cursa electorala

ALEGERI ÎN VREME DE CRIZĂ

noiembrie 2008

Suntem în preajma alegerilor. Clasa politică a declanşat ostilităţile campaniei propriu-zise. Candidaţii au furat startul, zbughind-o din blokuri cam de multicel şi acum umblă door-to-door pentru a-şi face cunoscut programul şi pentru a-şi spori notorietatea.

Toată lumea, de la alegător la candidat, se află în faţa unui scrutin general inedit. Votul uninominal cu bunele şi cu relele sale va crea, în curând, consecinţe: o reţetă parlamentară, un câştigător care în mod normal va nominaliza premierul şi, mai mult ca sigur, un guvern de coaliţie: fie cu PSD+PC pe post de pivot, alături de care va veni una dintre celelalte două formaţiuni importante ale eşicherului, fie va remonta vechea alianţă portocalie într-o nouă încercare de a ne face să trăim bine.

(mai mult…)

Băsescu, relaxat

noiembrie 2008

Într-un an electoral, tensionat la maxim, Traian Băsescu se declară complet relaxat. Preşedintele a mărturisit acest fapt, oarecum surprinzător, în Siria, la Damasc, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti locale. „Pentru prima dată de când mă aflu în politică, deşi sunt alegeri, nu am nicio treabă, pentru că prezidenţialele vor fi în 2009“, a spus el. Şi, pentru a dovedi că e complet neimplicat, a mai susţinut că nu poate face nici un fel de pronostic în ceea ce priveşte câştigătorul alegerilor din acest an. Răspunsul său a primit aplauze la scenă deschisă din partea celor aproximativ 200 de români din diaspora. „Pot să vă spun că sunt un preşedinte relaxat. Eu nu am alegeri, deci privesc lucrurile mai de sus. E prima dată când sunt alegeri şi nu am o treabă. De data asta sunt relaxat“, a mai spus el şi, din lipsă de preocupări, şi-a reluat atacurile asupra clasei politice rămase acasă. „Lumea politică a intrat în alegeri, toată lumea aruncă cu bani. O să facem faţă până la urmă“, a spus Băsescu, precizând că peste tot e la fel „excese de bani care se duc către populaţie“. „Nu e rău că primeşte populaţia, important este cum îi cheltuim“, a mai spus el. După care s-a întors acasă şi a promulgat legea „50%“ pentru profesori şi creşterea pensiilor.

GABRIEL OPREA, POLITICIANUL CARE NU RENUNŢĂ LA ONOARE

noiembrie 2008

Candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor în judeţul Ilfov a ajuns în politică firesc, aşa cum spune chiar el. A venit cu o experienţă de invidiat căpătată în multiple domenii în care a performat: justiţie, administraţie, prefectură guvern, învăţământ. Cuvântul său de ordine – performanţa

Domnule Gabriel Oprea, cum aţi ajuns în politică?

Îmi place să cred că firesc. Cel puţin aşa am resimţit acest lucru. O continuare şi o împlinire a faptelor mele de până acum. Ştiu că aparent biografia mea pare alcătuită din o mulţime de linii frânte. Din justiţie în domeniul privat, apoi în zona de administraţie, la Rezervele Statului, la prefectura Bucureştiului, apoi ministru delegat pentru administraţia publică, sunt profesor universitar şi coordator de doctorate… multe „ruperi de ritm“ la prima vedere, cum se spune în sport.

De fapt, cred că toate acestea au fost trepte necesare pentru intrarea mea în politică, pentru funcţia pe care o deţin în prezent şi pentru cea pe care o voi deţine după alegerile din această toamnă.

(mai mult…)

ALIEV, REALES CU CÂNTEC

noiembrie 2008

În cadrul unui scrutin supercontestat, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a fost reales cu un scor zdrobitor în fruntea republicii ex-sovietice din Caucaz bogată în hidrocarburi. În vârstă de 46 de ani, Aliev, care i-a succedat în 2003 tatălui său Heydar, a obţinut aproape 90% din voturile exprimate. Alţi şase candidaţi s-au înscris în cursă, toţi mai mult sau mai puţin legaţi de regimul la putere, în condiţiile în care principalele formaţiuni de opoziţie au boicotat scrutinul, o premieră după independenţa din 1991. Următorul clasat în alegeri, Iqbal Agazade, nu a reuşit să obţină nici 3% din sufragii. Principala întrebare care se pune este cum Aliev, curtat deopotrivă şi de Moscova, şi de Washington, va reuşi să-şi îndeplinească dorinţa de a recupera provincia separatistă NagornoKarabah, aflată sub control armenesc.

