sunt lucrurile cele mai importante. Dar nu după idiosincraziile miniştrilor trecători sau interesele politrucilor, ci după o viziune modernă. Nu pe baza gratuităţii, ci prin coparticiparea oamenilor, ceea ce este gratis nefiind valorizat.

4. Reforma Justiţiei şi realizarea dreptăţii sociale. Sentimentul echităţii şi justiţiei ar fi elementul unificator care i-ar face pe oameni să înceapă să craedă că România merită mai mult, să se simtă acasă. Ar mai trebui construite câteva zeci de puşcării.

5. Un proiect pentru satul românesc, nu transformarea lui în muzeu, ci transformarea lui într-un loc unde se poate trăi civilizat.

Stimulată toată industria alimentară să se mute acolo, căci acolo este materia primă şi forţa de muncă, sprijinită agricultura, dar nu doar electoral, şi reconstruită infrastructura pentru ca să poată fi posibil turismul rural

6. Dacă niciunul din aceste lucruri nu funcţionează, rămân doar pe hârtie, atunci putem apela la o ultimă metodă: să importăm măcar 10 milioane de nemţi.

Etichete: ,
Categoria: Nr. 3 / Martie - Aprilie 2009, Profil de politician | Nici un comentariu

MIRELA IONESCU CONSILIERUL DE ACASĂ

decembrie 2008

Doamna Mirela Ionescu este economist şi tânără mămică. Este mereu aprope de soţul său şi îl susţine necondiţionat, chiar dacă timpul pe care îl petrec împreună este tot mai scurt.

Doamnă Ionescu, îl apăraţi sau, mai ales, îl judecaţi pe soţul dumneavoastră?

Îl apăr, cu siguranţă, cu atât mai mult cu cât am învăţat, chiar de la el, arta apărării. De cele mai multe ori are dreptate şi nu am de ce să-l judec. Îl mai sfătuiesc câteodată, atunci când am o anumită părere, bine conturată.

În ce măsură îl susţineţi din punct de vedere profesional?

O fac de fiecare dată atunci când are dreptate. Există şi anumite situaţii în care, argumentându-mi punctul de vedere, din poziţia de locuitor al Capitalei, încerc să-i schimb o anumită părere. În măsura în care este cazul, desigur. În general avem, un dialog „constructiv“.

Aţi fost în deplin acord atunci când a intrat în politică?

Am ştiut că va fi greu, că îl voi vedea tot mai puţin, că va trebui să mă descurc în multe situaţii singură… Dar l-am susţinut. Am fost de acord cu dorinţa lui de a intra în politică. N-am încercat, niciun moment, să-l opresc. De când am născut-o pe Rebecca, încearcă să-şi facă mai mult timp să stea cu noi. Să nu piardă anumite momente din viaţa fetiţei.

Ce aţi dori să realizeze soţul dumneavoastră, astfel încât numele său să rămână în amintirea bucureştenilor?

Eu spun că dacă va reuşi să aplice acel plan de dezvoltare a turismului în Bucureşti, va rămâne, cu adevărat, în amintirea locuitorilor Capitalei. M-am pus în ipostaza de a fi turist în Capitala României şi mi-am dat seama că există foarte multe zone şi edificii extrem de importante de vizitat.

Preferinţe

Moda

Ţinutele clasice, nu prea extravagante. De când sunt cu fetiţa port haine mai comode. Deci, practic şi feminin.

Reviste

Revistele de amenajări interioare, apoi Elle, Cosmopolitan. Mă ţin la curent cu noutăţile, în diverse domenii.

Actori

Julia Roberts, pentru toate rolurile în care am văzut-o. Şi Robert Redford, din vechea generaţie.

Muzică

Loredana Groza, Gwen Stefani şi, foarte, foarte mult, muzica italiană veche, pe care am descoperit-o, împreună cu soţul meu, în luna de miere petrecută în Italia.

Pasiuni

Dansul. Am făcut cursuri de dans înainte de sarcină. Acum, pentru o perioadă, am întrerupt dar le voi relua.

Călătorii

Aş vrea să văd Parisul, mi-ar plăcea să merg în China, dar, în primul rând, să vizitez cât mai multe în România, o ţară superbă.

Portret de familie

Dacă aţi fi doar o zi nevoită să veniţi la serviciu în locul domnului Ionescu ce aţi face mai întâi? Deşi ar fi foarte greu să rezolv o problemă importantă într-un timp aşa de scurt, aş începe să aplic un plan de descongestionare a traficului.

Apoi aş încerca să pun la punct problema curăţeniei.

V-aţi sfătui copiii să îmbrăţişeze o carieră politică?

