Gabriel Oprea

GABRIEL OPREA, POLITICIANUL CARE NU RENUNŢĂ LA ONOARE

noiembrie 2008

Candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor în judeţul Ilfov a ajuns în politică firesc, aşa cum spune chiar el. A venit cu o experienţă de invidiat căpătată în multiple domenii în care a performat: justiţie, administraţie, prefectură guvern, învăţământ. Cuvântul său de ordine – performanţa

Domnule Gabriel Oprea, cum aţi ajuns în politică?

Îmi place să cred că firesc. Cel puţin aşa am resimţit acest lucru. O continuare şi o împlinire a faptelor mele de până acum. Ştiu că aparent biografia mea pare alcătuită din o mulţime de linii frânte. Din justiţie în domeniul privat, apoi în zona de administraţie, la Rezervele Statului, la prefectura Bucureştiului, apoi ministru delegat pentru administraţia publică, sunt profesor universitar şi coordator de doctorate… multe „ruperi de ritm“ la prima vedere, cum se spune în sport.

De fapt, cred că toate acestea au fost trepte necesare pentru intrarea mea în politică, pentru funcţia pe care o deţin în prezent şi pentru cea pe care o voi deţine după alegerile din această toamnă.

(mai mult…)