OBAMA, ÎN POLE POSITION PENTRU CASA ALBĂ

noiembrie 2008

După un an de campanie electorală, cei doi candidaţi în alegerile prezidenţiale din SUA, Barack Obama şi John McCain sunt, încă, aproape umăr la umăr .

Campanie decisivă

Analiştii au scris că ultima confruntare dintre cei doi candidaţi la preşedinţia SUA a reprezentat nu numai o ocazie pentru ca alegătorii să se lămurească asupra programelor celor doi candidaţi, dar şi ultima şansă a lui McCain de a reduce avantajul lui Barack Obama, care era la acea vreme de 5%. Dar McCain nu a recuperat după cum au arătat sondajele. Cel al CNN, difuzat la încheierea dezbaterii, a aratat că 58% dintre telespectatori au considerat că Obama a caştigat dezbaterea, doar 31 de procente dintre respondenţi apreciind că McCain s-a detaşat în urma confruntării. Mai mult, un studiu al Reuters/ C-SPAN/ZOGBY, dat publicităţii la o zi după dezbatere, arăta un avans de 5 procente pentru Obama, scorul fiind de 49 la 44%.

Sondajele îl dau pe democratul Obama (43 de ani) cu un avantaj, de 5%, în faţa republicanului McCain (71 de ani), însă situaţia procentelor este întrucâtva similară cu cea de acum opt ani, când George W. Bush i-a suflat preşedinţia SUA lui Al Gore, în urma unui balotaj controversat în Florida. La casele de pariuri se joacă încă soarta finalei din 4 noiembrie. Ceea ce rămâne însă, este o încleştare electorală fără precedent, un electorat neputincios în faţa crizei economice, hotărât împotriva războiului, dispus să-şi pună speranţele în noua administraţie, dar şi o campanie exorbitantă, în care au fost investiţi peste 1 miliard de dolari, potrivit unora dintre analişti. În urmă cu un an, puţini dintre aceştia anticipau ascensiunea democratului Barack Obama devenit candidat la preşedinţia SUA. Dar senatorul de Illionis a reuşit s-o învingă pe Hillary Clinton în

alegerile preliminare din Partidul Democrat adresând alegătorilor un mesaj mult mai cald şi mai calm, în timp ce fosta primă doamnă a lăsat publicului să vadă că îşi doreşte mai mult funcţia, decât atribuţiile ei. De cealată parte, veteranul John McCain a reuşit să câştige fără eforturi învestitura republicană, promovând un mesaj moderat în ceea ce priveşte războiul şi menţinând linia conservatoare în privinţa finanţelor publice.

CRIZA, PRINCIPALA TEMĂ DE CAMPANIE

La începutul anului, mulţi analişti anticipau că războiul din Irak va fi principala temă de campanie, însă, pe măsură ce situaţia economică s-a deteriorat, cei doi candidaţi şi-au focalizat discursurile pe scoaterea Americii din criză.

Stânga, reprezentată de Obama, şi dreapta, reprezentată de McCain, au avut cea mai dură confruntare la mijlocul lunii octombrie, când cei doi candidaţi s-au întâlnit într-o ultimă confruntare televizată, în care şi-au prezentat măsurile pentru redresarea economică.

Planul lui Obama, în valoare de 60 de miliarde de dolari, prevede reduceri de taxe pentru firmele care creează locuri de muncă şi un moratoriu de 3 luni pentru confiscarea proprietăţilor celor care nu-şi mai pot plăti ipotecile la bănci.

Spre deosebire de acesta, McCain mizează pe reducerea de taxe şi a propus scutirea de impozite pentru retragerea banilor din conturile de pensii de către persoanele care au peste 59 de ani. El a mai spus că va introduce compensări pentru pierderile înregistrate la bursă şi că va reduce contribuţia angajatorilor pentru ajutoarele de somaj. Planul său economic costă aproximativ 53 miliarde de dolari.

FISCALITATEA ÎMPARTE PROCENTELE CELOR DOI

McCain a criticat planul fiscal al lui Obama, care prevede majorări ale impozitelor pentru familiile cu venituri de peste 250.000 de dolari pe an, care ar duce la ruinarea lui „Joe instalatorul“.

