Criza lasă urme. Nimeni nu pare prea liniştit, nici măcar aşa, de amorul artei. De la timona Comisiei Europene, preşedintele Jose Manuel Barroso ne asigură că „nu mai există dubii“ şi că „ne confruntăm cu cea mai severă criză financiară şi economică din ultimii zeci de ani“.

Mai mult, spune el, „aceasta este prima criză sincronizată după 1947, când, la nivel global, economiile se contractă simultan“. Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Joaquin Almunia, pune şi el gaz peste focul nostru interior şi ne anunţă că un grup important de state din Europa Centrală şi de Est sunt sever afectate de criză. Dar, mai spune comisarul, comunitatea internaţională va sări, cu siguranţă, în ajutorul lor. Răspunsul Uniunii Europene către toate statele membre care se află în nevoi şi vor să împrumute bani pentru a-şi echilibra, într-o măsură rezonabilă, economiile a venit prompt: încheiaţi, mai întâi un acord cu FMI! Dar cine nu a auzit de condiţiile draconice impuse de Fond? La auzul acestor îndemnuri, Bucureştiul începe să se crizeze şi el, în cel mai pur stil dâmboviţean.

Preşedintele Traian Băsescu plonjează rapid de la o părere la alta, în privinţa semnării unui acord cu FMI. În luna februarie, Cotroceniul susţinea că România nu e neapărat condamnată la o nouă înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional. Palatul Victoria, prin declaraţia premierului Boc, susţinea acelaşi lucru. La mijlocul lunii martie, preşedintele ţării era convins că soluţia convenabilă este semnarea unui nou acord cu FMI. Preşedintele PD-L, acelaşi domn Boc, îi ţine tira lui Băsescu.

„Declaraţiile mele din trecutul recent stau mărturie pentru faptul că nici eu, la fel ca alţi politicieni, nu mi-am dorit ca România să aibă nevoie de un acord cu FMI“, spune Traian Băsescu. „De altfel, niciun specialist nu va putea spune că România poate trece peste criză fără un împrumut“, mai adaugă el.

Situaţia se complică odată cu bulversarea lui Geoană, liderul partidului aflat, alături de democrat-liberali, în coaliţia la guvernare. Socialdemocratul habar nu are de schimbarea de optică a partenerului din Executiv, despre care află din ziarele vremii.

În toiul scandalului, preşedintele iese cu o nouă declaraţie în care face referire la „solidaritatea românilor“ şi „acceptarea austerităţii“. Apoi decretează: „În general, eu sunt optimist.

Românii trebuie să ştie că, în perioada de criză, Guvernul face ce trebuie şi va lua cea mai bună decizie!“.

Dixit. Adică acelaşi guvern în care Kiseleff-ul habar nu are ce decizii se iau în Modrogan, şi invers.

În aceste condiţii este foarte normal ca preşedintele ţării să se declare optimist. Măcar aşa, în ciuda Evropii!