Putin acuză Ucraina

10 decembrie 2008, 15:03
Cautam colaboratori

Premierul Vladimir Putin a acuzat Ucraina că a trimis armament şi personal militar în Georgia, în timpul conflictului recent din Caucaz. El a lăsat să se înţeleagă că soldaţi ruşi care au luptat de partea Osetiei de Sud împotriva Georgiei au fost ucişi cu arme ucrainene, „fapt ce nu va rămâne fără consecinţe asupra relaţiilor dintre Moscova şi Kiev“, a avertizat el, relatează Unian.

Putin a făcut aceste declaraţii în timpul convorbirilor avute la Moscova cu premierul ucrainean, Iulia Timosenko, transmite şi FoxNews. Şeful executivului de la Kiev se afla în Rusia pentru a discuta despre preţul gazelor ruseşti către Ucraina. Fără să-l numească explicit pe preşedintele Viktor Iuscenko, Putin a sugerat că acesta a autorizat trimiterea de armament în Georgia şi că militarii ucraineni au luptat alături de georgieni împotriva forţelor ruse.

Pe de altă parte, potrivit Unian, şeful Comisiei de anchetă din parlamentul ucrainean privind posibila implicare a preşedintelui Iuşcenko în livrările de arme către Georgia, Valeri Konovaliuk, a declarat presei de la Kiev că se teme pentru viaţa sa şi a familiei sale. „Am fost nevoit să-mi duc familia într-un loc sigur“, a spus el susţinând posibilitatea ca ameninţările pe care le-ar fi primit în ultima vreme să fie legate de intenţia de a se deplasa, la 27 octombrie, în Osetia de Sud, pentru a investiga la faţa locului livrările de arme ucrainene către administraţia de la Tbilisi.

Konovaliuk a declarat că există dovezi privind livrarea ilegală de arme şi echipamente militare ucrainene către Georgia, derulată sub controlul direct al preşedintelui Iuşcenko, continuată şi după conflictul din august din Caucaz. Tot el susţine că, investigaţiile arată că o bună parte a banilor rezultaţi din vânzările de arme către Georgia nu a ajuns niciodată în bugetul statului ucrainean.

Comentează

NOTA: Revista Politica nu isi asuma reponsabilitatea asupra comentariilor utilizatorilor acestui site.