„Nu spui adevărul americanilor despre fiscalitate“, l-a criticat McCain pe contracandidatul său la începutul dezbaterii. Senatorul de Arizona a declarat că „distribuţia averilor“, initiaţiva promovată de Obama, ar genera „un război al claselor“. El i-a mai reproşat lui Obama că îl asociază cu preşedintele George W. Bush şi că îl critică pentru acţiunile acestuia „Domnule senator Obama, nu sunt preşedintele Bush. Dacă vreţi să vă opuneţi preşedintelui Bush, trebuia să vă prezentaţi la alegeri în urmă cu patru ani“, l-a ironizat McCain.

„Dacă din greşeală confund politica dumneavoastră cu cea a lui George W. Bush este pentru că în ceea ce priveşte problemele economice esenţiale care interesează poporul american, politica fiscală, politica energetică, priorităţile bugetare, aţi fost un partizan fervent al preşedintelui Bush“, a replicat Obama.

„De ce vreţi să majoraţi impozitele tuturor?“, a întrebat McCain. „Trebuie să încurajăm afacerile“, a mai spus el. Obama i-a răspuns că programul său prevede o reducere a impozitelor pentru 95% dintre americani şi că doar un numar restrâns de contribuabili vor fi vizaţi de o astfel de creştere.

„Amândoi vrem să reducem impozitele a declarat senatorul de Illinois -, diferenţa este în interesul cui vrem să reducem impozitele“, a adăugat el.

GEORGE W. BUSH ÎI FACE CAMPANIE LUI MCCAIN

noiembrie 2008

America aşteaptă cu nerăbdare numele câştigătorului alegerilor prezidenţiale din 4 noiembrie, moment care va coincide cu finalul mandatului lui George W. Bush, considerat cel mai controversat locatar de la Casa Albă din istoria SUA.

Foarte probabil, după sondajele de opinie, administraţia îşi va schimba orientarea politică, favorit fiind democratul Barack Obama, care are toate şansele să devină primul preşedinte de culoare al Americii. Contracandidatul său John McCain, un veteran al războiului din Vietnam a pornit în cursă cu un handicap enorm: Bush însuşi, ale cărui politici în ceea ce priveşte Irakul i-au făcut pe mulţi dintre simpatizanţii republicani să îşi reorienteze opţiunile către democraţi. Bush a încercat să ia de pe umerii lui McCain povara mandatului său, afirmând la învestitura republicanului drept candidat, că americanii nu trebuie să se mai gândească la ceea ce a făcut el, în ultimii opt ani. „Nu eu voi candida la prezidenţiale, ci John. Eu mi-am făcut partea, iar oamenii nu mai trebuie să se gândească la mine.

Dacă va dori să-mi vadă feţişoara mea frumoasă în campanie, eu voi fi bucuros să strâng bani pentru el şi să mă implic cât pot. Voi merge la Crawford şi-i voi da tot sprijinul de care este nevoie“, a spus Bush.

Din Parlamentul German prin Pantelimon în Casa Poporului

noiembrie 2008

Ştefan Sebastian Szobotka, directorul de comunicare al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), este candidat din partea Partidului Naţional Liberal pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 7, Bucureşti.

La numai 36 de ani, Szobotka are o carte de vizită impresionantă, profesional şi educaţional. Între altele, imediat după absolvirea Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, în 1999, obţine o bursă a Parlamentului German, Bundestag şi a Universităţii Humboldt la Berlin. Un an mai târziu, Ştefan primeşte certificatul de absolvire al acesteia cu cel mai înalt calificativ.

Ca bursier, Ştefan lucrează la cabinetul deputatului Gunther Nolting purtătorul de cuvânt în probleme militare, de securitate şi apărare al Facţiunii din Bundestag a FDP, membru al Comisiei de Apărare a Bundestag fiind responsabil pentru relaţia cu exteriorul al acestui foarte important parlamentar german.

În 2000, devine Membru al comitetului organizatoric al Adunării Parlamentare NATO de la Berlin. În primăvara anului 2000, Ştefan Sebastian Szobotka este invitat de prestigioasa Societate Humboldt să susţină o conferinţa despre mizele dezvoltării politice şi sociale ale României, manifestarea având loc în clădirea Bundestag. Revenit în ţară, Ştefan Szobotka, ocupă funcţii de top PR şi comunicare în cadrul unor importante companii precum InterAmerican Insurance Company Branch Manager -, Madora Chemicals Prod. Development Manager -, Public Relations Company Managing Partner Coordonator pentru România al Vienna Economic Forum. În prezent deţine, aşa cum aminteam, funcţia de Director Comunicare şi Relaţii Internaţionale la Compania Naţională de Autostrăzi.

