Este oficial. Lucrurile nu merg deloc bine între PDL şi PSD. Asamblaţi în aşa-zisa „Coaliţie pentru România“, partenerii din alianţă transmit la exterior mesaje tot mai clare că fiecare a intrat în acest mariaj de conjunctură cu propria lui Românie.

Recentul episod privind apelarea la un împrumut financiar acordat de către Fondul Monetar Internaţ ional a scos la suprafaţă tensiunile mocnite dintre cele două partide, materializate, cel puţin până acum, în existenţa a două curente de guvernare care se circumscriu perfect proverbului „nu ştie dreapta ce face stânga“. În această situaţie s-au aflat liderii PSD, în frunte cu preşedintele lor, Mircea Geoană, care au au fost informaţi… de presă, că emisari ai Guvernului negociază cu FMI acordarea unui împrumut.

Aflat pe tărâm american în momentul primirii acestei veşti, Mircea Geoană nu şi-a mai mascat frustrarea şi a răbufnit, acuzându-l pe premierul Boc că ia măsuri pe şest. Liderul PSD s-a simţit luat peste picior de premier dacă avem în vedere că el era unul dintre cei mai înfocaţi adversari ai unui acord cu FMI.

Lăsând la o parte nemulţumirile personale, Mircea Geoană este îndreptăţ it să acuze Executivul că lucrează pe şest. Facţiunea PDL din guvern a deschis negocierile cu Fondul într-o linişte totală, fără a-şi informa partenerii de coaliţie. Practic, emisarii trimişi la Washington pentru a începe discuţiile pe tema împrumutului nu aveau mandat nici din partea Guvernului, şi nici acor dul Parlamentului. Mircea Geoană a mers chiar mai departe, şi l-a acuzat pe premier că executivul nu a reuşit, nici după patru luni de la preluarea guvernării, să articuleze un program anticriză care să fie discutat cu partenerii sociali, iar în final, documentul să reprezinte punctul de plecare în eventualitatea unor negocieri cu FMI.

PREŞEDINTELE BĂSESCU SE SUBSTITUIE PREMIERULUI

Postura în care se află premierul şi partidul său, faţă de partenerii de coaliţie, a fost generată de către Traian Băsescu. Luni de zile preşedintele a susţinut că România nu se află în criză economică şi că ţara nu va fi afectată foarte tare de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Cât despre un posibil împrumut de la Comisia Europeană, via FMI, preşedintele nici nu dorea să audă. Evident, de aceeaşi părere era şi Boc. Când însă pre- şedintele şi-a schimbat viziunile economice, Boc a fost sută la sută de acord cu acesta, iar Băsescu a ales Parlamentul pentru a-şi anunţa oficial schimbarea de optică. Din păcate însă, discursul preşedintelui a sunat ca un discurs de premier, iar acest lucru a nemulţumit pe toată lumea.

Preşedintele le-a cerut bancherilor să relaxeze condiţiile de creditare, sindicaliştilor să-şi raporteze pretenţiile la contextul economic actual, ministrului Sănătaţii să elaboreze în regim de urgenţă strategia de reformă a sistemului sanitar, a acuzat ineficienţa aparatului de stat şi i-a criticat pe bugetarii care au dat statul în judecată pentru păstrarea sporurilor salariale. Oricum, în discursul său, preşedintele Băsescu a găsit timp ca să pledeze pentru necesitatea obţinerii unui împrumut extern: „România are nevoie, ca şi centură de siguranţă, de un împrumut extern. Putem contracta un împrumut de la CE, dar numai în condiţiile unui parteneriat cu FMI. Un împrumut ne va face mai rezistenţi la o eventuală deteriorare rapidă a economiei naţionale sau globale“. O pledoarie taxată prompt de Mircea Geoana: „Ca om de stânga sper ca această centură de siguranţă să nu se transforme, în Romînia, în centură de castitate, astfel încât să nu avem resursele necesare pentru protecţie socială şi pentru investiţiile publice necesare“. Mai mult, liderul socialdemocrat a criticat preocuparea lui Traian Băsescu de a obţine un eventual împrumut extern, spunând ca aceasta nu este o problemă a preşedintelui României, ci a Guvernului şi a BNR. De aici încolo, nivelul reproşurilor lui Băsescu către preşedintele PSD a coborât rapid, în scurt timp vorbindu-se despre „lipsa bunului simţ“.

LIBERALII L-AU LUAT LA ŢINTĂ PE BĂSESCU

Pentru PNL, scandalul iscat în cadrul coaliţiei de guvernământ nu a constituit o surpriză.

Beneficiari ai unei experienţe de guvernare alături de PDL şi Traian Băsescu, liberalii au identificat rapid vinovatul pentru declanşarea noului scandal. Mai ales că nici Băsescu nu a evitat, în discursul său, să abordeze un subiect atât de drag lui: prestaţia catastrofală a guvernului Tăriceanu 2.