Da, de ce nu? Dacă doresc şi au aptitudini în domeniu, de ce nu? Eu îi îndrum, iar ei vor fi liberi să-şi aleagă meseria.

V-aţi temut vreodată pentru soţul dumneavoastră de când a fost ales viceprimar?

Da! A fost o problemă, dar nu după, ci înainte de a deveni viceprimar. Atunci când a avut, în campania pentru locale, un accident urât.

L-a lovit o maşină. A avut piciorul rupt, a stat întrun scaun cu rotile o perioadă. Am avut noroc că totul a fost bine, până la urmă.

Care este amintirea cea mai plăcută pe care o aveţi împreună?

Cea mai plăcută este, evident, legată de naşterea fetiţei, atunci când soţul meu a venit la mine la spital. Abia se instalase în Primărie şi lam sunat. A fost lângă mine în tot acel timp.

Când a devenit viceprimar nu aţi avut sentimentul că pierdeţi o parte din el?

Ba da, dar asta e situaţia. Acum m-am obişnuit. Sper ca, măcar în week end, să fim mai mult timp împreună.

Ce sfat îi daţi, legat de viitorul său politic?

Să rămână cinstit şi corect ca şi până acum. Să nu plece urechea la zvonuri şi să rămână lângă cei care l-au sprijinit.

Categoria: Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009, Profil de politician, România | Nici un comentariu

ROBERT CONSTANTIN IONESCU un avocat pentru bucureşteni

decembrie 2008

Avocatul Robert Constantin Ionescu este un politician cu o ascensiune extrem de rapidă, mai ales pentru unul care nu a ţinut, cu totdinadinsul, să devină membru al unui partid aflat la putere. În numai doi ani, el a parcurs paşi importanţi în Partidul Noua Generaţie, pentru a ocupa, în 2008, fotoliul de viceprimar al Capitalei.

Domnule Robert Ionescu, cum e să semnezi ca primarul?

Este o întrebare pe care prietenii nu ezită să mi-o adreseze, iar eu nu evit să le răspund. Sunt pentru prima dată într-o astfel de demnitate publică şi îmi revine onoarea să-mi îndeplinesc atribuţiile de viceprimar al Capitalei. Sper să se întâmple acest lucru cât mai mult timp posibil. În ceea ce priveşte semnatul, o fac în deplină cunoştinţă de cauză, fiind tot timpul conectat la problemele care apar şi cărora trebuie să le răspund cu mare promptitudine. Nu mă deconectez niciun moment. Nici la volan, nici acasă, nici în week end.

Aţi venit la Primărie cu programul „Fac ce n-a mai făcut nimeni“. Cât aţi făcut până azi din ceea ce v-aţi propus?

Încă prea puţin. Sunt bucuros, totuşi, să constat cel puţin din aprecierile colegilor că, în numai cinci luni, am reuşit să imprim anumitor proiecte, unele mai vechi, un ritm net superior celui din ultimii ani. Cel puţin în domeniul culturii, învăţământului şi mediului, domenii pe care le am în subordine, aici, la Primăria Generală.

De asemenea, am iniţiat şi demarat proiecte importante în domeniile amintite şi n-aş vrea să uit să vorbesc aici despre Direcţia Turism, asupra căreia mă aplec cu mare seriozitate. Consider domeniul ca fiind unul încă virgin. Îmi doresc să dezvolt aici câteva proiecte cu vizibilitate imediată, în beneficiul, sută la sută, al bucureştenilor. Luaţi-o ca pe o promisiune, ca pe un pariu cu mine însumi. La începutul lui 2009 sunt hotărât să demarez aceste proiecte pentru dezvoltarea turismului bucureştean.

Cum arată ziua de muncă a unui viceprimar al Capitalei?

Arată ca o goană nebună. Mă trezesc la o oră imposibilă, apoi, după micul dejun pregătit de soţie şi pe care, evident îl sar în graba cotidiană, mă arunc în traficul îngrozitor. Pe la 8.00 sunt în Primărie, unde iau act de corespondenţa şi de rapoartele pe care trebuie să le avizez, zi de zi, în calitate de viceprimar general. După care încep audienţele, continui cu discuţiile tehnice în întâlnirile pe care le am cu directorii direcţiilor din subordine şi cu şefii de serviciu. Nu aflu niciodată cum se face seară.

Care este obiectivul dumneavoastră cel mai important în acest moment?