Interesul principal al domnului Ştefan Sebastian Szobotka se leagă de infrastuctura rutieră majoră. În discuţia pe care am purtat-o cu el, îmi spunea că România ar putea înregistra o creştere economică procentuală de 2 până la 3 puncte dacă ar avea realizate axele majore rutiere, adică autostrăzile Nord-Sud şi Est-Vest. În continuarea acestei idei, domnul Szobotka susţinea că numai dezvoltarea coerentă a infrastructurii ne poate garanta competitivitatea în piaţa investiţiilor. O consecinţă directă a acesteia este prosperitatea şi creşterea nivelului de trai. Pentru ca acestea să devină realitate, ar trebui întreprinse câteva măsuri urgente:

1. Adoptarea unei finanţări multianuale în locul celei anuale pentru proiectele de infrastructură declarate prioritare pentru dezvoltarea României: aici vorbim în primul rând de Coridorul IV Pan European (Nădlag Arad Timişoara Deva Sibiu Piteşti Bucureşti Cernavodă Constanţa) şi pentru Axa Nord-Sud (Bucureşti Braşov Cluj Oradea Borş).

2. Adoptarea unei hotărâri parlamentare transpartinice privind priorităţile investiţionale în infrastructura rutieră majoră pentru o perioadă de minimum 5 şi maximum 8 ani, după modelul ţărilor din Vestul şi Nordul Europei.

3. Adoptarea unui pachet de legi privind siguranţa circulaţiei, după modelul francez, unde securitatea rutieră face parte din strategia de securitate naţională.

4. Managementul informatic al traficului la nivel naţional, pentru semnalizarea rutelor ocolitoare şi reducerea timpului în ambuteiaje.

5. Înfiinţarea reţelei metropolitane Bucureşti şi construirea în regim de urgenţă a liniilor de metrou Pantelimon Drumul Taberei şi a legăturii de Nord cu Aeroportul Otopeni.

Dacă programul domnului Ştefan Sebastian Szobotka este unul legat în principal de transporturi, acesta nu neglijază nici funcţia de purtător de cuvânt al cetăţeanului: „Îmi doresc totodată să devin şi membru al comisiei parlamentare de soluţionare a petiţiilor. Maestrul meu, deputatul german Nolting, pe lângă care m-am format, era şi el membru şi în comisia de petiţii pe lângă cea de apărare. El îmi spunea că omul politic adevărat are o specializare: apărarea, transporturile, cultura, externele, care o fi ea. Însă dincolo de aceasta, el trebuie să rămână mereu deschis la diversitatea problemelor cetăţeanului şi să îi fie mereu alături, atunci când instituţiile uită în slujba cui sunt! De aceea, şi în acest spirt, eu doresc să fiu ales pentru a sluji cetăţenilor României în primul rând, şi celor din Pantelimon în special. E simplu, nemţeste: vreau să îmi fac datoria.“

POLITICA VĂZUTĂ DE ADRIAN NĂSTASE

noiembrie 2008

Veţi candida la preşedinţia României în 2009. Vă propuneţi să fiţi un preşedinte jucător în „liga naţională“ sau veţi încerca să readuceţi ţara în prima linie a diplomaţiei internaţionale?

Mai întâi trebuie lămurită o problemă. Eu nu am ascuns niciodată dorinţa de a candida.

Am mai spus asta. Decizia însă aparţine partidului şi, cel mai important, decizia nu va fi luată acum. În acest moment însă nu acesta este aspectul cel mai important. Acum PSD este concentrat pe alegerile parlamentare deoarece ne dorim un scor cât mai bun. Vrem să câştigăm. Vrem să formăm un guvern cât mai stabil din punct de vedere parlamentar pentru a ne putea pune în practică programul de guvernare. În ceea ce priveşte modul în care se exercită funcţia prezidenţială, în nici un caz nu mai poate continua modelul Băsescu.

Cred că românii s-au săturat de certuri, de conflicte politice sterile, de ambiţii personale şi de circ politic.

Românii au nevoie de lideri responsabili care să creeze bunăstare, care să le ofere protecţie în faţa riscurilor de orice fel. Dacă acest lucru se obţine şi prin diplomaţie, atunci vă rog să aveţi certitudinea că vom avea cel mai activ corp diplomatic.

