Din Parlamentul German prin Pantelimon în Casa Poporului

3 noiembrie 2008, 16:50
Cautam colaboratori

Ştefan Sebastian Szobotka, directorul de comunicare al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), este candidat din partea Partidului Naţional Liberal pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 7, Bucureşti.

La numai 36 de ani, Szobotka are o carte de vizită impresionantă, profesional şi educaţional. Între altele, imediat după absolvirea Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, în 1999, obţine o bursă a Parlamentului German, Bundestag şi a Universităţii Humboldt la Berlin. Un an mai târziu, Ştefan primeşte certificatul de absolvire al acesteia cu cel mai înalt calificativ.

Ca bursier, Ştefan lucrează la cabinetul deputatului Gunther Nolting purtătorul de cuvânt în probleme militare, de securitate şi apărare al Facţiunii din Bundestag a FDP, membru al Comisiei de Apărare a Bundestag fiind responsabil pentru relaţia cu exteriorul al acestui foarte important parlamentar german.

În 2000, devine Membru al comitetului organizatoric al Adunării Parlamentare NATO de la Berlin. În primăvara anului 2000, Ştefan Sebastian Szobotka este invitat de prestigioasa Societate Humboldt să susţină o conferinţa despre mizele dezvoltării politice şi sociale ale României, manifestarea având loc în clădirea Bundestag. Revenit în ţară, Ştefan Szobotka, ocupă funcţii de top PR şi comunicare în cadrul unor importante companii precum InterAmerican Insurance Company Branch Manager -, Madora Chemicals Prod. Development Manager -, Public Relations Company Managing Partner Coordonator pentru România al Vienna Economic Forum. În prezent deţine, aşa cum aminteam, funcţia de Director Comunicare şi Relaţii Internaţionale la Compania Naţională de Autostrăzi.

Interesul principal al domnului Ştefan Sebastian Szobotka se leagă de infrastuctura rutieră majoră. În discuţia pe care am purtat-o cu el, îmi spunea că România ar putea înregistra o creştere economică procentuală de 2 până la 3 puncte dacă ar avea realizate axele majore rutiere, adică autostrăzile Nord-Sud şi Est-Vest. În continuarea acestei idei, domnul Szobotka susţinea că numai dezvoltarea coerentă a infrastructurii ne poate garanta competitivitatea în piaţa investiţiilor. O consecinţă directă a acesteia este prosperitatea şi creşterea nivelului de trai. Pentru ca acestea să devină realitate, ar trebui întreprinse câteva măsuri urgente:

1. Adoptarea unei finanţări multianuale în locul celei anuale pentru proiectele de infrastructură declarate prioritare pentru dezvoltarea României: aici vorbim în primul rând de Coridorul IV Pan European (Nădlag Arad Timişoara Deva Sibiu Piteşti Bucureşti Cernavodă Constanţa) şi pentru Axa Nord-Sud (Bucureşti Braşov Cluj Oradea Borş).

2. Adoptarea unei hotărâri parlamentare transpartinice privind priorităţile investiţionale în infrastructura rutieră majoră pentru o perioadă de minimum 5 şi maximum 8 ani, după modelul ţărilor din Vestul şi Nordul Europei.

3. Adoptarea unui pachet de legi privind siguranţa circulaţiei, după modelul francez, unde securitatea rutieră face parte din strategia de securitate naţională.

4. Managementul informatic al traficului la nivel naţional, pentru semnalizarea rutelor ocolitoare şi reducerea timpului în ambuteiaje.

5. Înfiinţarea reţelei metropolitane Bucureşti şi construirea în regim de urgenţă a liniilor de metrou Pantelimon Drumul Taberei şi a legăturii de Nord cu Aeroportul Otopeni.

Dacă programul domnului Ştefan Sebastian Szobotka este unul legat în principal de transporturi, acesta nu neglijază nici funcţia de purtător de cuvânt al cetăţeanului: „Îmi doresc totodată să devin şi membru al comisiei parlamentare de soluţionare a petiţiilor. Maestrul meu, deputatul german Nolting, pe lângă care m-am format, era şi el membru şi în comisia de petiţii pe lângă cea de apărare. El îmi spunea că omul politic adevărat are o specializare: apărarea, transporturile, cultura, externele, care o fi ea. Însă dincolo de aceasta, el trebuie să rămână mereu deschis la diversitatea problemelor cetăţeanului şi să îi fie mereu alături, atunci când instituţiile uită în slujba cui sunt! De aceea, şi în acest spirt, eu doresc să fiu ales pentru a sluji cetăţenilor României în primul rând, şi celor din Pantelimon în special. E simplu, nemţeste: vreau să îmi fac datoria.“

Comentează

NOTA: Revista Politica nu isi asuma reponsabilitatea asupra comentariilor utilizatorilor acestui site.