Uncategorized

PREMIERUL A SCURTAT SALARIILE ŞEFILOR DE AGENŢII

noiembrie 2008

După scandalul declanşat de presă în legătură cu salariile de nababi pe care le încasează şefii agenţiilor şi autorităţilor din subordinea executivului şi a ministerelor, premierul Tăriceanu s-a văzut nevoit să acţioneze. Astfel, în baza unui act normativ adoptat de executiv, salariile de bază pe care le primesc preşedinţii şi inspectorii generali de stat vor fi la nivelul indemnizaţiilor de care beneficiază secretarii de stat, iar cele pentru vicepreşedinţi, la nivelul indemnizaţiilor subsecretarilor de stat, a decis guvernul. Prevederile noii hotărâri sunt valabile atât pentru instituţiile finanţate de la buget cât şi pentru cele finanţate integral din venituri proprii. Mai mult, premierul a anunţat că a semna un memorandum în care se specifică faptul că secretarii de stat vor avea dreptul să deţină un singur loc în consiliile de administraţie, iar angajaţii din societăţile cu capital de stat, fie integral, fie parţial, regii autonome etc., vor trebui să aibă salariile în funcţie de performanţele pe care le realizează.