„Am constatat că domnul pre- şedinte este cameleonul perfect pe care îl ştim de multă vreme. Vedem că preşedintele şi-a văzut visul cu ochii, astăzi domnia sa a vorbit mai mult în calitate de primministru decât de preşedinte al României. Ar fi fost bine dacă ar fi venit astăzi, cu soluţii anti-criză, în faţa Parlamentului. Nu a venit decât cu critici şi cu o atitudine care pe mine mă îngrijorează, pentru că este la fel de demagogică şi populistă ca şi până acum şi acest lucru este de prost augur pentru viitorul României. Am ascultat un discurs plin de acuze şi minciuni. (…) Preşedintele a vorbit, a făcut apel la austeritate, dar în acelaşi timp bugetul Administraţiei Prezidenţ iale este cu 50% mai mare în acest an. Este o minciună faptul că UE ar cere un acord cu FMI“ – a spus fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu.

LA CE SĂ NE AŞTEPTĂM

Până în anul 1990, ţara noastră a încheiat trei acorduri stand-by cu FMI, toate rambursate integral de regimul comunist. După Revoluţie, România a mai încheiat şapte acorduri cu Fondul, dar numai unul, în timpul guvernului Năstase, a fost dus până la capăt.

Ultimul accord, în valoare de 250 de milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere), a fost semnat în 2004, dar el era abandonat de România în 2005, pe motiv că FMI se opunea creşterilor salariale. De altfel, este un lucru foarte bine cunoscut că încheierea unui acord cu Fondul Monetar implică din partea guvernului acceptarea unor condiţii impuse: reducerea deficitului bugetar, salarii în sectorul public îngheţate sau chiar reduse, reducerea cheltuielilor bugetare, ţinerea sub un control strict a inflaţiei, o posibilă creştere a impozitelor şi taxelor etc.

În schimbul acestor constrângeri, prin împrumuturile de la FMI se asigură stabilitate macroeconomică, încredere în moneda naţională, încrederea investitorilor străini, stoparea risipei şi acces la finanţare. Cel puţin asta ar trebui să se întâmple pentru că sunt foarte multe cazuri în care politicile, în general standard, au dat greş din cauza inflexibilităţii sale.

În aceiaşi termeni se discută şi noul acord pe care România îl negociază cu FMI, cu specificarea că, de această dată, împrumutul este cu mult mai mare, iar perioada de rambursare mult mai mică.

Potrivit discuţiilor avute la Washington cu reprezentanţii FMI, se negociază pe marginea unor „politici fiscale şi bugetare prudente“. O formulare diplomatică, ce ar putea însemna majorarea Taxei pe Valoare Adăugată (soluţie deja aplicată în alte ţări care s-au împrumutat), mărirea bazei de impozitare şi chiar majorarea cotei de impozitare.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere modul în care vor fi cheltuiţi banii împrumutaţi, pentru că, dacă nu vor fi utilizaţi în totalitate, acest fapt va duce la costuri suplimentare de sute de milioane de euro în condiţiile unui comision de neutilizare de 25%.

FMI a fost conceput în iulie 1944, în cadrul unei conferinţe a Naţiunilor Unite, desfăşurată la Bretton Woods, New Hampshire, U.S.A, când reprezentanţii a 45 de guverne au stabilit de comun acord să pună bazele unei instituţii pentru cooperare economică, proiectată spre a evita o repetare a politicilor economice dezastruoase ce au contribuit la apariţia marii crize din anul 1930. Un proiect eşuat, dacă ţinem cont de felul în care arată lumea astăzi.

Pentru ca FMI să-şi înceapă activitatea era nevoie de acordul unui anumit număr de ţări, ale căror cote de participare la capitalul Fondului să însumeze cel puţin 65% din acesta. Această cerinţă a fost realizată la 27 noiembrie 1945, când statutul FMI a fost semnat şi ratificat de 29 de guverne, totalizând 80% din cotele- părţi, ceea ce a permis intrarea în vigoare a acordului.

Activitatea oficială a noului organism financiar a început la 1 martie 1947, şi primul său exerciţiu s-a încheiat la 30 iunie 1947. La momentul actual, Fondul Monetar Internaţional este o organizaţie ce cuprinde 185 de ţări membre, înfiinţată pentru a promova cooperarea monetară internaţ ională, stabilitate şi acorduri valutare sistematice, pentru a stimula creşterea economică şi niveluri înalte de folosire a forţei de muncă, pentru a acorda asistenţă financiară temporară ţărilor membre, în condiţ ii adecvate, precum şi pentru a contribui la ajustarea balanţei de plăţi. În acest sens, FMI încurajează ţările să adopte politici economice solide, fiind totodată (aşa cum sugerează numele său) un fond ce poate veni în ajutorul membrilor care au nevoie de finanţare temporară, pentru a redresa probleme de balanţă a plăţilor. FMI este considerată, în general, ca fiind o organizaţie globală, dar trebuie observat că Statele Unite deţin 18,25 procente din votul board-ului Fondului sau mai exact, de trei ori mai mult decât oricare alt membru.

Feed RSS Comentarii: RSS 2.0 feed.