Coagularea activităţii politice moderne în România începe undeva în deceniul post-revoluţionar, 1848-1858, atunci când desemnarea deputaţilor pentru Adunările ad-hoc de la Bucureşti şi Iaşi (1857) a creat contextul unei puternice înfruntări între elementele liberale care se înfiripau rapid şi viguros, şi boierii conservatori, preocupaţi ca procesul unionist să nu le afecteze privilegiile social-politice.

De atunci încoace, viaţa politică românească s-a dezvoltat vertiginos, iar actorii ei au construit motorul social şi economic al unei naţii care participă cu frenezie dacă nu activ, măcar verbal la actul politic ca la un ritual religios. Personajul politic colectiv a fost şi rămâne, în continuare, arţăgos, tumultuos şi coleric.

În aproape o sută de ani de dezvoltare, până la izolarea ţării de comunism, sute de partide şi formaţiuni politice s-au aruncat în luptă. Unele au rezistat epocilor istorice, altele s-au pierdut. Au apărut pe rând şi au dispărut apoi din luminile rampei, partide de sorginte liberală, conservatori, naţionalişti, extremişti etc, etc, etc.

Vom enumera, aici, pentru început, câteva dintre cele mai importante formaţiuni politice autohtone, urmând ca, ulterior, să le prezentăm, pe rând, in extenso, într-o istorie a partidelor politice româneşti.

Partide din România anilor 1856-1947

Liberali: Partidul Naţional Liberal Fracţiunea liberă şi independentă Partidul Naţional Liberal-Brătianu Partidul Naţional Liberal-Tătărescu

Conservatori: Partidul Conservator Partidul Constituţional Partidul Naţional-Ţărănesc

Agrarieni: Partidul Naţional Agrar Partidul Ţărănesc Frontul Plugarilor Partidul Socialist Ţărănesc

Fascişti, Corporatişti şi Extrema dreaptă: Cruciada Românismului Liga Apărării Naţional-Creştine Partidul Naţional Creştin Mişcarea Naţională Fascistă Mişcarea Naţională Culturală şi Economică Italo-Română Frontul Renaşterii Naţionale – Fascia Naţională Română Partidul Naţional-Socialist Frontul Românesc

Comunişti, Socialişti şi Socialdemocraţi: Partidul Comunist Român Partidul Social Democrat din România Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România Partidul Socialist din România

Naţionalişti: Garda de Fier Partidul Naţionalist-Democrat Partida Naţională Partidul Poporului (Liga Poporului) Partidul Naţional Român

Minorităţi etnice:Partidul German Uniunea Populară Maghiară Partidul Evreiesc

Altele:Uniunea Patrioţilor

Partidele între războaie

Cu siguranţă, perioada cea mai prolifică din punct de vedere politic a fost aceea cuprinsă între cele două războaie mondiale. Peisajul politic s-a achimbat după Primul Război Mondial, conservatorii dispărând în mare parte după 1918 şi dând posibilitatea liberalilor să-şi fortifice poziţia. Alături de ei, pe scena politică se afirmă noi formaţiuni.

Partidul Ţărănesc, înfiinţat în 1918 de către învăţătorul Ion Mihalache, născut în 1882 la Topoloveni-Argeş. În 1919, ţărăniştii din Regat obţin 61 de mandate de parlamentar, iar Partidul Ţărănesc din Basarabia, 72. În guvernul format de Alexandru VaidaVoievod în 1920, Ion Mihalache deţine portofoliul Ministerului Agriculturii.

Liga Poporului (din 1920, Partidul Poporului), înfiinţată în 1918, la Iaşi şi condusă de generalului Alexandru Averescu, comandant al Armatei Române, prim-ministru în trei guvernări: ianuarie-martie 1918, 1920-1921, 1926-1927.

Partidul Naţionalist Democrat înfiinţat în 1910 de A.C. Cuza şi Nicolae Iorga şi condus de marele istoric, gazetar şi om politic.

DIN 1921 APAR PARTIDELE DE EXTREMĂ STÂNGĂ ŞI DREAPTĂ

Partidul Comunist, în perioada interbelică, a reprezentat o secţie a Internaţionalei Comuniste. A dus, în consecinţă, o politică antinaţională conformă cu interesele Moscovei. După 1921 partidul a involuat reducându-se numeric de la 2000 membri în 1922 la sub 1000, în perioada celui de al doilea război mondial.

La extrema dreaptă s-a plasat Mişcarea Legionară. În 19221923, Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938) înfiinţează Asociaţia Studenţilor Creştini, care intră, ulterior în Liga Apărării NaţionalCreştine înfiinţată de A.C. Cuza în 1923. Se desparte de aceasta în 1927, şi va forma Legiunea Arhanghelului Mihail. În 1930 îşi schimbă denumirea în Garda de Fier, fiind o formaţiune naţionalistă şi puternic religioasă, cu o organizare paramilitară.

Partidul Democrat al Uniunii din Bucovina condus de Ion Nistor (1876-1962) istoric şi doctor în filozofie, profesor, ministru, membru al Academiei Române.

Partidul Ţărănesc din Basarabia cu Ion Inculeţ (1884-1940), preşedintele Sfatului Ţării din Basarabia.

Partidul Naţional Ţărănesc, cel mai important partid de opoziţie dintre cele două războaie, a reprezentat burghezia mică şi mijlocie. PNŢ a fost rezultatul fuziunii din 1926 dintre Partidului Ţărănesc al lui Ion Mihalache şi Partidul Naţional Român din Transilvania. Au condus alternativ Partidul Naţional Ţărănesc Iuliu Maniu (1926-1933) şi (1937-1947) şi Ion Mihalache (1933-1937).