Din punct de vedere profesional, acela de a nu mă ascunde în birou. M-am acomodat bine cu exigenţele funcţiei, dar doresc să am un contact nemijlocit cu bucureşteanul, cu omul de rând. Să fiu, dacă vreţi, avocatul lor în Primărie. Din punct de vedere familial, să-mi fac mai mult timp pentru fetele mele soţia şi fiica mea de numai cinci luni, Rebecca Steliana. Visul nostru este ca Dumnezeu să ne dăruiască şi un băieţel, cât de curând.

Ca o coincidenţă extraordinară, vă pot spune că fiica mea s-a născut exact în ziua în care am preluat funcţia de viceprimar general. La ora 8.00 am intrat în birou, iar la 10.00 m-a sunat soţia să-mi spună că urmează să nască iminent.

Gigi Becali spune că se retrage din scenă. Cum vă vedeţi propriul viitor politic?

Din punct de vedere politic trebuie să recunosc că traversăm o perioadă nu tocmai fertilă, şi mă refer aici la rezultatul obţinut de PNGCD în alegerile parlamentare. La nivelul conducerii centrale a partidului va trebui luată o decizie, cât de repede posibil. Deşi la acestă oră nu există, încă, un acord oficial, se pare că ne vom apropia de PD-L. Personal cred că este o decizie bună, care nu poate duce decât la consolidarea unei alianţe politice, existente încă din vară, la nivelul Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Este păcat ca ea să nu se extindă şi la nivel naţional.

Decizia politică va fi luată cu siguranţă în urma unei consultări comune în care, cu celeritate se vor analiza oportunităţile premiză. Această decizie va influenţa într-un mod nemijlocit şi viitorul meu politic.

Şi dacă PNG nu va iniţia această apropiere, va rezista patru ani în afara jocului?

Va fi greu, dar nu imposibil. Nucleul partidului a rămas ferm, liderii sunt solidari. Nimeni nu s-a orientat către o altă formaţiune politică. Rămânem uniţi în jurul ideilor politice care ne-au făcut să venim către această formaţiune politică. În ceea ce mă priveşte, cu siguranţă voi rămâne în continuare un om de dreapta. Cred în valorile dreptei şi din acest punct de vedere îmi este imposibil să mă închipui aparţinând unei stângi politice

Care este problema cea mai acută cu care se confruntă bucureşteanul astăzi?

Nu este una singură. Dar dintre numeroasele discuţii pe care le am cu bucureştenii, cred că pe primul loc se află traficul, care sufocă tot mai tare Bucureştiul. Apoi e vorba despre lipsa curăţeniei şi, ca o prelungire, despre sănătatea publică. Nu în ultimul rând, o problemă este aceea a preţului mare al gigacaloriei, şi mă bucur că am reuşit ca printr-o Hotărâre de Consiliu să menţinem tarifele gigacaloriei la nivelul actual şi să evităm majorările.

Domnule viceprimar, sunteţi avocat de carieră. Nu vă e dor de meserie?

Ba da. Şi aici atingeţi o rană deschisă. Autosuspendarea din profesia de avocat pe această perioadă a fost necesară din pricina incompatibilităţii evidente dintre funcţie şi meserie. Mi-am închis cabinetul de avocatură cu multă tristeţe şi cu sufletul strâns. Sunt specializat în drept penal, am lucrat numai în penalul cu arestaţi şi am considerat tot timpul, fără a jigni pe cineva, că dacă dreptul devine spectaculos pe o ramură a lui, atunci aceasta se întâmplă în dreptul penal cu arestaţi. Dintr-un anumit punct de vedere sper ca perioada să fie cât mai scurtă, din altul, dimpotrivă.

Care credeţi că ar trebui să fie simbolul, marca Bucureştiului ca şi capitală europeană?

Cu riscul de a-mi atrage multe antipatii, cred că simbolul reprezentativ al Bucureştiului este Palatul Parlamentului. Desigur, clădirea Ateneului Român este, şi ea, reprezentativă pentru Bucureşti şi foarte valoroasă. Paradoxal, însă, ea nu poate fi vizitată. Nu este deschisă publicului larg. Am prieteni care vin din străinătate, o văd în pliante şi când merg să o viziteze li se spune că edificiul nu se vizitează. E absurd.

„Decizia politică va fi luată cu siguranţă în urma unei consultări comune în care, cu celeritate, se vor analiza oportunităţile premiză. Această decizie va influenţa întrun mod nemijlocit şi viitorul meu politic.“

6 paşi pentru o primărie europeană

1. Descentralizarea unor servicii şi competenţe din Primăria Capitalei şi delegarea lor către primăriile de sector

2. Eficientizarea muncii în ceea ce priveşte administraţia publică locală.

Mulţi lucrători din primărie nu fac treaba pentru care sunt plătiţi.

