S-a întors în România să ia viaţa de la zero. Craioveanca Alina Tamboura, profesoară de muzică, a reuşit să vină împreună cu soţul ei şi cu cei trei copii în România, după mai bine de 13 ani în care a locuit în Gaza.

În plin război, au reuşit sa fie evacuaţi, în condiţii de urgenţă, cu ajutorul Crucii Roşii şi a Ambasadei României de la Tel Aviv. Alina Tamboura îşi doreşte un nou început în România.

În urmă cu 18 ani, Alina s-a îndrăgostit de un tânăr palestinian, student la facultatea de medicină.

IUBIRE FĂRĂ FRONTIERE

Cei doi s-au căsătorit şi, după ce el şi-a terminat studiile, şi-a luat soţia şi au plecat împreună în Palestina. El lucra ca medic militar, iar ea era profesoară de muzică la un teatru pentru copii, unde a profesat timp de opt ani. Apoi, Alina a ajuns în orchestra televiziunii palestiniene. Alina şi soţul ei au muncit din greu şi au reuşit să-şi facă un rost în viaţă. Împreună au trei copii: un băiat şi două fete.

„Tot timpul în Gaza era o situaţ ie de conflict, cu mici pauze de liniş te“, îşi aminteşte Alina. Oamenii se confruntau tot timpul cu numeroase lipsuri. Electricitatea se întrerupea de mai multe ori pe zi, nu exista gaz, iar populaţia rămânea fără benzină. Cei care doreau să meargă cu maşinile ajungeau să folosească ulei de gătit, în locul combustibililor, iar mirosul era îngrozitor.

Mai mult, şomajul era ridicat, iar blocada instituită la graniţa cu Israelul oprea orice import de materiale de construcţii sau alimente.

După începerea atacurilor israeliene, viaţa a devenit un coş- mar în Gaza. Erau lovite case, şcoli, spitale, facultăţi“, spune Alina Tamboura.

Orice persoană care mergea pe stradă era considerată ţintă în Gaza. Oamenii stăteau în case fără electricitate, căldură, linii telefonice, apă şi măncare, iar dacă îndrăzneau să iasă pe stradă, erau imediat atacaţi. Peste tot era plin de răniţi. „Mergeam zile în şir cu lanterna prin casă, pentru că nu aveam electricitate“, îşi aminteşte Alina.

Ajutoarele umanitare care ajungeau în Gaza erau puţine şi nu făceau faţă, mai ales că populaţia nu mai avea ce mînca de zile bune. Toate ajutoarele erau lăsate undeva la periferie, unde era imposibil de ajuns.

„VIAŢA MEA ESTE ÎN ROMÂNIA, LA FEL CA ŞI VIITORUL COPIIILOR MEI“

Războiul a distrus multe familii şi vieţi. Speranţele oamenilor s-au năruit una câte una. Alina a simţit că singura ei şansă este să fugă pentru a-şi salva copiii şi pentru a scăpa din infern. Pentru ea şi familia ei, a fost o adevărată aventură să ajungă acasă, în România. Au reuşit, în cele din urmă, să se alăture unui convoi de refugiaţi.

Drumul lor a fost unul al groazei, presărat cu lacrimi. Moartea îi pândea după fiecare colţ. Se temeau pentru vieţile copiilor lor şi nu-şi doreau decât să-i ştie în siguranţă.

Alina povesteşte că soţul şi unul dintre copii au plecat pe fugă, doar cu hainele de pe ei.

„Ambasada României ne-a condus până la graniţa cu Iordania, ne-a îmbarcat într-un autobuz care făcea legătura cu graniţa Iordaniei.

Acolo, ne-au aşteptat cei de la ambasada României din Iordania, care au fost foarte amabili. Ne-au dat să mâncăm pentru că eram flă- mânzi nu numai după drum, ci după zile întregi de nemâncare şi au încercat să ne înveselească“, îşi aminteşte Alina Tamboura. Numai că, înainte de a fi îmbarcaţ i spre România, li s-a spus că vor trebui să-şi plătească biletele de avion, moment „şocant“ pentru cei 20 de români şi palestinieni care urmau să ajungă la Bucureşti.

Femeia povesteşte că oficialii români din Iordania le-au spus că, dacă nu au banii, aproximativ 1.800 de dolari, pe care familia Tamboura ar fi trebuit să-i achite, nu este nicio problemă, pentru că-i pot plăti când ajung acasă. După ce au ajuns în România, Alina şi familia ei au simţit solidaritatea şi bunătatea românilor.

Vecinii şi prietenii le-au sărit în ajutor. Chiar primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi-a manifestat dorinţa de a o cunoaşte şi de a o ajuta. „Viaţa mea este în România, la fel ca şi viitorul copiiilor mei“, susţine Alina.

Ea este una dintre puţinele românce căsătorite cu palestinieni care au avut norocul să se poată întoarce în ţară. În Fâşia Gaza au rămas multe românce blocate, care aşteaptă să poată pleca, explică Alina. Însă, din cauza lipsei actelor sau a banilor de drum, întoarcerea acasă e doar un vis îndepă rtat. Multe dintre aceste femei nu mai au unde să revină nu mai au familii, case. Altele nu mai au curajul să înceapă viaţa de la capăt.

Războiul din Gaza, pe scurt

La sfârşitul anului trecut, Israelul a început să declanşeze bombardamente asupra Fâşiei Gaza, regiune aflată sub controlul organizaţiei teroriste Hamas de mai bine de un an.

Motivul invaziei invocat de Guvernul de la Tel Aviv este dorinţa de a stopa atacurile grupării Hamas. Atacul Israelului reprezintă cea mai mare desfăşurare de forţe din 2005, când premierul israelian Ariel Sharon a ordonat coloniştilor israelieni să se retragă din regiune. Gaza este o fâşie de 45 de kilometri lungime, cu o suprafaţă de 360 de kilometri pătraţi. Aproximativ o mie de cetăţeni români trăiesc în Fâşia Gaza.

Feed RSS Comentarii: RSS 2.0 feed.