Despre atrocităţile lui Stalin istoricii au scris sute de cărţi, iar despre modul cum a înţeles el să creeze omul de tip nou, sovietic, stau mărturie zecile de milioane de cruci risipite peste tot în fosta URSS.
Iosiv Visarionovici Stalin a urzit şi a pus în aplicare un plan diabolic ale cărui urmări se simt încă şi astăzi şi, probabil încă mult timp de aici înainte. Stalin a trasat, după bunu-i plac, graniţele imperiului roşu. A creat structuri artificiale, a schimbat configuraţia etnică majoritară, desnaţionalizând şi rusificând teritoriile unor entităţi etnice, care erau considerate de risc maxim.
Puţin înaintea, în timpul şi imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin a impus o serie de deportări la scară mare, care au afectat profund harta etnică a Uniunii Sovietice. Peste 1,5 milioane de oameni au fost deportaţi în Siberia şi în republicile central-asiatice. Separatismul, rezistenţa împotriva regimului sovietic şi colaboraţionismul cu ocupantul german au fost motivele cele mai des invocate pentru deportările în masă.
Alte grupuri etnice precum polonezii, germanii de pe Volga, tătarii din Crimeea, calmicii, cecenii, inguşii, balkarii, karaciaii, turcii meskheţiani, bulgarii, grecii, armenii, lituanienii, letonii, estonii au fost total sau parţial deportate. Deportările au avut un efect profund asupra popoarelor Uniunii Sovietice. Amintirea deportărilor a jucat un rol major în mişcările separatiste din republicile baltice, din Tatarstan şi din Cecenia.
Ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova la începutul anilor ‘90 şi, mai nou, în Georgia nu sunt războaie întâmplătoare, ele fiind alimentate de epoca lui Stalin. În cazurile din Armenia şi Karabahul de Munte, lucrurile trenează de peste 30 de ani. Autoproclamata republică transnistreană este susţinută tacit şi finanţată de la Moscova.
Acum, mai mult ca niciodată, pentru Rusia păstrarea Tiraspolului poartă o semnificaţie strategică covârşitoare, rămânând singurul cap de pod către Europa sud-estică. Extinderea Alianţei Nord-Atlantice în spaţiul pe care Rusia îl consideră vital pentru ea ar putea transforma şi Ucraina într-un subiect de dispută teritorială. Astfel, Rusia ar putea să-şi încorporeze anumite regiuni, precum Peninsula Crimeea, dar şi estul Ucrainei, prevalându-se de istoria apropiată.
După ce a făcut parte din Hanatul Crimeei, Crimeea a fost anexată Imperiului Şarist. În 1921, s-a înfiinţat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea, ca parte a RSFS Ruse. După anexare, Stalin a deportat peste un milion de tătari ce locuiau aici, pe motiv de colaboraţionism cu naziştii, ruşii devenind astfel majoritari. În 1954, Nichita Hrusciov, ucrainean de origine, a desprins Crimeea de Rusia şi a dat-o Ucrainei.
ARTE VIZUALE/MEDIA