Domnule Adrian Năstase, v-aţi aflat şi vă aflaţi într-o directă şi permanentă relaţie cu diverse organisme internaţionale, ca să dau numai un exemplu, aţi deţinut funcţii importante în cadrul Consiliului Mondial al Foştilor Miniştri ai Afacerilor Externe, fiind vicepreşedinte în 1993, reales în această funcţie în iulie 1999. Cum se vede şi cum se vorbeşte astăzi despre România diplomatică?

România diplomatică se vede aşa cum o fac politicienii să se vadă, adică uneori mai bine, asta însemnând profesionalism, fermitate, consecvenţă şi coerenţă, iar alte ori mai rău, adică stângăcie, nesiguranţă, lipsă de unitate şi de coordonare. Dar asta depinde foarte mult, iar uneori mult prea mult, de factorul politic. Atunci când anumite mesaje care produc efecte în plan diplomatic sunt transmise pe mai multe voci, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, România diplomatică despre care vorbiţi nu se vede foarte bine. Cel mai recent exemplu de această factură este cel al declaraţiilor contradictorii pe care actualii guvernanţi le-au făcut în legătură cu proiectele menite să asigure securitatea energetică a Europei. Este vorba despre Nabucco şi South Stream, proiecte concurente, dar pe care România se pare că le susţine în egală măsură. Acest conflict distructiv dintre Palate se reflectă mult prea periculos în domenii în care lipsa de unitate, de coerenţă, şi de competenţă poate produce efecte pe termen lung, dificil de remediat.

Ţara noastră, este un fapt de notorietate, a dat diplomaţiei figuri emblematice. De asemenea, statul român a jucat un rol extrem de important, ca mediator, în diverse situaţii de criză. Mai face parte astăzi România din „forţa de intervenţie rapidă” a diplomaţiilor europene şi mondiale?

Aveţi dreptate, România a avut mari diplomaţi, oameni de valoare care au ştiut să înţeleagă vremurile în care au trăit şi care au avut înţelepciunea de a acţiona dincolo de interesele mărunte, subiective şi de moment. Eu cred că diplomaţia românească se află într-o perioadă de căutare. O căutare care se poate prelungi dacă liniile directoare nu sunt clare, unitare şi stabile. Şi ele nu pot fi aşa în condiţiile în care reprezentanţii României nu colaborează sau o fac doar de faţadă. De aceea, o „forţă de intervenţie” la nivel mondial este totuşi mult spus. Mai util şi mai important ar fi ca România să se manifeste ca atare şi să joace un astfel de rol mult mai aproape, aici la noi în zona Balcanilor şi în UE.

În ce context se simte Adrian Năstase în largul său? În politica internă sau în cea externă?

Îmi propuneţi o alegere imposibil de făcut. În primul rând pentru că cele două zone nu sunt divergente. Ele nu se bat cap în cap. Întotdeauna între politica internă şi cea externă a existat o complementaritate. Dacă vă amintiţi, chiar spuneam la un moment dat că integrarea europeană este o temă de politică internă, atunci când toţi o tratau doar ca subiect diplomatic.

De multe ori simt nevoia ca şi în politica internă să regăsesc eleganţa, sobrietatea şi seriozitatea diplomatică. Acestea sunt caracteristici de cele mai multe ori străine politicii dâmboviţene. Oricum, sunt convins că experienţa pe care o am în ceea ce generic numim politică externă îmi foloseşte mult în politica internă, aceasta şi pentru faptul că ceea ce se petrece în ţară nu mai priveşte demult doar Bucureştiul. Şi invers.

În prezent un lider politic trebuie să fie capabil să intre în contact cu preşedinţii şi premierii lumii în aceeaşi măsură în care se întâlneşte pentru a discuta despre problemele unei comune sau ale unui sat.

Abordând contextul politic intern, cum vedeţi acum, la început de campanie, şansele PSD de a accede la guvernare?

Nu este vorba despre cum văd eu aceste şanse. Ştiu foarte bine, pe baza experienţei acumulate în aceşti ani, pe baza contactului des pe care l-am avut cu alegătorii, că PSD are prima şansă pentru a câştiga aceste alegeri, şi de a forma Guvernul. Eu unul sper că vom obţine un scor care să ne permită să guvernăm singuri, chiar şi în condiţiile din perioada 2000-2004, atunci când PSD nu a avut majoritate absolută. Trebuie să avem însă un Guvern puternic, pentru că România este în pragul unor provocări majore, iar fără responsabilitate şi competenţă riscurile sunt mari. De aceea, eu sper că nu vom avea parte după aceste alegeri de reacţii care să arunce ţara în criză. Numai de asta nu avem nevoie acum. Eu aşa văd problema accederii la guvernare. Nu văd politica nici ca pe un joc, nici drept divertisment. În politică nu contează numai să ajungi primul la linia de sosire, ci mai ales ceea ce faci după alegeri.

