Candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor în judeţul Ilfov a ajuns în politică firesc, aşa cum spune chiar el. A venit cu o experienţă de invidiat căpătată în multiple domenii în care a performat: justiţie, administraţie, prefectură guvern, învăţământ. Cuvântul său de ordine – performanţa
Domnule Gabriel Oprea, cum aţi ajuns în politică?
Îmi place să cred că firesc. Cel puţin aşa am resimţit acest lucru. O continuare şi o împlinire a faptelor mele de până acum. Ştiu că aparent biografia mea pare alcătuită din o mulţime de linii frânte. Din justiţie în domeniul privat, apoi în zona de administraţie, la Rezervele Statului, la prefectura Bucureştiului, apoi ministru delegat pentru administraţia publică, sunt profesor universitar şi coordator de doctorate… multe „ruperi de ritm“ la prima vedere, cum se spune în sport.
De fapt, cred că toate acestea au fost trepte necesare pentru intrarea mea în politică, pentru funcţia pe care o deţin în prezent şi pentru cea pe care o voi deţine după alegerile din această toamnă.
Vă referiţi la funcţia de deputat, probabil? Şi dacă nu va fi să fie? La acest lucru v-aţi gândit?
Nici un singur moment, sincer să vă spun. Vom câştiga alegerile peste tot în ţară, iar în Ilfov vom avea chiar o premieră şi un record pentru acest judeţ. De altfel, de când am preluat organizaţia PSD Ilfov, am înregistrat numai rezultate foarte bune. Lucru verificabil, statistic, nu e vorba de impresii personale. Am dublat votul politic la alegerile locale, ajungând de la un 19% obţinut la alegerile locale din 2000, la un 40% la cele din 2004, am câştigat alegerile parlamentare din 2004, ca şi pe cele prezidenţiale, în judeţ. Am câştigat şi acum, în 2008 la locale, votul politic pe judeţ, având cei mai mulţi consilieri judeţeni… În fond, ca în orice domeniu în care am activat şi activez, e vorba de performanţă. De rezultate. În plan politic ele se traduc în voturi, în plan personal în capacitatea de a-mi respecta promisiunile. Toate promisiunile, fie ele personale sau politice, faţă de familie sau faţă de partid şi electorat. Un bărbat are un singul lucru de la care nu-şi poate permite să abdice dacă vrea să rămână bărbat: onoarea! În rest, pot fi victorii, pot fi eşecuri, pot depinde de tine, de alţii, de noroc, de vremuri. Un singur lucru nu ţi-l poate lua nimeni fără voia ta: onoarea.
Dar nu este, oare, politica tocmai domeniul în care e cel mai greu să îţi păstrezi această onoare?
Are Arghezi două versuri care îmi plac tare mult şi care mă caracterizează şi pe mine, sper: „Ispitele uoare şi blajine, n-au fost şi nu sunt pentru mine“. Nu evitând pericolele şi ispitele îşi căleşte un călugăr, de exemplu, calea spre mântuire, ci înfruntându-le. Aşa şi la mine. E mai greu, dar mai frumos. Ţine şi de educaţia mea militară, fără îndoială, dar şi de caracterul meu. De aceea am ales, în politică PSD-ul, un partid pe care cei care sunt superficiali îl înjură orbeşte, dar în care oamenii necăjiţi îşi pun mereu toate speranţele. Am învăţat un lucru, după toate succesele şi eşecurile din viaţă: nu pot fi fericit de unul singur, când în jurul meu e tristeţe şi sărăcie. Vedeţi dumneavoastră, socialdemocraţia nu ţine de ce şi cât ai, ci de cum eşti; de cât de atent sau neatent eşti la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Faptele definesc un creştin, ca şi un social-democrat, nu vorbele. Eu cred că acei miliardari din străinătate care donează sume mari pentru renovări de spitale, sau pentru diverse fundaţii de binefacere şi care nu o fac numai pentru scutiri de impozite, sunt social-democraţi, indiferent de apartenenţa lor formală la un partid sau altul.
Social-democrat înseamnă să îţi pese. Să îţi pese realmente, nu în campanii, nu la televizor. Statul nu e un organism paraşutat din spaţiu, este o organizare a oamenilor pentru a le face viaţa mai uşoară. Dacă abdică de la acest rol, nu îşi are rostul.
Ştim cu toţii că munca de politician, dincolo de avantaje şi dezavantaje, este o mare devoratoare de timp. Cum se împacă familia dumneavoastră cu asta?
Admirabil. Vedeţi dumneavoastră, eu sunt acelaşi ca atunci când mi-am cunoscut soţia, acelaşi pe care l-au cunoscut copiii de la naştere până acum. Nu sunt, prin fire, un om care să se încadreze într-un program fix de lucru. Iar ei ştiu că orice aş fi făcut, acelaşi timp l-aş fi dedicat familiei. Şi nu e aşa puţin cum se crede şi e de cea mai bună calitate. Că fac politică sau aş fi făcut afaceri sau aş fi rămas activ în armată… e un timp pentru toate, poţi să-l fructifici la maxim, sau poţi să-l iroseşti. Credeţi, sincer, că cei care au aşa-numitul „timp liber“ şi „stau cu familia“, realmente sunt acolo? Cu ei? Am cunoscut şi asemenea oameni şi am tot respectul pentru toată lumea, dar timpul la ei bălteşte, sunt împreună doar spaţial. În fine, una peste alta, familia mă înţelege pentru că mă cunoaşte şi ştie că tot ce fac e şi pentru ei. Accentuez „şi pentru ei“, dar şi pentru alţii, ceea ce nu poate decât să îi mulţumească pentru că şi ei, prin educaţie şi caracter, sunt tot socialdemocraţi. Şi lor le pasă. Iar asta împlineşte familia mai mult decât orice. Şi nu pot spera că cele mai multe familii din România gândesc şi simt cam la fel. Pentru că altfel tot ce avem e de prisos. Căci la ce îţi foloseşte să câştigi lumea, dacă îţi pierzi sufletul, nu?
ARTE VIZUALE/MEDIA