3. Încurajarea unei forme de parteneriat public-privat în contextul cărora Primăria să încurajeze investitorii care aduc bani în Bucureşti, nu pe aceia care vor să ia.

4. Consultarea bucureştenilor în momentul în care se iau decizii importante pentru soarta lor. Până acum, acestea au fost luate de câţiva privilegiaţi.

5. O întoarcere a consilierilor generali către cetăţeni şi consemnarea nevoilor şi dorinţelor lor pe domenii şi puncte de activitate, în Consiliu, acolo unde bucureştenii trebuie să fie invitaţi să participe, şedinţele fiind publice.

6. O relaţie mult mai constructivă cu primăriile generale ale statelor membre ale UE, de unde eu cred că putem „importa“ multe lucruri bune

Categoria: Nr. 2 / Decembrie 2008 - Ianuarie 2009, Profil de politician, România | Nici un comentariu

ADRIANA CAZAN – L-AM SUSŢINUT ÎN TOT CEEA CE ŞI-A PROPUS

noiembrie 2008

Adriana Cazan este o femeie care se implică, o femeie de afaceri, o femeie sensibilă. Mai presus de toate acestea este mamă şi soţia unui om realizat, ca şi ea, din toate punctele de vedere. Care a fost contribuţia doamnei Adriana Cazan la toate acestea?

Doamnă Cazan, cum l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră?

În anul 1979 eram elevă în clasa a IX-a, la Sibiu şi, după ce a aflat la care şcoală învăţ, orientându-se după numărul matricol purtat la uniformă, m-a aşteptat în pauză, într-o zi de toamnă târzie şi frumoasă şi, stânjenit, mi-a oferit o ciocolată.

Aşa a început povestea noastră minunată, cu mulţi ani în urmă, când eram foarte tineri, aproape copii.

În ce măsură aţi contribuit la poziţia sa actuală ?

L-am susţinut tot timpul şi necondiţionat în tot ceea ce şi-a propus, pentru că am avut încredere deplină in capacitatea lui de a discerne ce trebuie şi ce nu trebuie făcut.

Sunteţi o soţie tolerantă sau vă impuneţi punctul de vedere?

Mi-ar fi plăcut să îmi pot impune punctul de vedere, dar reuşesc numai uneori, când am argumente foarte puternice şi de necombătut, în rest fiind mai degrabă tolerantă.

(mai mult…)

Etichete: ,
Categoria: Nr. 1 / Noiembrie - Decembrie 2008, Profil de politician | Nici un comentariu

MIRCEA CAZAN – Ştiinţa de a face bine

noiembrie 2008

„Locul liberalilor este totdeauna în banca Puterii. Partidul Brătienilor a fost creat pentru a fi la Putere şi atât timp cât a funcţionat în România sistemul parlamentar democratic, PNL a stat, însumând anii, cel mai mult la Putere.“

Liberalul Mircea CAZAN, Preşedintele Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii – Radiocom, este omul care are ştiinţa de a face bine atât afacerile pe care le întreprinde cât şi politică. S-a hotărât să candideze la Sibiu ajungând la concluzia că nu trebuie să abandoneze domeniul în care a investit foarte mult suflet.

Domnule Cazan, a mai rămas o lună până la alegeri. Simţiţi tensiunea finalului de cursă?

Pentru mulţi candidaţi această cursă a început cu patru ani în urmă şi cred că ei resimt mult mai acut decât mine tensiunea finalului de cursă. Eu am intrat relativ recent în febra electorală, pentru că nu am fost foarte hotârât dacă voi candida sau nu. Un întreg complex de factori ar fi trebuit să mă determine să nu candidez şi, la un moment dat, chiar am afirmat explicit, în cercul meu de prieteni, că nu voi candida. Mi-am spus însă că politica, cel puţin în viziunea mea, se face nu numai cu multă muncă şi tenacitate, cu pasiune şi cu spirit vizionar, cu bani, din ce în ce mai mulţi bani, ci şi cu suflet, mai ales cu suflet. Eu am pus şi pun în continuare mult suflet în tot ceea ce fac, deci şi în politică, aşa încât am ajuns la concluzia că nu sunt deloc îndreptăţit să abandonez tot ce am acumulat şi tot ce am construit în politică, fiindcă totul a fost făcut cu imense investiţii sufleteşti. Odată hotarâtă candidatura mea, m-am implicat cu toată energia în cursa electorală şi resimt din plin tensiunea competiţiei, care, pe mine cel puţin, mă stimulează.

(mai mult…)

Etichete: , , , ,
Categoria: Nr. 1 / Noiembrie - Decembrie 2008, Profil de politician | Nici un comentariu