Este votul uninominal un pas înainte în sistemul electoral autohton, sau aţi fi preferat în continuare votul pe liste?

Nu vreau să fiu demagog. Eu am atras de la bun început atenţia asupra riscurilor pe care sistemul de vot uninominal le implică. Nu mă dezic de ceea ce am afirmat în trecut, dar mai cred că, acum, odată ce decizia a fost luată, trebuie să mergem până la capăt. De aceea, consider absolut deplasată acţiunea PRM din această perioadă, care cu sprijinul direct al PD-L şi al lui Traian Băsescu doresc să amâne aplicarea votului uninominal. După ce au susţinut agresiv faptul că sunt siguri care ar vrea reforma politică, şi-au făcut calcule şi au observat că riscă să cadă în plasa propriei demagogii. Dar o astfel de atitudine nu este străină pentru Traian Băsescu sau pentru PD-L.

Eu sper măcar că în această campanie candidaţii la alegerile parlamentare se vor apropia mai mult de comunităţile pe care doresc să le reprezinte. Chiar şi pentru acei candidaţi care nu vor câştiga mandatul de parlamentar, acest moment poate genera o experienţă politică utilă carierei lor. Vom vedea după acest scrutin dacă am ales cea mai bună variantă, sau dacă va trebui să schimbăm ceva.

Care vi se pare că ar fi alianţa la guvernare cea mai viabilă, pe care o poate realiza PSD?

Acum, v-aş putea spune că PSD trebuie să câştige alegerile cu un scor suficient de bun pentru a nu avea nevoie de alianţe. Realist vorbind, este probabil ca după alegeri să fie nevoie de o colaborare politică şi cu alte partide pentru a forma o majoritate. Ceea ce contează însă fundamental pentru noi este ca viitorul guvern să preia proiectele noastre de stânga, axate pe investiţii în infrastructură şi educaţie. Dacă ne întoarcem cu faţa şi spre acea Românie săracă, rurală şi îmbătrânită pe care nimeni nu a mai ajutat-o în ultimii patru ani, putem fi siguri că guvernarea viitoare va fi una bună, indiferent care vor fi partidele care o vor compune.

Sunt prea multe lucruri care nu s-au făcut în aceşti patru ani, mai ales pentru cei mulţi, pentru cei defavorizaţi pentru a spune că oamenii mai pot aştepta. Viabilitatea oricărei alianţe, mai degrabă colaborări, va fi dată de disponibilitatea fiecăruia dintre parteneri de a face mai bine, pentru mai mulţi.

Vă doriţi ceva în mod special în acest moment?

După cum îmi scriau şi unii dintre colegii mei de blog, în România este tot mai puţină solidaritate socială. Dacă îmi doresc ceva, este vorba în primul rând de normalizarea relaţiilor din societate, de conştientizarea de către cât mai mulţi cetăţeni şi politicieni, că o viaţă mai bună este un ţel la care toată lumea are dreptul să aspire. Indiferent dacă este profesor, agricultor, student sau pensionar.

Unda de şoc a crizei

Când şi cum previzionaţi că va lovi, în România, unda de şoc a crizei mondiale?

Aceasta este o întrebare la care până acum nimeni nu a răspuns în mod concret. Toată lumea vorbeşte despre criză, despre faptul că România va fi afectată.

O parte a populaţiei resimte efectele crizei chiar acum. Ele nu pot fi cuantificabile statistic decât peste două-trei luni, dar uitaţi-vă la preţuri, la sistemul bancar, la fluctuaţia şi impredictibilitatea cursului de schimb.

Uitaţi-vă la portofelul românilor şi la puterea de cumpărare a populaţiei. Sigur că se poate vorbi şi despre efecte cu bătaie pe termen lung cum ar fi reducerea investiţiilor, reducerea producţiei de export, creşterea şomajului etc. Dar toate acestea ar putea fi evitate dacă Guvernul ar trece la acţiune încă de pe acum. Până acum însă, acesta pare total defazat. Vorbeşte despre criză, dar nu face nimic concret. Admite existenţa ei, dar caută cu disperare să îi lase pe cei mai vulnerabili profesori, personalul din domeniu sanitar, funcţionarii publici, pensionarii fără nici o protecţie în faţa pericolului.